MOTIVUL PENTRU CARE LIPSESC SLUJITORII

EDITORIAL
Într-o societate egocentrică și străină de Dumnezeu, slujirea este la fel de dorită precum tristețea în ziua bucuriei. Creștinismul însă face excepție redefinind practic slujirea. Termenul dezbracă sensul negativ (om la dispoziția altuia, sclav fără valoare) îmbrăcând valențe nobile, astfel că slujitorul sau sclavul devine Slujitor cu majusculă, deoarece intrând în slujba Marelui Stăpân – Domnul Domnilor, calitatea de servitor devine o titulatură pe care creștinul autentic o recunoaște ca virtute.
Isus a slujit
Lucrurile însă nu sunt întotdeauna așa cum ar trebui să fie. De multe ori o biserică locală ce numără două sau trei sute de membrii își poate număra slujitorii pe degete. Prin definiție creștinul se vede pe sine ca slujitor. Când robul păcatului este eliberat de lanțurile morții, de care fusese legat datorită vrăjmășiei în care trăia față de Dumnezeu, el devine automat sclavul celui care L-a răscumpărat. În cel mai practic mod Dumnezeu plătește, la Golgota, prețul condamnatului pentru a-l aduce sub autoritatea Sa. Măcar că este Stăpânul omenirii prin creație, El alege să plătească încă o dată prețul umanității. Însă chiar și așa nu se impune nimănui ci doar cei care aleg prin voință proprie ajung cu adevărat sub autoritatea Lui. Biserica prin excelență intră în această categorie. Orice creștin este un rob al lui Hristos: ”Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce ați fost robi ai păcatului, ați ascultat acum din inimă de dreptarul învățăturii pe care ați primit-o. Şi prin chiar faptul că ați fost izbăviți de sub păcat, v-ați făcut robi ai neprihănirii.” (Rom. 6:17,18). Când cineva susține că este creștin, tehnic vorbind, el spune despre sine că este un slujitor al lui Hristos.
Problemele vieții
Slujirea poate fi asemănată cu un diamant neșlefuit și murdar, care cu toată valoarea lui, nu atrage decât interesul unui cunoscător. Slujirea e epuizantă și deloc atrăgătoare, nu promite recompensă, tocmai de aceea sunt puțini slujitori. Și aceasta chiar dacă de fapt slujirea în sine îmbogățește, înfrumusețează, chiar stârnește admirație și cel mai frumos lucru e că ea naște alți slujitori. Lucrul acesta stârnește aplauzele Cerului. N-are importanță că lumea huiduie, că falșii frați aruncă cu pietre.

Slujitorul autentic umblă cu capul deasupra norilor, el trăiește în lumea lui Dumnezeu. Piedicile din lumea aceasta îi confirmă de fapt că face ceea ce trebuie. ”Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?” (Luca 23:31). El își păstrează inima liniștită chiar și în furtună pentru că are pace. E greu dar merită, e reconfortant chiar cu lacrimi pe obraz, pentru că există o țintă și există un premiu spre care se aleargă. Fără îndoială că problemele vieții, stresul cotidian, epuizarea, problemele de la muncă sau de acasă sunt inamici ai slujirii, însă nimic nu este mai dăunător slujirii decât necunoașterea ei. Există așa de puțini slujitori azi încât eventualii interesați, atunci când îi urmăresc pe cei pe care îi cred slujitori, ajung la concluzia că nu merită. Slujirea este umblarea zilnică cu Dumnezeu, un lucru care atrage atenția peste tot în jur. Lângă un slujitor al rugăciunii se vor strânge alții care caută, precum albinele în fagure, iar împreună fabrică miere cu care se hrănesc și alții.
Fii dar un slujitor!
Creștinule, când ai pășit în apa botezului te-ai angajat în echipa lui Dumnezeu, tu ai ales asta din proprie convingere. Fii dar un slujitor. Apucă slujirea cu palmele împreunate, încovoaie-ți genunchii și aruncă-te spre cer ducând cu tine durerile fraților tăi. Ia între palmele tale liderii comunității în care ești și spală-i cu lacrimi fierbinți, apoi așează-i pe brațul Tatălui. Fă același lucru cu frații, colegii sau vecinii tăi și vei vedea cât de împlinitoare este slujirea. Vei asculta predici înălțătoare și vei constata că în jurul tău tot mai bine se aseamănă oamenii cu Dumnezeu. Aceasta e cu adevărat slujire. Unii nu te vor vedea, tot la fel precum furnica nu vede elefantul, neînțelegând ce ești, dar te va vedea Cerul și te va încuraja deoarece trăiești acolo. Nu va fi ușor dar vei simți o bucurie care va fi în măsură să-ți aline durerile și să-ți lege rănile știind ce premiu aștepți.
E de dorit ca aceste rânduri să-ți dea primul impuls spre a proba singur, iar aici și pretutindeni vor aștepta alții să le împărtășești experiența ta.

Iacob Teoc