NĂDEJDEA

Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credinciosul este cel ce a făcut făgăduinţa. (Evrei 10:23).

Dicţionarul explicativ al Limbii Române spune despre nădejde: încredere sau convingere că ceea ce faci ori doreşti se va realiza;  sperată, nădăjduire;  încredere în sprijinul, ajutorul cuiva sau a ceva, certitudinea că cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. Crezul se termină cu această mărturisire plină de bucurie „aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie” Cuvântul „aştept” adică doresc, înseamnă că învierea morţilor şi viaţa veacului viitor este un adevăr în care nu numai credem ci şi nădăjduim. Aşa ne învaţă Apostolul Petru în 1 Petru 1:13 „De aceea încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care va fi adus la arătarea Lui Isus Hristos.

1. CE ESTE NĂDEJDEA CREŞTINĂ? Nădejdea creştină este darul şi aşteptarea cu încredere a împlinirii tuturor bunătăţilor făgăduite de Dumnezeu omului care face voia Lui, fiindcă  Dumnezeu este credincios în tot ce făgăduieşte! Bătrânul Simeon, temător de Dumnezeu căruia Duhul Sfânt îi făgăduise că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului Luca 2: 25-26. Nădejdea este încredinţarea pe care o are cineva în anumite împliniri viitoare şi în împărtăşirea ce el o va avea din acele împliniri. Aşa că nădejdea în învierea morţilor şi în împărtăşirea din fericirea veşnică a dat ucenicilor tăria să îndure chinuri cumplite şi să-şi dea viaţa pentru credinţă. Deci nădejdea e pe de-o parte „un dar”, e nădăjduinţa sufletului în „aşteptarea” unui bun făgăduit, iar pe de altă parte este „încrederea” neclintită în împlinirea făgăduinţei date nouă de Dumnezeu. Este o înaintare, un salt peste timp în viitor, este un ocean care apropie de ochii sufleteşti lucrurile foarte îndepărtate. „Nădejdea este o încredere adevărată în Dumnezeu dată în inima omului prin insuflare şi iluminare de la Dumnezeu, ca să nu deznădăjduiască vreodată de harul lui Dumnezeu, atât pentru iertarea păcatelor, cât şi pentru cerere, când se cere un lucru bun, fie dintre lucrările vremelnice, fie din cele veşnice”.

2. CARE SUNT BUNĂTĂTILE FĂGĂDUITE NOUĂ DE DUMNEZEU NOUĂ? Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos făgăduieşte celor ce fac voia Tatălui ceresc viaţa veşnică, precum şi puterea, împreună cu mijloacele prin care se dobândeşte această fericire, adică harul Dumnezeiesc, sprijin în necazuri şi ascultarea rugăciunilor. A    Mântuitorul ne-a făgăduit viaţa veşnică (1 Ioan 2:25). „În casa Tatălui meu sunt multe locaşuri. Mă duc să vă pregătesc un loc” Ioan 14:2. În pilda nunţii fiului de împărat (Matei 22:1), a lucrătorilor viei (Marcu 12:1) şi altele, aflăm aceeaşi făgăduinţă. Tot El ne-a făgăduit şi învierea morţilor (Ioan 5:28-29). B    Ca să putem câştiga fericirea veşnică,  Mântuitorul ne-a făgăduit împreună lucrarea Sfântului Duh; adică harul lui Dumnezeu. Domnul nostru Isus Hristos, „nădejdea noastră” (1 Timotei 1:1) vrea ca toţi oamenii să se mântuiască (1 Tim 2-4); însă pentru mântuire harul Lui este de neapărată trebuinţă (Ioan 3:5). C    El ne-a făgăduit şi bunătăţile trebuitoare vieţii vremelnice: „Nu duceţi grija, spunând: ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?… Ştie doar Tatăl vostru cel ceresc că aveţi nevoie de ele” (Matei 6:31-32).

3. DE UNDE IZVORĂŞTE NĂDEJDEA CREŞTINĂ? Nădejdea creştină izvorăşte din credinţa în tot ce ne-a făgăduit Dumnezeu (Galateni 5:5). Credinţa ne asigură că Dumnezeu este neţărmuit de credincios, este puternic, este bun, şi avem nădejde că, prin harul Său şi prin jertfa Mântuitorului, vom primi de la El bunătăţile făgăduite. Nădejdea îşi trage obârşia din credinţă, aşa cum copacul odrăzleşte din rădăcină. Credinţa adevereşte bunătăţile făgăduite şi putinţa de a le avea; nădejdea însă ne face să le dorim şi să le aşteptăm. Credem deci că „Cel care a poruncit să nu minţim, cu mult mai mult El nu va minţi”, de aceea şi Apostolul Pavel zice.

Remus Duia