PRIORITĂȚI DUPĂ VOIA LUI DUMNEZEU

Prioritate, priorităţi, un cuvânt( expresie) care m-a făcut să mă opresc din meditaţie       atunci când cugetam asupra acestui subiect şi să caut să înţeleg ce înseamnă de fapt prioritate. Cu siguranţă suntem familiarizaţi cu această expresie. Am auzit-o de multe ori, am folosit-o chiar noi de multe ori în vorbire şi totuşi cred că e necesar să mă opresc puţin asupra ei pentru ai înţelege sensul în cuprinsul temei pe care o prezint.

Prioritate, înseamnă potrivit DEX:
1.Insuşirea sau faptul de a fi primul într-o succesiune,
2.Preferinţă,
3.Dreptul de a fi primul, drept de autor,
4.Intâietate sau ordine de trecere.

Toate lucrurile care ne înconjoară, de care ne folosim mai mult sau mai puţin, sunt aşezate într-o scară de valori din punct de vedere al prioritaţi pe care o au.

Dacă privim doar din punct de vedere strict uman, această scară de valori poate arăta cam aşa: succesiune, preferinţă, drept, întâietate. Dacă analizăm din perspectiva biblică, această scară a valorilor se schimbă potrivit ordinii fixate de Cuvântul lui Dumnezeu şi poate arăta cam aşa: importanţa, valoare, drept şi preferinţă. Fiecare om îşi clădeşte viaţa după principii care îl vor ajuta să-şi atingă anumite ţeluri propuse. Dacă nu ar exista priorităţi nu am putea vorbi cu certitudine despre ţeluri atinse pentru că însăşi la baza lor sunt aceste principii. Din perspectiva pur umană, priorităţile vieţii pot fi: sănătate, familie, cariera, viaţa longevivă etc. Creştinul însă trebuie să privească toate aceste priorităţi prin prisma Cuvântului lui Dumnezeu, făcând voia supremă a lui Dumnezeu.

Actul răscumpărării. Apostolul Pavel spune: Gal. 4:4-5 “Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea”. Înţelegem deci, că acest act al răscumpărării a fost realizat de Dumnezeu, prin Isus Hristos, în jertfa de la Calvar, urmând ca omul să urmărească principiile divine în atingerea acestui scop.

Actul răscumpărări sau mântuirea sufletului, trebuie să fie prioritatea supremă a vieţii omului şi apoi celelalte lucruri, pe care de fapt Isus Hristos spune că le vom primi pe deasupra. Mat. 6:33, ”Căutaţi mai întâi Impărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. Pentru a putea face din ea „ţinta căutării noastre” spunea autorul cărţii Evrei, noi trebuie să avem în vedere cel puţin doi sau trei factori.

Credinţa. Ea vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu. Rom. 10:17; Ioan 3:14,15 “Şi după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului,
pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Prin credinţă, omul este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu. Nicăieri nu găsim în Biblie că după ce a fost înalţat şarpele în pustie de către Moise, toţi cei muşcaţi de şerpi erau vindecaţi automat. Acolo era nevoie de un proces care implică credinţa şi voinţa, adică să creadă că există acest chip şi apoi să-şi întoarcă privirea  într-acolo. Domnul Isus apelează în mai multe rânduri, atunci când săvârşeşte minuni la atitudinea omului de a crede, „dacă crezi se poate, facăţi-se după credinţa ta, crede numai, crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?…”. Dar Biblia spune că nu este de ajuns ca omul să creadă, în atingerea scopului răscumpărării, este nevoie şi de pocăinţă.

Pocăinţa, întoarcere la Domnul, recunoaştere, căinţa, acest lucru trebuie să se întâmple în viaţa omului, în urma auzirii Cuvântului Lui Dumnezeu, şi numai în urma acestei decizii el primeşte confirmarea că a intrat în “această stare de har”. Fapte 2: 37 ”Fraţilor, ce să facem?” scoate în evidenţă faptul că ei au avut deja un proces de constiinţă în urma realităţii prezentate de apostol, şi acum doreau să facă pasul următor. Apostolul nu pregetă şi le spune că au nevoie în urma pocăinţei şi de botez, adică mărturisirea cugetului curat înaintea lui Dumnezeu. Şi chiar făcând toate aceste lucruri, nu putem afirma că prioritatea supremă în relaţie cu Dumnezeu este finalizată. Un alt lucru extrem de important este:

Sfinţirea, acţiunile, faptele pe care le întrepinde omul în viaţă, în conformitate cu Scriptura, lucrează la sfinţirea lui şi apropierea de Dumnezeu. „Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră, duceţi-vă sfinţirea până la capăt…, sfinţiţi în inimile voastre pe Isus ca Domn, fiţi sfinţi căci eu sunt sfânt” şi multe alte afirmaţii de felul acesta, nu fac altceva decât să ne facă să înţelegem că Dumnezeul universului este un Dumnezeu sfânt. Sfera Lui de acţiune este sfinţenia. Sfinţenia este un atribut al lui Dumnezeu, de aceea este chemat şi omul să aspire spre o asemenea stare. Biblia, nu face doar un apel la sfinţire, ci face de cunoscut şi modalitatea realizării acestui proces, prin descoperirea şi eliminarea lucrurilor rele şi neziditoare, omul să se apropie tot mai mult de Dumnezeul sfânt până va semăna cu El, „când se va arăta El, vom fi ca El pentru că îl vom vedea aşa cum este” 1 Ioan 3:2. În vederea realizării acestui proces am putea aminti şi alte aspecte cum ar fi       închinarea, comuniunea,
vegherea, părtăşia, toate acestea fiind elemente care duc la realizarea planului răscumpărător al lui Dumnezeu. Desigur că pentru omul născut din nou este o prioritate şi familia şi biserica şi locul de muncă … dar nici una din ele nu trebuie să depăşească în importanţă pe cel suprem. Ştiu că la originea acestui plan este El care veghează să se realizeze.

Fie ca Logosul lui Dumnezeu să pătrundă în inimile oamenilor în aşa fel încât să ajungă la certitudinea că au nevoie de mântuire, prioritatea esenţială a vieţii.

Nelu Onişor