O EXPERIENȚĂ

Îmi doresc această mărturie să fie spre zidirea și încurajarea celor ce o aud și în toate Dumnezeu să fie binecuvântat. Aceasta experiență s-a petrecut în urmă cu aproximativ 7-8 ani de ajunul Crăciunului. Eram în data de 24 decembrie în Biserica Baptistă Bethel din Viena, după serviciul divin din acea seară, am fost cu tinerii să colindăm, așa cum se obișnuia în fiecare an și aveam de colindat atât în data de 24 cât și în 25 decembrie la familiile care s-au înscris pentru a fi colindate. Ne-am făcut noi un anumit plan ca să terminăm pe la aproximativ ora 3, dar au fost multe familii în acea seară și nu ne-am putut ține de program.
Cred că am ajuns acasă după ora 6 dimineața și atunci aveam program la Biserică dimineața de Crăciun de la ora 10. Nu cred că am dormit în acea noapte mai mult de 2 ore, poate nici atât și când m-am trezit de dimineață, după ce-mi sunase ceasul, în starea aia de oboseală și buimăcie, vă dați seama că primul instinct a fost să mă pun și să dorm. Eram foarte obosit, nu doar pentru că în acea noapte am dormit foarte puțin, dar se mai adunase oboseala și din nopțile trecute și îmi venea să mă pun și să dorm, că doar în starea asta nu pot să mă duc la Biserică și să fiu atent la ce se întâmplă acolo. Mă gândeam că poate mai și adorm și mă mai fac și de râs, însă nu mă puteam împăca cu ideea că eu să dorm în timp ce frații se adună la părtășie. Deși ar fi fost de înțeles să stau acasă și să dorm, pentru că eram foarte obosit și veneam din lucrarea Bisericii, dar mă gândeam că dacă trebuia să merg la lucru, făceam cumva și mergeam. Și atunci dacă la lucru aș fi mers, de ce n-aș putea să merg și la Biserică?
Când am o problemă de rezolvat, mă rog și spun că pot totul în Hristos care mă întărește, dar când trebuie să fiu la părtășie, nu mai pot totul în Hristos? M-am pus pe genunchi și m-am rugat și i-am zis Domnului că vreau să fiu la părtășie și să am o stare fizică bună, și după ce m-am ridicat de pe genunchi, m-am pregătit să plec și după vreo 3 minute după ce m-am urcat în mașină, vreau să vă spun că m-am simțit de parcă aș fi dormit 7 ore. În tot programul Bisericii nu avut nici urmă de oboseală și când am ajuns acasă, m-am odihnit și am putut să merg și la programul de după-masă.
M-a cercetat acel verset din Fapte 2:46 unde spune că ucenicii erau nelipsiți de la templu în fiecare zi, și m-am gândit: oare ei chiar nu aveau ce să facă? Nu aveau de lucru? Nu aveau familii? Ba da, cred că le aveau, dar îl mai aveau și pe Duhul Sfânt și aveau râvnă și pasiune pentru Dumnezeu. Mă rog ca Domnul să ne ajute pe fiecare să învățam de la oamenii lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi și Domnul să fie glorificat pentru tot ce este și ce face El.

Ovidiu Ursachi