Partea de afară a paharului

„Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire și de necumpătare. Fariseu orb! Curăță întâi partea dinăuntru a paharului și a blidului, pentru ca și partea de afară să fie curată.” (Mat. 23:25-26)

Cuvintele de mai sus sunt ale Mântuitorului, când într-una din predicile Sale îi mustra pe farisei. Le reproșează că umblă după slava oamenilor și nu după Slava Domnului, că le place să ia locurile dintâi la ospețe și în sinagogă, să le facă lumea plecăciuni pe stradă și să le zică „Rabbi, rabbi!”. Hristos îi acuză de asemenea că „în timp ce, de ochii lumii, faceți rugăciuni lungi”, îi nedreptățeau pe cei mai puțin privilegiați: „voi mâncați casele văduvelor” (Mat. 25:14).
Domnul mai enumeră câteva din învățăturile greșite ale acestei grupări religioase, învățături preluate nu din Sfintele Scripturi ci din „datina bătrânilor”, și anume: ideea că unele jurăminte ar putea fi călcate, nefiind valide, de exemplu jurământul pe templu sau pe altar. Mântuitorul mai amintește grija fariseilor de a da zeciuială din absolut toate, chiar și cele mai mici venituri („din izmă, din mărar și din chimen”) în timp ce ignoră „cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia” (Mat. 23:23).
CINE SUNT ACEȘTI FARISEI?
Alături de saduchei, fariseii formau cele două mai mari și mai influente grupări religioase din perioada celui de al doilea templu din Ierusalim. Saducheii erau elita preoților de la templu. Ei erau pentru modernizare, accentuau importanța templului și a jertfelor și acceptau doar Legea scrisă. În același timp nu credeau în înviere, în îngeri și în duh (Fapt. 23:8). Fariseii în schimb credeau în înviere, îngeri și duhuri. Ei accentuau importanța învățării Legii în sinagogi, mai presus decât participarea la templu. Fariseii erau împotriva modernizării și pentru tradiție. De fapt erau așa de preocupați de această tradiție, pe care Hristos o numește „datina bătrânilor”, încât o considerau la fel de importantă ca Legea lui Moise, numind-o legea orală, iar pe Sfintele Scripturi numindu-le Legea scrisă. Dintre aceste două grupări, doar cea a fariseilor a supraviețuit după distrugerea templului. De fapt, iudaismul rabinic din ziua de azi își are rădăcinile în învățăturile fariseilor.

UCENICI AI OAMENILOR SAU UCENICI AI LUI HRISTOS
Nu știu cum se face că parcă tot mai des auzim de câte un predicator renumit că în timpul cât a slujit, ducea de fapt o viață dublă și în ascuns practica lucruri imorale și chiar ilegale. M-am tot gândit, oare cum au reușit oameni ca aceștia să convingă atâția oameni că ei sunt slujitorii lui Dumnezeu? Am ajuns la concluzia că un comportament fariseic duce deseori, dacă nu de fiecare dată, la abuzuri.
În primul rând mă refer la accentul pus pe aparențele exterioare în detrimentul „celor mai însemnate lucruri”. Să nu ne uităm cât de pioși și evlavioși se dau unii lideri religioși pe internet, nici cât de elevat și elocvent vorbesc ca apoi să credem tot ce ne spun. Ba dimpotrivă, să „cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun” (1 Tes. 5:21).
Să nu îi ridicăm pe oameni în slăvi, să nu le zicem „rabbi, rabbi!”. Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos ne avertizează: „căci se vor scula hristoși mincinoși și proroci mincinoși; vor face semne mari și minuni, până acolo încât să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși.” (Mat. 24:24). Domnul ne spune că pe slujitorii mincinoși „… după roadele lor îi veți cunoaște.” (Mat. 7:20). Acum cuvântul „Hristos” nu înseamnă altceva decât „Unsul” Domnului. Nu de puține ori ne spun persoane care au știut de comportamentul imoral al unor lideri și, vrând să atragă atenția bisericii, nu doar că au fost respinse și neluate în seamă, ci li s-a și spus: „De ce te atingi de unsul Domnului!” Până la urmă s-a dovedit că numai unși nu au fost. Erau niște unși mincinoși. Unul singur este Unsul, adică Hristos: Isus, și „Unul singur este Învățătorul vostru: Hristos, și voi toți sunteți frați” (Mat. 23:8).
Unii când aud de câte un caz de genul acesta decid că nu mai vreau să aibă nimic de-a face cu biserica. Noi însă nu ne-am pus încrederea în oameni, ci în Domnul nostru Isus Hristos. El nu ne-a înșelat niciodată, nici nu ne-a lăsat baltă, chiar dacă unii care pretind că ar fi slujitori au făcut-o. Cred însă cu toată convingerea că majoritatea slujitorilor sunt oameni temători de Dumnezeu care își respectă turma și merită respectați de noi în schimb. Nu doar atât, dar avem datoria de a ne și ruga pentru liderii locali.

„SE BĂTEA ÎN PIEPT”

Să nu credem pe nimeni așa de puternic încât nicicând nu va putea cădea. Nici pe alții, dar nici pe noi înșine. Dacă atâția oameni ai lui Dumnezeu au căzut, atât de pe paginile Sfintelor Scripturi cât și contemporani, înseamnă că și noi suntem în pericol. „Mândria merge înaintea pieirii și trufia merge înaintea căderii.” (Prov. 16:18). Dacă nu mă smeresc în mod activ în fiecare zi în rugăciune, voi aluneca încet, încet în mândrie.
Hristos ne prezintă o pildă, pilda vameșului și a fariseului. Fariseul stătea în templu și se lăuda în rugăciune, cât ar fi el de evlavios. Însă vameșul, care era considerat trădător de neam și de religie și printre cei mai păcătoși, „stătea departe și nu îndrăznea nici ochii să și-i ridice spre cer, ci se bătea în piept și zicea: «Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!»” (Luca 18:13). La urmă, ne spune Domnul, că vameșului a fost socotit neprihănit. Doamne ajută-mă să-mi văd bine limitările și greșelile, să nu mă cred mai însemnat decât sunt. Ajută-mă să nu mă cred nici mai nenorocit decât sunt și să-mi întorc astfel privirile tot înspre mine, plângându-mi de milă toată ziua și neschimbând nimic în viața mea.
Fariseii erau deci iubiți de popor. Aveau foarte multe calități pozitive. Erau considerați printre cele mai conservatoare și evlavioase grupări din Iudeea și au urmași până în ziua de azi. Cu toate acestea, Hristos nu îi laudă, dimpotrivă le spune „vai de voi!”. Mi-e greu să nu observ anumite asemănări între mișcarea fariseică, mai ales la începuturile ei, și mișcările noastre neo-protestante. Ambele au ca scop separarea de lume. Ambele pun accentul pe cunoașterea Scripturilor mai mult decât pe ritualuri. Să ne ferească Dumnezeu să nu se zică într-o zi în dreptul nostru: Vai de voi creștini fățarnici, că v-au interesat mai mult aparențele decât dragostea! Să dea Domnul să ne zică Hristos în ziua judecății: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.” (Mat. 25:34-36)

Vasile Dan

You may also like...