Revista Apa Vietii

"Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar celui ce bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu-i va mai fi sete în veac, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el un izvor de apă, ţâşnind spre viaţa veşnică."

TineretToate

Misiune (Im)Posibilă

În perioada 29-31 martie, anul acesta, în Seckau, a avut loc conferința națională EGM a lucrătorilor de școală duminicală. Această conferință este un eveniment anual, în care cei implicați în școala duminicală pot să se instruiască, și să aibă părtășie împreună. Iau parte aici bisericile penticostale din Austria, în parteneriat cu fundația EGM din România. EGM – Echipare pentru Generația de Mâine, este o organizație creștină care are ca focus învățătura Biblică, mai ales pentru școala duminicală. La nivel național se ocupă mai ales de pregătirea celor ce sunt în lucrare, editând de exemplu manualele care sunt folosite în Austria (seriile „În Căutarea Adevărului”), organizând astfel de conferințe, și oferind cursuri de pregătire pentru învățători.
Anul acesta titlul conferinței a fost „Misiune (im)Posibilă”, și i-a avut ca invitați speciali pe dr. Octavian Baban (pastor la Biserica Baptistă Sfânta Treime, București), Ruben Avram (Biserica Elim, Viena) și Marius Damean (AMEC- Asociația Misionară pentru Educarea Copiilor, România).
Pe parcursul celor trei zile au fost făcute mai multe seminarii și workshopuri practice, despre misiunea și chemarea învățătorilor de a-i aduce pe copii mai aproape de Hristos.

 

Bogdan Mustiață