Mărturie

Dumnezeu ne înştiinţează

Totul a început în februarie 2014, când am stăruit şi eu după Duhul Sfânt. Era al treilea an în care stăruiam şi îmi doream foarte mult să îl primesc, era o dorinţă care era ca şi un jar în sufletul meu care nu s-a mai stins până am ajuns să spun: „Doamne mi-l doresc cu preţul vieţii mele! Fără el nu pot să mai trăiesc!” şi bineînţeles că m-a ascultat Domnul, şi mi l-a dăruit în prima săptămână, vinerea. La sfârșitul stăruinţei de două săptămâni, sâmbăta, mi-am pierdut cunoştinţa. Îmi venise rău din senin, toată ziua am lucrat şi nu am avut nimica până seara. Nu am mai fost bolnavă niciodată şi nici nu m-a durut nimica, aşa că îmi era greu să cred că am ceva. Am stat la pat 2-3 zile, dar văzând că nu-mi revin, am mers la spital. Nu mi-a găsit nimica, zilele treceau, dar eu în loc să-mi revin mă simţeam tot mai rău. De la o simplă durere de cap şi ameţeală a început să mă doară coloana, şi mai ales partea de jos, șoldul stâng şi piciorul. Nu puteam să stau pe scaun decât câteva minute, nu puteam nici culcată, nu era bine nicicum. Între timp am început să ne întâlnim cu grupul care a primit Duhul Sfânt, cu fraţii lucrători în fiecare joi. Eu am avut în prima seară o lucrare printr-un frate lucrător, prin care am fost înștiințată că sunt scurte zilele când voi intra într-un cuptor, unul foarte încins, dar să nu îmi fie frică, căci Domnul va fi cu mine şi Domnul îşi va face numele de slavă şi ca semn că Domnul mi-a vorbit îmi va întoarce băiatul la Domnul. Aşa a şi fost.

Bucurie în încercare

Starea mea se agrava, aveam dureri tot mai mari, aşa că am mers la medicul de familie, care m-a trimis să-mi fac raze (Röntgen), şi rezonanţă magnetică (RMN). Analizele nu a ieşit bine deloc, aşa că m-au trimis la un specialist, la o clinică privată. Medicul a spus că am venit prea târziu la el, pentru că eu am o tumoare foarte avansată pe coloană şi nu îmi mai poate face nimica la clinica lui. Atunci m-au trimis la Spitalul AKH din Viena. Din martie şi până în august a durat cuptorul meu, momente în care Domnul mă forma. Domnul a început să zdrobească tot ce era firesc, eul meu. Şi a început să semene El ce era din El şi Duhul Sfânt.
Aş vrea să pot descrie nu suferinţa mea, nu durerile cumplite, în care doar El mi le alina, ci ceea ce experimentam eu cu El. Am făcut biopsie, dar doctorii nu au găsit cancer. Deși analizele şi tot ce făceam arătau că am cancer. Doctorii făceau tot felul de investigaţii, pentru a găsi unde e localizat. Doctorii spuneau că dacă nu e canceroasă tumoarea se poate opera, şi atunci o să mă vindec. Dar, dacă este cancer?
Domnul Isus ştia şi asta şi nu m-a lăsat singură. Eu nu înţelegeam limba, nu ştiam să vorbesc germană, aşa că mi-a pregătit o soră cu o inimă deosebită care mi-a fost alături de la început până la sfârşit, ea a văzut tot zbuciumul meu, toată suferinţa mea. Cel mai rău era suspansul, că nu ştii exact ce ai şi lunile care treceau, şi eu eram în suferinţă. Nimic nu era concret. Doctorii spuneau că totul indică a fi cancer, dar când îmi făcea biopsie sau rezonanţa magnetică (RMN) nu mai era. Ceea ce era vizibil era starea care se agrava de la o zi la alta şi durerile îngrozitoare. Între timp piciorul stâng începea să mi se învineţească, erau momente când nu îl simţeam pentru că sângele nu circula cum trebuie. Dar în toate aceste luni grele de spital sau acasă, eu pot să spun cu toată tăria că am gustat din frumuseţea Domnului, din harul lui, erau momente când stătea de vorbă cu mine, îi auzeam glasul, îi simţeam prezența atât de vie şi de reală, îmi creştea credinţa în fiecare zi şi mă învăţa să depind de El în totalitate. Mă învăţa să mă desprind de tot ce e lumesc şi să trăiesc prin credinţă în fiecare zi. Aveam momente când mă rugam, şi simţeam că tot cerul se coboară la mine, şi eu sunt undeva printre nori, doar eu şi El, şi nu pe patul din spital. Când m-a operat ca să-mi ia o probă din os şi să vadă mai mulţi specialişti în domeniu, ce e de fapt acolo, asta a fost în 30 august 2014. Acesta a fost punctul culminant, când m-am simţit foarte rău după operaţie. Operaţia a durat doar 3 ore, dar după aceea 3 zile mi-a fost foarte rău. Nu puteam nici să înghit apă, dacă o beam, o vomitam. Aveam un ac băgat pe coloana de la ceafă şi până jos cu un aparat și trebuia să nu mă mişc. Stăteam doar pe spate nemişcată ca să nu paralizez, şi cred eu că pentru aceea era durerile atât de mari, mai ales primele 24 de ore. Eu nu îl mai imploram pe Domnul să mă vindece, ci să mă ia la El pentru că numai puteam suporta deloc durerile. Dar în toate acestea Dumnezeu nu mă lasa singură, era lângă mine îl simţeam aproape şi bineînţeles rugăciunile familiei care mă însoţeau în fiecare zi mă ajutau. Pot să spun că în momentul acela eram plină de Duhul Sfânt pentru că l-am primit doar atunci şi eram în dragostea dintâi. Abia aşteptam să vină seara sau să fiu singură, când Domnul să vină la mine şi să-L simt, să îmi aline durerea prezenţa Lui, când era lângă mine uitam de copiii mei, dar când ÎL vedeam inima mea de mamă parcă sângera. Simţeam că mi se rupe inima în mii de bucăţi.
Dar acum când privesc în urmă şi mă gândesc la fiecare detaliu îmi dau seama că nu eram deloc singură, în acel cuptor era Domnul cu mine şi în mine. El îmi dădea o putere din El, răbdare, nădejde, şi mă învăţa ce înseamnă să depind de El. Asta nu făcea altceva decât să îmi crească credinţa în El, pentru că în viitor, atunci când vin înaintea Lui să nu mai am îndoieli, ci să cred cu adevărat că El poate. Eu ştiu că nimic nu e imposibil pentru El.
După operaţie primele analize au ieşit perfect curate, numai găseau nimica, ceea ce pentru doctori era imposibil. Am început să mă vindec în fiecare zi tot mai bine, să mănânc, să beau încetul cu încetul, să nu mai am dureri, şi după doar o săptămână am venit acasă.
Doi ani mai târziu, am aflat că tumoarea mea a rămas acolo, doar că nu e canceroasă, e doar o tumoare şi a rămas la fel ca şi cum cineva ar ţine-o. Nu mai creşte, nu doare, eu ştiu că o mână supremă o ţine sub controlul Lui, dar doctorii vor să se asigure să vadă cu ochii lor ce se întâmplă. Şi tot la 6 luni mă chemau să îmi facă Röntgen, şi de fiecare dată ei o privesc, şi tot de fiecare dată spun e imposibil. Stă aşa neatinsă şi nu se mai întâmplă nimic. Doctorii au zis că ei au încercat să ia din ea o mică probă când m-au operat, şi pentru că s-a atins de ea era să mor. Atunci când m-au operat doctorii nu mi-a mai spus că de fapt tumoarea mea era acolo, eu am crezut că au scos-o.

