Revista Apa Vietii

"Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar celui ce bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu-i va mai fi sete în veac, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el un izvor de apă, ţâşnind spre viaţa veşnică."

FamilieSănătateToate

Misiune în Ucraina

În august 2019 am fost în Ucraina, la Cernăuți (Czernowitz) în misiune. Am vizitat diferite locuri și diferiți oameni. Totodată am vizitat după un program de biserică în satul Boian, Ucraina, o soră care o fost de mult timp bolnavă și a trecut prin diferite operații, fără succes. Nu a fost o zi lăsată de la Domnul, în care să nu fi plâns și să strige de dureri.

Sora se numește Gyza, și avea 72 de ani. Doctorii nu au știut ce boală ar putea să aibă sora aceasta, ei au încercat ce au putut să facă dar fără nici o șansă. Doctorii au știut că nu mai avea mult până o să moară și de aceea au trimis-o acasă din spital ca să își petreacă ultimele clipe din viață, lângă iubiții ei. După ce am plecat în Austria am fost anunțat că a murit. Eu am stat pe gânduri și m-am gândit cât de bine ne merge în Austria cu spitalele și doctorii. Suntem enorm de binecuvântați și de multe ori nu știm să mulțumim Domnului pentru ce avem, nu numai în direcția medicală ci și în alte lucruri nu suntem mulțumitori îndeajuns. Eu de atunci mi-am schimbat gândirea și prețuiesc resursele pe care le avem în Austria, și mă rog ca fiecare să mulțumească Domnului pentru spitalele și doctorii pe care-i avem. Ucraina este o țară unde dacă nu dai la doctori bani, nu te tratează. Doamne, ajută-ne să fim mulțumitori!

Mathias Măgerușan