O MISIUNE DUPĂ CHEMAREA DOMNULUI
În anul 2009, Domnul mi-a vorbit de 3 ori despre misiunea din Africa. De fiecare dată, am auzit o șoaptă adâncă „Tu de ce nu mergi în Africa? Tu de ce nu faci misiune acolo?”. Abia a treia oară am răspuns chemării Domnului. În 2011 am plecat pentru prima dată în Sudanul de Sud. Ce frumos e în lucrarea Lui… Am vizitat multe familii de săraci, multe biserici, mulți copii, localități care s-au bucurat de ajutor și încurajare.
În vara anului 2019, în urma unor mici discuții (diavolul nu doarme), voiam să renunț. În data de 26.11.2019, în localitatea Banda, credeam că va fi ultima misiune. Dar Domnul Isus avea un plan pe care eu nu îl știam.
Pentru prima dată în Africa, o soră din sudul Ugandei a venit atunci la Biserica din Banda și a prorocit următoarele cuvinte: „Bărbatule, pentru ce vrei să renunți la chemarea Domnului? Să nu renunți, Domnul va deschide noi uși, lucrări de misiune, vei vedea și te vei bucura. Amin!” Glorie Domnului Isus care vorbește dar și împlinește ce spune.
De la această dată de 26.11.2019 s-au construit 3 biserici în Uganda, s-au forat 4 fântâni de apă, iar 3 familii sărace s-au mutat în case noi. Unor familii li s-au cumpărat teren pentru grădină, de asemenea unii copii au fost operați și tratați etc.
Construcția bisericii din Banda s-a încheiat, cei peste 100 de membri se bucură de condiții bune pentru a asculta Cuvântul Domnului Isus. Sunt în biserică peste 60 de copii, care nu mai stau jos pe pământ și în praf, ci pe scaune. De asemenea s-a forat o fântână de apă în apropierea bisericii din Banda. 18 persoane s-au întors la Domnul Isus după deschiderea bisericii. Glorie Domnului Isus! Domnul Isus să răsplătească pe frații care au întins o mână de ajutor.
Lucrarea din Biserica din Katuugo e de asemenea gata. 120 de frați au o biserică frumoasă și cu bune condiții. Copiii bisericii se bucură de ajutorul dăruit. Sunt în jur de 100 de copii. Slavă Domnului! Lângă biserică de asemenea este o fântână de apă proaspătă, curată și limpede. Domnul Isus să răsplătească pe toți cei care au întins o mână de ajutor lucrării din Katuugo.
Cât despre Biserica din Bamusuuta, suntem la final cu zugrăvitul înăuntru și afară. Sunt 60 de membri care vor avea o nouă biserică în câteva săptămâni. Mulțumesc mult Domnului Isus, fraților și bisericilor care au întins o mână de ajutor lucrării din Africa. Membrii și copiii din Bamusuuta se vor bucura de o lucrare frumoasă. Domnul Isus să fie Slăvit!
De asemenea în localitatea Iganga, copiii din acea școală au condiții mai bune în noua clădire: paturi noi, apă proaspătă, curent electric în clase și în dormitoare. Domnul a promis că va deschide noi uși lucrării din Africa, și așa a făcut. Amin!
Pe viitor dorim să construim un Liceu în
localitatea Kiringa (Iganga). Dacă Domnul îți vorbește, te îndeamnă, ascultă și lucrează cât încă se mai
poate!
Grigore Baias