Maturizarea în vorbire

„Felul vostru de vorbire să fie: «Da, da; nu, nu»; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.“ Matei 5:37

Vorbirea este o formă vocalizată de comunicare umană. Se bazează pe combinarea sintactică, lexicală și a diverse nume proprii din vocabularul complex (de obicei peste 10.000 de cuvinte diferite) al oricăreia din limbile moderne. Fiecare cuvânt vorbit este creat printr-o combinație fonetică a unui număr limitat de vocale și consoane, ca elemente unitare ale vorbirii și pronunțării. Majoritatea oamenilor pot comunica în două sau mai multe limbi, ceea ce îi face să fie poligloți. Abilitățile vocale permit oamenilor să producă și un altfel de sunete modulate și articulate, care se deosebesc de vorbire prin tonalitate și ritm și care permit cântatu.
Dificultățile și tulburările de vorbire corespund unor probleme care afectează capacitatea tranzitorie sau permanentă de a dezvolta și articula cuvinte și fraze. Dificultatea de vorbire poate afecta atât adulții cât și copiii. Poate include tulburări de articulare, ritm și voce care pot afecta atât compoziția formulării (alegerea cuvintelor și a semnificațiilor acestora), cât și expresia (tulburări vocale). În cazul dificultăților de vorbire, mai întâi trebuie identificată sursa care declanșează tulburarea. În unele cazuri, poate fi ușoară, moderată și tranzitorie, fără a fi necesar niciun tratament.
I. TRANZIȚIA SPRE MATURITATE ÎN
VORBIRE –
normală, necesară și neegalabilă în valoare “Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc (1 Cor. 13:11)
a) Filtrează cuvintele:
“Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.” (Matei 12:36)
b) A greși în vorbire este un accident, a persista este o boală. „Toți greșim în multe feluri. Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit şi poate să-şi țină în frâu tot trupul.” (Iacov 3:2);
c) Vorbirea este oglinda inimii: “Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbește gura.” (Luca 6:45).
II. CONTROLUL LIMBII – AVANTAJE ȘI CONSECINȚE
a) Direcția vorbelor și puterea lor
„De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul. Iată, şi corăbiile, cât de mari sunt, şi, măcar că sunt mânate de vânturi iuți, totuși sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului“ (Iacov 3:2-4)
Așa cum zăbala și cârma exercită o mare putere în ciuda mărimii lor relative, tot așa și limba, deși nu este cel mai mare organ în trup, poate crea multe probleme. Pe de altă parte, atât zăbala cât și cârma au putere de direcție, ținând cont de faptul că un cal scăpat de sub control sau o corabie fără cârmă ar putea ucide. În același mod, vorbele pot direcționa sau influența într-un anume fel sau altul viața celor din jur. Uitați-vă la un președinte, care din câteva fraze poate crea pace sau război. Limba ta are putere să ghideze oamenii spre decizii corecte, sau mai puțin corecte: „Moartea și viața sunt în puterea limbii … (Prov. 18:21a).
b) Zidirea sau dărâmarea
Marile incendii de pădure au fost pornite de la lucruri mici. În 8 octombrie 1871, în Chicago, în hambarul lui O Leary, o scânteie la ora 18:30 a provocat un incendiu care a lăsat 100.000 de oameni fără case, 17.500 de clădiri distruse și 300 de morți. Cuvintele tale pot porni focuri. Sunt persoane în biserici care nu-și pot controla limba, având ca rezultat distrugerea. Precum focul, care lasă în urmă o rană greu de vindecat, la fel și vorbele noastre pot să rănească adânc, pot distruge relații, comunități, sau chiar vieți.
De ce credeți că Dumnezeu a încurcat limbile oamenilor la Turnul Babel? Deoarece cu ele otrăveau, îndepărtau pe toți de lângă Creator. De ce credeți că la Rusalii Dumnezeu a lăsat limbi de foc? El a restaurat astfel ceea ce avusese loc la Babel, ca să înțelegem că limba trebuie folosită să-L lăudăm pe El și să ne ridicăm unii pe alții. „Cuvintele unui înțelept sunt plăcute, dar buzele nebunului îi aduc pieirea. (Ecles. 10:12).
c) Izvor de bucurie sau de necaz
„Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeași gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei! Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce, şi apă amară? Fraţii mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viţă să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce. (Iacov 3:9-12)
În acest verset limba este asemănată cu un izvor și cu un copac care dă roade. Prezența apei este o binecuvântare. Toate localitățile s-au așezat lângă ape (Londra pe Tamisa, Paris pe Sena, București pe Dâmbovița ș.a.), deoarece apa este indispensabilă pentru toate activitățile necesare vieții: băut, spălat și gătit. Precum apa, și vorbele noastre pot fi dătătoare de viață, pot vindeca sau pot conduce pe cineva spre a-și curăța viața. În ceea ce privește copacii, aceștia sunt importanți pentru economie, deoarece asigură un sol bun (prin rădăcini pot preveni alunecările de teren), sunt o sursă de hrană prin fructele pe care le oferă, asigură odihnă celui ce se odihnește la umbra lor, și oferă resurse importante de lemn pentru construcții. Prin comparație, noi putem clădi relații puternice prin cuvintele noastre, putem hrăni spiritual, iar limba noastră poate răcori și odihni sufletele din jur, poate construi sau poate dărâma.
Domnul să ne ajute să împlinim proverbul care spune: “Cuvintele gurii unui om sunt ca niște ape adânci; izvorul înțelepciunii este ca un șuvoi care curge întruna“ (Prov. 18:4). „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele și păzește ușa buzelor mele! (Ps. 141:3).

Marius Mal

You may also like...