Mecanica iertării la copii

Îi aud din bucătărie cum se ceartă copiii: „Lasă-mă în pa-ce!”,„Ba tu lasă-mă în pace!”,„Ba tu lasă-mă în pace!”,„Ba tu lasă-mă!”. În calitate de părinte
simt nevoia că ar trebui să in- tervin. Ironia situației nu trece pe lângă mine, unde doi copii se
ceartă în a fi lăsați de celălalt în pace. Îmi amintesc vorbele Lui Isus legate de împărăția
cerurilor fiind a unora ca ei și încep să mă gândesc cum văd ei conflictul.

Diferențe între copii și adulți

Ce diferențe există între ei și lumea adulților responsabili, unde oamenii nu urlă unul la altul
să fie lăsați în pace? Probabil la noi ar fi un dialog mult mai scurt: „Lasă-mă în pace!”-„Bine!”.
Sfârșit. Problema e rezolvată. În schimb nimic nu e rezolvat. Conflictul e tot acolo. Probabil
exacerbat acum, întrucât orice posibilitate de soluționare a fost confundată. Aș vrea să văd a doua
zi adulții fiind în stare s-o ia iar de la început ca și cum ni- mic nu s-ar fi întâmplat, dar știm
bine că ține de domeniul fante- ziei, iar noi nu mai credem orice vis.

Ce ne schimbă pe noi, din copiii care iartă, în adulții care târă- sc după ei leșurile conflictelor
moarte de ani de zile? Fără a fi dispuși să concesionăm nimic, cu toate riscurile ce vin, atunci
când cineva ignoră voit „și ne iartă nouă […] precum și noi iertăm greșiților noștri” (Matei
6:12) din rugăciunea Domnului.

Cineva descria lumea vestică acum mai bine de o sută de ani în urmă, când pedeapsa capitală mai era
încă în vigoare: când un criminal e condamnat la moarte, toată lumea de bună educație, încearcă
să-l convingă să-și pună viața în rânduială, să caute iertarea Lui Dumnezeu. Criminalul acela se
pocăiește, iar toți se bucură că sufletul lui veșnic, e salvat de iad și va ajunge în cer. Au un
nou frate în Domnul, apoi, cu tristețe, îl vor executa pe
noul lor frate în Domnul. Ilustrația aceasta descrie destul de bine
unde stăm. Diferența stă în ce judecăm și ce iertăm.

Copiii iartă faptele

Lucrurile rele sunt legate de persoana care le-a făcut. Iertate fiind păcatele, duse sunt în marea
uitării și persoana e reabili- tată. Noi analizăm faptele și înțelegem în profunzime că a fura
dintr-un magazin nu-i tot una cu a arunca accidental un cub de lemn în capul cuiva. Le punem în
categorii diferite și le iertăm diferit.

Dacă ni s-ar cere să spunem ce ar trebui concret să facă ci- neva pe care-l disprețuim, ca noi să
nu mai avem urmă de ran- chiună, probabil am da din colț în colț. Îl vedem pe Zacheu cum a decis să
dea de patru ori înapoi oricui i-a greșit. Dacă îl știm însă pe Zacheu, că ne-a luat nouă din banii
de taxe atunci când ne era cel mai greu, mai greu cu iertarea sa, pocăiască-se cât o vrea. „Îl
iert, dar nu-l uit”, sau ce alt slogan mai e folosit pentru a anestezia conștiința.

Noi adulții judecăm caracterul

Cunoașterea a ceea ce înseamnă de fapt păcatul ne depăr- tează de modul în care iartă copiii.
Înțelegem gravitatea lui și ju- decăm caracterul, în majoritatea cazurilor nu după cum am vrea noi
să fim evaluați.
Iar la caracter nu ai ce să ierți. Caracterul e bun sau rău, iar noi nu vedem schimbările lăuntrice
ale oamenilor, mai ales înnoi- rea transformatoare a Lui Dumnezeu. De aceea iertăm, dar nu uităm.
Iertăm sau simulăm că iertăm?Bogdan Mustiață

Bogdan Mustiață