Totul e sub controlul Domnului

După 2 ani mi-au explicat că e acolo neatinsă, dar ei nu îşi pot explica cum stă acolo şi nu se întâmplă nimica, la care eu am spus că Dumnezeu m-a vindecat. Eu ziceam: „dumneavoastră ca doctor nu aţi putut face nimica, dar Dumnezeu a putut!”, atunci ei au spus: „noi nu am făcut nimic, dar dintr-o dată lucrurile au luat alt curs, la cât ai fost de rău tu ai început să te simţi bine şi să numai ai dureri iar analizele tale au ieşit curate. Noi asta nu putem înţelege ca doctori, ce s-a întâmplat.” Eu ştiu că Dumnezeu a făcut totul, El poate să schimbe fără nici un motiv. De fiecare dată când merg la ei, mă privesc cu ochii mari, se uită la toate analizele şi la toate RMN-urile mele. Tot ei spun „E incredibil doamnă, cum totul e la fel neatins şi cum poate să stea aşa. Cine ţine tumoarea sub control?”. Totul e stopat acolo şi stă neatins din 30 august 2014 sub controlul Domnului până în ziua de azi.
Ceea ce vreau să spun prin aceasta este că dau slavă Domnului, că am trecut pe aici, îi mulţumesc plină de recunoștință că am primit harul de a mă forma Domnul aşa cum vrea El să fiu, pentru că nu am mai putut să fiu niciodată ceea ce am fost asta abia apoi mi-am dat seama după ce a trecut totul cât de benefică a fost pentru mine suferinţa aceasta. Ce multe lucruri am învăţat în primul rând. Ca și copil al Domnului trebuie să accepţi suferinţa când ea vine, nu să te războieşti cu Domnul, nu faci decât să prelungeşti suferința în loc să fii vindecat. Când am acceptat voia Lui în viaţa mea, și că ceea ce face El e spre binele meu, atunci totul a decurs aşa cum a vrut Domnul. Lucrarea pe care am avut-o s-a împlinit întocmai, acum pot să dau slavă Domnului şi bineînţeles copilul meu s-a întors la El, aşa cum Domnul mi-a promis. Domnul a intrat în casa mea şi a făcut mai mult decât atât, a lăsat binecuvântarea Sa şi a sigilat şi două fetiţe cu Duhul Sfânt. Slăvit să fie Domnul pentru toate!

Rogojan Marilena Norica