PAȘTELE – știm mult, dar înțelegem puțin
Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi,
aşa că nu vă va nimici nicio urgie atunci când voi lovi ţara Egiptului. Exod 12:13
In zilele noastre suntem suprasolicitați de multă informație care circulă și ne înconjoară. Așa și în cele s uale. Se pare că nu putem spune ca
profetul Osea care spunea: „poporul Meu piere din lipsă de cunoș- tință…“ (Osea 4:6). Însă,
cum este în zilele noastre? Potrivesc cuvintele lui Osea și în dreptul nostru? În ce privește
Paștele, vreau să ne uităm la evenimentele is- torice și să răspundem la titlul provocant al
articolului acestuia.1 Știm foarte bine în bisericile noastre, de la mic până la mare, multe
lucruri legate de circumstațele Paștelui atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Vreau să ne
concentrăm puțin la câteva aspecte care sunt bine știute, dar adesea trecute cu vederea sau
consi- derate ca fiind informații neimportante. În mijlocul atenției noastre vor fi momentele
speciale când au ieșit israeliții din Egipt (respectiv cap. 12 din Exod) pentru a trage mai apoi
paralele cu ultima Cină a lui Isus petre- cută cu cei 12 ucenici. La sfârșit vom vedea ce rol
jucăm noi în sărbătoarea aceasta instituită cu așa mult timp în urmă.
Dacă ne uităm la seara întunecată și la ora târzie acum 3500 de ani, vedem o mare parte din
poporul evreu că se pregătește la miezul nopții pentru o masă pe care nu au mâncat-o niciodată
până atunci. După o serie de evenimente care au venit peste între- aga țară a Egiptului a
crescut la un moment dat ten- siunea între trimisul lui Dumnezeu Moise și faraonul Ramses la o
intensitate maximă (Exod 10:28). Felul cum a ales Dumnezeu urgiile, precum și ordinea lor, au fost
bine pregătite de El.2 Tot așa a pregătit Dumnezeu și fe- lul exact cum trebuia să procedeze
evreii în acea seară, ba chiar cu riscul vieții dacă greșeau într-un fel sau altul (Exod 12:15).
In primul rând, Dumnezeu proclamă pentru ei un timp nou și le dă porunca să înceapă un nou an
și o nouă lună care începea cu seara aceea (Exod 12:2). În al doilea rând, este scos în evidență
animalul care mai întâi trebuia separat de turmă pentru 14 zile, apoi trebuia înjunghiat și
fript la foc. Acest miel care nu avea nici un cusur, și al cărui sânge trebuia uns pe ușiorii ca-
sei, trebuia mâncat în întregime (Exod 12:9-11). Ne înto- arcem iarăși la seara de Paște și vedem
în fiecare familie a evreilor multă pregătire și o mare frică. Este ciudat că Domnul le spune să
se îmbrace înainte de mâncare, să fie încălțați și să mânânce doar cu o mână pentru ca în
cealaltă să țină toiagul. Ei nu cunoșteau altă viață decât aceea din Egipt, lucrând zilnic
pentru Faraon fără să aibă dreptul asupra vieții lor proprie. Este un senti- ment aparte,
dorința de a fi liber este acoperită de o mare frică pentru ce se va întâmpla când Domnul va
trece prin Egipt să aducă moartea celor întâi născuți. Cuvântul cheie în seara aceea a fost
”în grabă”3 – să lase totul ce a fost în spatele lor, – să înceapă o lună nouă, un an nou și o
viață nouă.
Până la urmă au căpătat eliberarea pe care au dorit-o de la Dumnezeu și au plecat pentru totdeauna din Egipt. După porunca lui Dumnezeu ei își
reaminte- au prin sărbătoare acest eveniment până s-a împlinit vremea să ajungă un alt Miel
pe scena istoriei.4 Cina cea de taină a avut loc în prima lună a anului instituită de
Dumnezeu în Egipt, de Paște. Tot poporul a pregătit mielul și ierburile amare, precum și azima fără
aluat. Domnul Isus a instituit în preajma ucenicilor Săi o nouă semnificație pentru tot ce s-a
întâmplat odată în Egipt.5
Nu munca grea și apăsarea faraonului a fost de data aceasta contextul, ci păcatul, care șiret și
subtil se înfilt- rează în viața oamenilor, precum și diavolul în postura de faraon, care prin păcat ține pe oameni în robie. Subiectul de jertfă a fost mai întâi separat de cer, apoi a fost înjunghiat, fript la foc și pus pe masă. Mielul trebuie mâncat în
totalitate – așa spunea și Domnul despre El (Ioan 6:53), doar cu o mică, dar importantă
diferență! Sângele care pentru evreii de atunci a fost interzis să fie băut de oameni, acum este
condiție pentru mântuire! Dacă ne reamintim ce funcție a avut sângele mielului în Egipt, vedem
că el a fost uns pe ușiorii casei, ca să nu intre pedeapsa morții și viața din casă să fie
astfel păstrată (Exod 12:13).
Dragă cititor, haideți să ne punem acum pe noi alături de toate aceste lucruri! Ca pe
vremea Domnului avem sărbători foarte vechi, ne pregătim cu de-amănuntul și depunem mult efort.
Ne reamintim de ceea ce a făcut Domnul pentru noi, de slujbe duho- vnicești și ne bucurăm apoi
de părtășia în familie. Trist este, că tocmai Dumnezeu din cer nu se bucură adesea de sărbătorile
oamenilor. Gândiți-vă la Egipt, cum ar fi fost dacă evreii ar fi făcut tot ce ceruse Dumnezeu în
seara aceea, dar nu ar fi ieșit din Egipt? Ar fi scăpat de sub pedeapsa morții, dar ar fi stat
acolo, la faraon? Tot ce a făcut Dumnezeu în Egipt, a făcut pentru a face po- sibil părăsirea
stării în care se găseau – robi în Egipt! Problema oamenilor pe vremea Domnului Isus a fost
întocmai că sărbătoreau sărbători în care să retrăiască literalmente ceea ce a făcut posibil
Dumnezeu pentru ei – libertatea, dar fără să aibă parte de această viață liberă.
Istoria se repetă, acum suntem noi în mijlocul atenției lui Dumnezeu. Milioane de oameni
sărbătoresc în zilele noastre Paștele – sărbătoarea eliberării. Cum este cu noi? Isus a fost pe pământ pentru
noi, și ce sens a avut jertfa Mielului dacă nu se realizează această ieși- re radicală din
lumea faraonului (diavolului) și nu înce- pe acel timp nou cu o viață nouă (Rom. 6:4) alături
de Dumnezeu? Îmi imaginez ce sentimente extraordinare au avut evreii când se îndreptau în afara
țării, în afa- ra robiei. Cred că mesajul Domnului prin sărbătoarea Paștelui este : ieșirea
din lume, începutul unui timp nou și o călătorie spre o țară mai bună. Ferice de noi dacă nu
doar știm aceste lucruri, ci le înțelegem și le facem, altfel tot ce a făcut Domnul Isus pentru
noi rămâne o frumoasă poveste, dar fără nici o valoare.
Samuel Burciu
Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum
Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. Romani 6:4