Plăcerea lui Dumnezeu

Evrei 11:6 „Și, fără credință, este cu neputință să fim plăcuți Lui!“

Apostolul Ioan ne scrie în prima epistolă la capitolul 4 versetul 19: „Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi“. Când iubești pe cineva ții cu tot dinadinsul ca să-i fii plăcut. Dacă spunem și noi că Îl iubim pe El, atunci   chiar dorim din toată inima ca să-i fim plăcuți. Dorim lucrul acesta pentru că ținem foarte mult ca așa cum noi ne bucurăm de El, să se bucure și El de noi. Așa cum noi ne găsim plăcerea în El, să-și găsească și El plăcerea în noi. De altfel inspirându-ne din rugăciunea Domnului Isus din Ioan 17 înțelegem foarte bine că așa cum este relația Lui cu Tatăl, tot așa trebuie să fie și relația noastră cu El, iar relația Lui cu Tatăl o vedem ilustrată întru-un mod foarte elocvent în afirmația lui Dumnezeu din Marcu 1:11 „Tu ești fiul meu preaiubit, în Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea“. Potrivit cu Ioan 1:12-13 „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce CRED în Numele Lui Le-a dat dreptul să se facă copii ai Lui Dumnezeu; născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”, putem ajunge și noi la aceeași relație. Deci putem ajunge la relație de tată-fiu doar acceptând că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, care a venit din cer special pentru fiecare dintre noi cu misiunea de a ne face copii ai lui Dumnezeu.
Credința aceasta potrivit cu Efeseni 2:8 nu vine de la noi, ci este darul lui Dumnezeu. De acest dar se poate bucura orice om potrivit cu Ioan 3:16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică”.
Vedem până acum foarte lămurit că dacă vrei să fii plăcut lui Dumnezeu, trebuie să ai credință. Ne uităm în Cuvântul lui Dumnezeu și observăm că pot fi mai multe feluri de credință.
Vedem o credință foarte mare: Matei 8:10 „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare.” Însuși Domnul Isus este impresionat de credința sutașului roman încât în Luca 7:9 găsim: „Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutaș, S-a întors spre norodul, care mergea cu El, și a zis: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credință atât de mare.”
În Matei 15:28 Domnul Isus vorbește despre o credință mare: „Isus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta!”
Există însă din nefericire și o credință mică. Avem câteva exemple în Scriptură de credință mică. În Matei 6:30 Domnul Isus spune: „Nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor?” În Matei 8:26 „De ce vă este frică, puțin credincioșilor?” În Matei 14:31 „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” și tot în Matei, 16:8 „Puțin credincioșilor, pentru ce vă gândiți că n-ați luat pâine?”
Din exemplele de mai sus întelegem că este vorba despre o credință mică, dar și motivele care duc la aceasta: îngrijorarea, frica, neîncrederea (îndoiala) și încrederea în forțele proprii.
Toți cei ce Îl iubesc pe
Domnul vor cu toată inima să fie plăcuți Lui. Ca să fim plăcuti Lui trebuie să avem credință. Și ca să fim plăcuți Lui așa cum este plăcut Fiul Lui, trebuie să avem o credință foarte mare. Cu siguranță ne dorim fiecare ca Domnul Dumnezeu să spună despre noi așa cum a spus și despre Fiul Lui. Fiecare ne dorim ca atunci când privește la noi, Domnul să spună: „Iată fiul, fiica mea, în care-mi găsesc toată plăcerea Mea! ”
Ca să ajungem aici trebuie să începem cu lucrurile mici. Luca 16:10 „Cine este credincios Lui în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari. ”
Viața noastră de regulă este o înșiruire de       lucruri mici și mai rar apar lucruri mari. De aceea este bine să fim credincioși începând cu lucrurile mici.
În Romani 12:3 apostolul Pavel ne spune că Domnul este cel care împarte credința: „Potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia”. Pentru că Domnul e cel care împarte credința și El este gata ca s-o dea fiecăruia din belșug, spunem și noi din toată inima: „Doamne, măreşte-ne credința!”

Daniel Ion