MĂRTURIE

Prima mea experiență cu Dumnezeu
în viața de familie, a avut loc
într-o zi de vineri, în luna martie
a anului 1993. Era dimineață în
jurul orei nouă, ne pregăteam să
luăm micul dejun, eu, soția și cele
două fetițe. Cea mică avea un an
și o lună. În timp ce eu voiam să
tai câteva felii de pâine, am pus-o
pe fetița cea mică, Daiana, să stea
lângă mine pe un scaun în picioare,
era o scumpă. Dar a călcat în
gol și a căzut de pe scaun pe spate
lovindu-
se la cap de pardoseală. În
câteva secunde a fost inconștientă.
Fără să intru în detalii, am ajuns la
urgență în Oradea. După mai multe
investigații, în jurul orei 12:00, ni
s-au comunicat rezultatele: șanse
mici de supraviețuire, iar medicii
spuneau „rugați-vă mai bine să
moară, că dacă supraviețuiește,
nu va mai fi niciodată cum a fost:
fisură craniană, cheag de sânge
pe creier, comoție cerebrală și
paralizată de la gât în jos, va fi
o legumă într-un cărucior.“ Am
crezut că totul se dărâmă în jurul
meu, îmi venea să urlu, dar m-am
abținut.
M-am întors cu fața la perete,
acolo pe holul spitalului, ca Ezechia,
și am început să mă rog. I-am
spus Domnului că nu merit să fiu
ascultat, dar Îl rog să mă asculte:
când am primit fiecare fetiță, le-am
primit ca un dar minunat, și am
mulțumit Domnului, orice dar primit
de sus, este frumos și perfect,
desăvârșit, te rog să mi-o dai din
nou ca și la început. Soția a rămas
cu ea în spital, iar eu am intrat în
post și rugăciune, împreună cu familia
și biserica. Zilele treceau, fără
nici o schimbare.
Miercuri dimineață, în jurul orei
10:00, am intrat în salonul spitalului.
Fetița era conștientă, s-a bucurat
când m-a văzut, dar nu-și mișca
decât capul. În timp ce vorbeam cu
soția despre ce zic medicii, fetița
s-a ridicat în fund și a început să
spună: tata, papa. Îi era foame, nu
mâncase de șase zile. În câteva secunde
salonul a fost plin de medici
cu tot echipajul. După aproximativ
o oră de investigații medicale medicul
care se ocupa de ea a zis :„Am
șaptezeci de ani, nu am mai văzut
așa ceva, fetița nu mai are nimic, ați
adus-o aproape moartă, și acum nu
mai are nimic”.
S-au făcut investigații medicale
periodice, pentru că medicii nu
puteau să creadă că s-a întâmplat
așa ceva. Din punctul lor de vedere,
trebuia să rămână paralizată, cu
epilepsie și probleme psihice, dar
Dumnezeu nu face lucrurile pe
jumătate. Glorie Domnului care se
îndură de noi! Daiana a terminat
facultatea și masteratul cu notă
maximă. Acesta este Dumnezeul
nostru. Slăvit să fie în veci Domnul!
Zoli Bot