Misiune în Antiohia, Turcia 28.02-3.03.2023
Am auzit de cutremurele care au fost în urmă cu câteva zile în Sud-Estul Turciei și în Siria, iar Cuvântul Domnului mi-a vorbit din Fapte 16:9,10 „Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia stătea în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: Treci în Macedonia şi ajută-ne!” După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înțelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia.” Am fost cercetat de Domnul și parcă am auzit strigătul celor din Antiohia: vino și ajută-ne! Așa că m-am rugam Domnului să binecuvânteze această misiune care a fost, cu adevărat, o binecuvântare.
Am plecat din Viena în data de 28 februarie până în Adana, Turcia, unde am fost așteptat de doi frați. Am mers la Metro pentru a cumpăra 2 tone de alimente: făină, macaroane, orez, zahăr, fasole și le-am dus la Antakya (Antiohia). Am ajuns noaptea târziu, eu am dormit în mașină, iar cei 2 frați în cort.
În dimineața zilei de 1 martie, am descărcat alimentele din mașină la o Asociație Creștină care are 2 containere, unde se gătește mâncare pentru sinistrați. Sunt voluntari care gătesc mâncare și toți care vin acolo sunt serviți, li se pregătesc 3 mese pe zi. Am văzut sute de oameni, care au venit să ia mâncare … aveau lacrimi pe fața lor tristă în urma acestei încercări.
Am plecat la Malatya, un alt oraș mare în care sunt distruse cam 90% dintre blocurile de locuințe. În Malatya există 2 containere care au fost trimise de Asociația „Din Mâna Lui.” Și aici este un grup de voluntari care gătește mâncare pentru sinistrați. Și acestora le-am cumpărat și le-am dăruit circa 3 tone de alimente: orez, macaroane, dulciuri și detergenți. Seara am mers să căutăm un hotel, dar cel mai aproape era la 3 ore de mers cu mașina, așa că am ajuns pe la ora 23.30 la hotel și ne-au rămas doar câteva ore de dormit.
În dimineața zilei de 2 martie, după o noapte în care am dormit puțin, am plecat spre Adiyaman. Și aici sunt voluntari care împart alimente și le duc la corturile familiilor de sinistrați. Distanța dintre aceste orașe e foarte mare, se merge circa 4-6 ore cu mașina încărcată cu alimente. E foarte obositor, dar e și frumos, să poți să ajuți acești oameni fără să pui nici o întrebare. Așa a făcut și Samariteanul cu cel căzut. Nu l-a întrebat nimic. Domnul să Îi mântuiască pe cât mai mulți oameni!
E nevoie de ajutor financiar și de echipe de voluntari care să ajute. Domnul să vă binecuvânteze!
Grigore Baias