PAȘI ÎNSPRE “SAMARIILE ZILELOR

Multora dintre noi ne este familiară relatarea din Ioan 4 despre întâlnirea dintre Domnul Isus și femeia din Samaria care venea zilnic la fântâna lui Iacov – patriarhul, să ia apă.

Locația acestei fântâni era pe teritoriu samaritean, considerat necurat de către evrei. De ce necurat, de ce mereu evitat? Să facem împreună o scurtă incursiune în istoria Samariei pentru a înțelege mai bine motivele.

Samaria era locuită de o populație mixtă formată din evrei și păgâni care s-au căsătorit între ei, după ce asirienii au cucerit Regatul de Nord al Israelului, în anul 722 î Cr. (2 Împărați 25:21,22).
Neemia afirmă că un nepot al marelui preot a spurcat preoția și legământul încheiat de preoți și leviți, prin căsătoria sa cu fiica lui Sanbalat (guvernator al Samariei, păgân Horonit). Aceasta se întâmplă în secolul V î.Cr. (Neemia 4:12; 13:28,29).
Acest Sanbalat a construit pe muntele Garizim un templu samaritean, delegând așa-ziși “preoți” – care nu proveneau din seminția preoțească a lui Levi – să facă acolo diferite slujbe religioase. Templul samaritean urma să fie dărâmat de către armate ale evreilor conduse de Ioan Hircan, cu aproximativ 150 de ani înainte de nașterea Domnului Isus.
Deși templul samaritean a fost distrus, muntele Garizim a rămas sacru pentru samariteni, el fiind centrul geografic al închinării în religia lor sincretică.
Religia Samariei era un fel de iudaism păgânizat – acceptau Pentateuhul, dar respingeau cărțile profetice și Psalmii. De asemenea “Preoții” samariteni proveneau din diferite popoare păgâne, nefiind urmași ai lui Levi.
Evreii îi disprețuiau atât de mult pe samariteni, încât refuzau să traverseze Samaria în călătoriile lor dinspre/înspre Ierusalim, chiar dacă însemna să adauge mulți kilometri la distanțele pe care le aveau de parcurs.
Domnul Isus a călătorit împreună cu ucenicii dinspre Iudeea înspre Galileea, dar nu a ales o rută ocolitoare. A făcut chiar un popas în Samaria, în apropierea cetății Sihar. Chiar dacă era Dumnezeu întrupat, El era epuizat fizic și Îi era sete (Ioan 4:6,7).
Pentru El starea samaritenilor și necurăția lor nu erau motive să îi evite, ci motive să îi caute și să îi ajute! El dorea să dărâme tradiții, preconcepții și prejudecăți și implicit să ne învețe și pe noi să facem la fel. Iată câteva exemple de reguli provenite din prejudecăți: să nu vorbești cu o femeie, să nu vorbești cu o păgână samariteancă, să nu vorbești cu o femeie “ușoară”, să nu bei din “găleata necurată” a unei femei.
În mod uimitor, Domnul Isus a ales acest loc “păgân” și această femeie “necurată” ca să fie parte din cadrul în care avea să își dezvăluie pentru prima dată divinitatea, precum și esența învățăturii Scripturii despre închinarea autentică: în duh și adevăr.
Fragmentul biblic din Ioan 4 este o provocare pentru fiecare din noi. Ne provoacă să ne autoevaluăm: suntem sau nu pregătiți să îndrumăm pe cineva spre Hristos, într-un mod înțelept, profund, plin de tact, fără să rănim sau să acuzăm?
Să trecem împreună prin textul Ioan 4:7-25
Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării. Femeia samarinteancă I-a zis: «Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?» – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii, Drept răspuns, Isus i-a zis: «Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice: ”Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.» Doamne, I-a zis femeia «n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă, de unde ai putea să ai dar această apă vie? Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?» Isus i-a răspuns: «Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.» «Doamne», i-a zis femeia «dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot.» «Du-te», i-a zis Isus, «de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici». Femeia i-a răspuns: «N-am bărbat.» Isus i-a zis: «Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acezla pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.» «Doamne», I-a zis femeia, «văd că eşți proroc. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.» «Femeie», i-a zis Isus, «crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi, noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la iudei. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr». «Știu», i-a zis femeia, că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile. Isus i-a zis: «Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela»”.
Iată câteva întrebări de autoevaluare ale căror răspunsuri ne-ar putea pune pe gânduri. Să ne răspundem nouă înșine într-un mod cât se poate de onest:
-Am eu putere să trec peste prejudecăți și discriminări, asemeni Domnului Isus?
-Știu și eu să direcționez discuțiile de evanghelizare (pe care le am cu oamenii pe care Domnul mi-i scoate înainte) înspre mesajul profund al răscumpărării?
-Am învățat eu să nu fiu ostentativ, și să nu scot în evidență superioritatea închinării mele, desconsiderând orice altă formă practicată de alții?
-Sunt eu conștient că am primit o apă vie care trebuie să curgă și înspre alții – și că asta le va redirecționa veșnicia? Îmi pasă mie cu adevărat de sufletele oamenilor care vor ajunge în iad dacă nu le va vesti nimeni Evanghelia? Sau mă limitez să îi etichetez, să îi judec și să îi acuz?
-Nu cumva dorințele și rugăciunile mele arată doar interesul imediat, practic (asemeni femeii care își dorea să nu mai fie nevoie să care apă zilnic pe distanțe mari)? Cum ar fi dacă aș putea depăși acest nivel al imediatului, al palpabilului, al confortului și aș începe să mă rog pentru lucruri mult mai profunde, care țin de binele meu suprem de binele suprem al altora și nu de binele meu imediat?
-Știu eu să direcționez discuții spre domenii de viață cu implicații profunde – asemeni Domnului Isus care vorbește cu Samariteanca despre cei cinci bărbați din viața ei și despre actuala ei relație, cunoscând nevoia ei de dragoste, protecție, sens? Sau mă rezum la a judeca și acuza persoane care au experiențe de viață tumultoase, neechilibrate? De ce nu aș alege să înțeleg de ce au ajuns așa, care le sunt nevoile fundamentale, în alergarea lor după un sens, un rost și o împlinire?
În încheiere vă las o ultimă provocare: dacă răspunsurile la întrebările de mai sus nu v-au mulțumit, dacă vă doriți o schimbare în felul în care percepeți oamenii, dacă tânjiți să deveniți oameni liberi de orice prejudecată, plini de dragoste, asemeni Domnului Isus, începeți să vă rugați să fiți eliberați, schimbați și îndrumați de El! Faceți apoi, prin credință, pași înspre “Samariile zilelor noastre”.

«Dă-mi să beau», i-a zis Isus. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării. Femeia samarinteancă I-a zis: «Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?» – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii, Drept răspuns, Isus i-a zis: «Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice: ”Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.» Doamne, I-a zis femeia «n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă, de unde ai putea să ai dar această apă vie? Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?» Isus i-a răspuns: «Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.» «Doamne», i-a zis femeia «dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot.» «Du-te», i-a zis Isus, «de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici». Femeia i-a răspuns: «N-am bărbat.» Isus i-a zis: «Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acezla pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.» «Doamne», I-a zis femeia, «văd că eşți proroc. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.» «Femeie», i-a zis Isus, «crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi, noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la iudei. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr». «Știu», i-a zis femeia, că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile. Isus i-a zis: «Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela»”.

Bibliografie pentru fragmentul despre istoria Samariei: John MacArthur, “Douăsprezece femei extraordinare”, Ed. Scriptum, Oradea, 2009
NOASTRE”

Daniela Milincianu