Revista Apa Vietii

"Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar celui ce bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu-i va mai fi sete în veac, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el un izvor de apă, ţâşnind spre viaţa veşnică."

Tineret

Maxi Camp 2020 „Insula Comorilor“

O temă care sună și chiar este interesantă. Când auzim cuvântul ”comoară”, imediat ni se îndreaptă gândul către lucrurile de preț ce ar putea fi descoperite, valoarea inestimabilă pe care o au și felul în care ne-ar putea schimba viața această descoperire.
Fiecare zi a taberei a îndreptat mintea copiilor către un nou adevăr din Cuvânt. Dumnezeu, Creatorul nostru, care ne cunoaște întru totul (Geneza 2:1-25), ne oferă acceptarea și dragostea Sa (Luca 7:36-50), dorind să ne salveze și să ne conducă la mântuire (Luca 19:1-10). Iar atunci când facem din El ”Adăpostul și Sprijinul” nostru, suntem siguri că este cu noi chiar în cele mai grele momente (Fapte 16:16-40). Când aceste adevăruri sunt vii în inima noastră și trăim o viață curată, în prezența lui Dumnezeu, ne putem influența familia, prietenii, vecinii și societatea în care trăim (Daniel 3:1-30). Toate aceste adevăruri au fost întipărite în inima și mintea copiilor pe parcursul lecțiilor, a cântărilor, a versetelor memorate și a provocărilor de a aplica practic ce au descoperit. Cuvântul a fost semănat în inima copiilor, rămâne să ne rugăm ca Duhul Domnului să facă să crească aceste semințe și să aducă rod la vremea potrivită.
Timpul liber a fost pentru copii un moment important de consolidare a relațiilor dintre ei, ținând cont de toate restricțiile care anul acesta au fost impuse datorită pandemiei. De aceea jocurile organizate, serile petrecute împreună, focul de tabără au constituit momente în care copiii au avut oportunitatea de a se mișca, de a râde împreună, de a schimba idei și impresii, toate ducând la legarea de noi prietenii, având scopuri comune și la a învăța să aprecieze libertatea pe care o au.
La tabăra Maxi au participat și anul acesta 50 de copii, care au fost însoțiți de 9 învățători. Pe această cale dorim să le mulțumim tuturor celor care s-au implicat în organizarea taberei (de la toate cele trei categorii de vârstă), deși propunerea de a ține această tabără, în ciuda tuturor condițiilor, a venit destul de târziu. Dar Dumnezeu este Cel care ne-a ajutat să ieșim biruitor, ne-a oferit protecție și ne-a călăuzit și de această dată. Slăvit să fie Domnul!

Violeta Drăgoi