Naomi – exemplu de soacră

Pe vremea judecătorilor, o familie respectabilă trăia
în țara pâinii, Betleem. Din cauza foametei, Elimelec și Naomi
împreună cu fiii lor Mahlon și Chilion au plecat în Moab,
deși Dumnezeu le-a interzis să se ducă spunând: „să nu
aveți nimic a face cu ei. Nu veți avea binecuvântare.” Dar
pe vremea Judecătorilor: „tot neamul acela de oameni a
fost adăugat la părinții lui și s-a ridicat după el un alt neam
de oameni, care nu cunoștea pe Domnul, nici ce făcuse El
pentru Israel” (Judecători 2:10)
Părinții, fiind ocupați și prea ocupați de lucrurile
lor au făcut ce le-a plăcut lor și nu au mai făcut ce-i place
Domnului. Nu au spus copiilor despre El, Domnul Israelului,
de lucrările Lui. Naomi a fost de acord cu soțul ei și au plecat
împreună, chiar dacă ei cunoșteau ceva despre Dumnezeu,
totuși au fost neascultători.
Durerile și necazurile în familie
Aici încep durerile și necazurile. Elimelec moare.
Naomi a rămas cu cei doi fii. Ei și-au luat neveste moabite,
Orpa și Rut, locuind în Moab aproape 10 ani. Mahlon și
Chilion (fii ei) au murit și așa au rămas trei văduve.
După moartea soțului și fiilor ei, viața Naomei se
schimbă și trece prin numeroase stări și situații. O vedem pe
Naomi tristă și plină de amărăciune, așa de mâhnită încât un
autor necunoscut spunea: „dintre bărbat și femeie, femeia
este mai slabă; dintre femei, bătrânele sunt mai slabe; dintre
bătrâne, văduvele sunt mai de compătimit; dintre văduve,
cele sărace sunt mai în nevoie, dintre văduvele sărace, cele
fără copii sunt mai triste, dintre cele fără copii, cele care i-au
avut o dată și nu-i mai au, sunt cele mai îndurerate, și cele
fără copii într-o țară străină, sunt cele mai nemângâiate.”
Multe femei au avut mâhniri, dar nici una ca a Naomei, ea
a suferit toate acestea la un loc și întristare ei a fost fără
margini.
În mijlocul necazului și întristării Naomi începe
să gândească pozitiv, aducându-și aminte de Domnul și
de satul ei natal. Se hotărăște să se întoarcă acasă, căci
Domnul a dat din nou pâine în țara ei.
A ieșit din locul în care locuia cu cele două nurori și
au pornit să se întoarcă. În durerea ei lipsită de milă față de
nurori, care o urmau și vroiau să vină cu ea în țara unde au
auzit că Dumnezeu cercetează pe poporul Său și-i dă pâine.
Erau toate trei văduve, erau legate între ele prin amintirea
unei fericiri comune și prin întristări comune. Cunoscând
durerea despărțirii de țara natală roagă pe nurori să se
întoarcă și să rămână în Moab, găsindu-și odihnă în casa
unui bărbat. Le dorește ca Domnul să se îndure de ele, cum
s-au îndurat ele „de cei ce au murit și de mine!”(Rut 1:8b).
Datorită relației bune dintre ele de respect și dragoste, ele
au plâns.
Peste Naomi parcă plutea o orbire spirituală – uitase
că „odihna adevărată” este numai la Dumnezeu, nu în brațele
unui bărbat. Nurorile ei nu aveau ce să învețe în Moab decât
idolatrie pentru că țara nu îl cunoștea pe Dumnezeu, pe
Naomi – exemplu de soacră
când în Betleem puteau fi sub ocrotirea Domnului și să
crească spiritual. Se motivează că nu le mai poate da
nici un bărbat, uitând că Dumnezeu împlinește toate
nevoile oamenilor. Orpa pleacă înapoi, dar Rut stăruiește
cu vorbe duioase, melodioase și pleacă hotărâtă cu
Naomi.
Când ajunge în locul ei natal vrea să fie numită
„Mara”, – adică amărăciune, aruncă vina pe Dumnezeu
spunând: „…Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune
și …. m-a întristat” Rut 1:20-21
Cu toate că plecarea ei a fost din cauza
foametei totuși spune că: „la plecare eram în belșug…”
(Rut 1:21). Da, avea familie și copii la plecare, și noi nu ne
dăm uneori seama cât de plină este viața până când nu
pierdem pe cei care umplu inimile noastre de bucurie și
de mulțumire.
Schimbarea Naomei în bine. (Rut 2:20)
Când recunoaște că Dumnezeu este drept
și plin de îndurare, amărăciunea ei dispare. Începuse
seceratul orzului când Rut și Naomi s-au întors la
Betleem. Rut s-a dus să strângă spice de pe câmpul
lui Boas, ruda lui Elimelec. Boaz s-a arătat dispus să
o ajute. Naomi era plină de speranță în inima ei și s-a
bucurat de izbânda lui Rut, binecuvântându-l pe Boaz.
O sfătuiește pe Rut cu dragostea de mamă și grijă,
așteptând-o în fiecare seară să se întoarcă. Rut îi
povestea Naomei cele întâmplate. Naomi simte din nou
adevărata încredere în Dumnezeu, care se poartă cu
iubire față de ai Săi, caută să înțeleagă situația în care
se găsea nora ei. Ea i-a zis, „fiica mea aș vrea să îți dau
un loc de odihnă, ca să fii fericită” (Rut 3:1). Ea a câștigat
încrederea lui Rut prin înțelepciune și înțelegere. Rut a
urmat sfaturile Naomei care cunoștea obiceiurile din
satul ei și cunoștea natura omului. A avut dibăcie în
sfatul ei. Știa când să lucreze și când să aștepte
Bucuria Naomei
În cele din urmă, Rut și Boaz s-au căsătorit.
Rut a născut un fiu. Naomi s-a bucurat mult. Femeile
au venit să o felicite și i-au cântat: „Binecuvântat să
fie Domnul care nu te-a lăsat lipsită de un bărbat cu
drept de răscumpărare și al cărui nume va fi lăudat în
Israel. Copilul acesta îți va înviora sufletul și va fi sprijinul
bătrânețelor tale, căci l-a născut nora ta, care te iubește
și face pentru tine mai mult decât șapte fii” Naomi a
luat copilul l-a ținut în brațe și a văzut de el. Vecinele
spuneau: «Un fiu s-a născut lui Naomi!»” (Rut 4:14-17)..
Numele lui era Obed, bunicul lui David, strămoșul lui Isus.
Între Rut și Naomi a domnit pacea, respectul și
încrederea. Dacă într-o relație „soacră-noră”, alegem să îl
recunoaștem pe Dumnezeu în toate, atunci relația este
bună, fericită și durabilă.
Rodica Avram