Mărturie

Lăudat să fie Domnul, care în dragostea Sa s-a jertfit
pentru mine un păcătos. Sunt un tânăr născut și crescut într-o familie de credincioși. De mic
copil am fost dus la biserică și am fost obișnuit cu atmosfera bisericească. Tot crescând însă am
început să am o viață duplicitară. Îmi plăcea și biserica, dar îmi plăcea și lumea sau lucrurile
din lume. Nu am știut ce înseamnă să ai o relație cu Cre- atorul, ce înseamnă 100% creștin sau
pocăință autentică, și așa am mers ani de zile pe două cărări, înșelându-mă singur.

Pe parcursul unui an, Dumnezeu mi-a atras atenția la cărarea mea prin Scriptură. În timpul acela,
când deschi- deam Biblia să citesc ceva, mi s-a deschis de minim 3 ori în același loc. Dumnezeu
mi-a atras atenția prin cuvântul din Ieremia 7:3-11, unde e vorba despre duplicitatea în pocăință:
„Dar iată că voi vă hrăniţi cu nădejdi înșelătoa- re, care nu slujesc la nimic. Cum? Furaţi,
ucideţi, preacur- viţi, juraţi strâmb, aduceţi tămâie lui Baal, mergeţi după alţi dumnezei pe care
nu-i cunoașteţi… Și apoi veniţi să vă înfăţișaţi înaintea Mea, în Casa aceasta peste care este
chemat Numele Meu, și ziceţi: «Suntem izbăviți» ca iarăși să faceţi toate aceste urâciuni!”
(Ieremia 7:8-10) Acest cu- vânt cuprindea viața mea întreagă. Eu eram cu lumea și făceam fapte
lumești, dar ziceam și credeam că sunt mân- tuit din pricină că merg la biserică. Citind cuvântul
acesta m-am înfricoșat, pentru că e urmat imediat de blesteme și hotărâri împotriva poporului. Dar
eu tot nu m-am pocăit.
Timpul a trecut, și eu am alunecat tot mai adânc în lume. Am început să las orice obicei bun care
era în mine, și să mă aseamăn tot mai mult cu lumea. Păcatul a pătruns tot mai adânc în viata mea,
până acolo că credeam că nu mai are rost să merg la biserică, căci acolo sunt doar oa- meni sfinți.
Diavolul mă ținea strâns în legături, patimi și vicii, iar eu nu mai vedeam nicio scăpare. Eram
conștient că singura soluție e pocăința, dar am zis că am timp. În- tr-o noapte am ajuns acasă
având pe inimă să ascult o predică. Cu toate că mie nu îmi plăceau predicile, am zis atunci că
măcar un lucru bun să fac pentru sufletul meu. Așa că mi-am pus căștile în urechi, am căutat o
predică pe Youtube și am ascultat. Însă în timpul predicii am adormit. Minunea a fost că pe la
sfârșitul predicii m-am trezit cu lacrimi în ochi, având în gând că trebuie să mă pocăiesc și
să îmi schimb viața neapărat. În seara aceea Duhul Sfânt m-a conștientizat de păcatele mele și de
șansa de a veni la Hristos. Însă nici atunci nu m-am pocăit.
A trecut ceva timp, iar într-o noapte am avut un vis ciudat. Dimineața când m-am trezit am avut în
minte că venirea Domnului e foarte aproape, iar viața mea nu-i în ordine, și că trebuie să îmi
schimb umblarea, că altfel îi vai de mine. Acest vis s-a repetat de 3 ori. Văzând că pocăința este
ceva serios, că Dumnezeu mă așteaptă și îmi oferă po- ate ultima șansă, am luat decizia să mă
pocăiesc. Luând hotărârea aceasta puternic și definitiv în inima mea, Dum- nezeu într-o clipeală de
ochi mi-a dat putere să mă las de vicii și patimi cu care alți oameni se luptă poate ani de zile.
De aceea apelez la toți tinerii care umblă pe două căi, să vină la Dumnezeu câtă vreme se zice
„astăzi”, și să pri- mească har și îndurare prin Isus Hristos. Nici unul dintre noi nu are contract
cu ziua de mâine, iar sufletul nostru ori merge în viața veșnică ori în moartea veșnică. Dumnezeu
ne așteaptă cu brațele deschise, dar decizia e la noi.

Dumnezeu să ne ajute pe toți!

Florin Onea