MIRIAM TRĂIEȘTE!

În liniștea nopții, acum când aștern
pe hârtie gândurile mele curg lacrimi.
Meditez în trecut la ceea ce se putea
întâmpla în viața familiei noastre. Curg
lacrimi de bucurie pentru biruința pe care
Dumnezeu ne-o dă de multe ori fără s-o
merităm, dar și de tristețe, răscolindu-mi
amintirile la suferințele care au trecut ca un
vis: „Căci ce este viața voastră? Nu sunteți
decât un abur, care se arată puțintel, și apoi
piere.“ (Iacov 4:14b)
Pe data de 1 ianuarie 2005
Dumnezeu ne-a binecuvântat cu a patra
fetiță Miriam-Ștefania. Înainte ca soția să
nască, a avut probleme deosebite cu sarcina,
fiind diagnosticată cu Polyhydramium și de
mai multe ori internată la spitalul universitar
din Graz. Ni s-a spus de copilul care se va
naște că va fi bolnav.
Într-adevăr nașterea a fost
prematură la opt luni, iar fetița nu cântărea
decât 2,5 kilograme, fiind cea mai mică din
cei 9 copii pe care Dumnezeu ni i-a dăruit.
După câteva săptămâni de la externare,
la un control de examinare a greutății am
fost informați că fetița a scăzut foarte mult
în greutate. Au început investigațiile, și de
aici a urmat calvarul. După multe analize
complexe s-a reușit să se stabilească

diagnosticul la un laborator special din
Olanda. O boală extrem de rară, 30 de
cazuri în EU în ultimii 20 de ani. După
discuțiile cu doctorul care se ocupa de
acest caz, ni s-a spus clar că nu are
șanse de supraviețuire. De fapt cum
se manifestă boala? Corpul nu putea
asimila niciun fel de mâncare sau lapte
pe care îl administram. Tot ce reușeam
să îi introduc în guriță elimina în câteva
minute. Am primit din spital o serie de
săruri care trebuiau luate din trei în
trei ore, dar toate acestea fără niciun
rezultat. Nu vreau să-mi amintesc
cum arăta fetița noastră la un an, era
atât de slabă încât i se vedeau toate
venele și oasele. Deși eram foarte triști
și plângeam foarte mult, nu am lăsat
ca disperarea să ne cuprindă inima.
Știam că Dumnezeu avea o soluție în
tot acest timp.
La aproximativ un an, a trecut
prin familia noastră un frate care era
în trecere din Germania spre casă, în
România. El avusese o înștiințare să
treacă pe la noi pentru o cauză anume.
Parcă îl văd și acum, intrase în hol, și
luând fetița în brațe s-a rugat câteva
secunde spunând: “De azi fetița e vindecată!”.

Îi dăm toată slava lui
Dumnezeu căci El lucrează când și
prin cine hotărește. În săptămânile
următoare fetița s-a schimbat
complet, inclusiv culoarea pielii.
Dumnezeu își făcuse lucrarea. Nu
ne rămâne decât să îi dăm slavă
pentru tot ce lucrează El în viața
noastră. Când am revenit la spital
pentru analize, doctorilor nu le
venea să creadă de minunea care
avusese loc, iar acum după atâția
ani când trec pe la spital își aduc
aminte de acest caz și mă întreabă
de Miriam, care rămâne o mărturie
vie a puterii cu care lucrează
Dumnezeu în viețile noastre.
Ani Pseriuc