Purtarea de grijă de cei din casele noastre

„Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios.“1 Tim. 5:8

Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) ne spune că a purta de grijă înseamnă: a se preocupa, îngriji de cineva; a supraveghea, a păzi pe cineva; a sprijini pe cineva; a învăța, a educa, a urmări și ajuta la dezvoltarea cuiva.
Deci purtarea aceasta de grijă nu înseamnă numai lucruri materiale exterioare ci și lucruri legate de interior respectiv caracter, suflet, emoțional, social etc.

1. Purtarea de grijă din punct de vedere material.

„Cine este tatăl acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un pește, să-i dea un șarpe în loc de pește?” Luca 11:11 „Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit;” Mat. 25:35. În mod natural părinții sunt preocupați de bunăstarea copiilor lor. Totuși cei mai mulți părinți neglijează partea cea mai importantă din viața unui copil, și anume, formarea lui morală. Responsabilitatea noastră este de a crește copiii care să aibă capacitatea morală de a deosebi binele de rău și ale căror inimi să fie stăpânite de principiile biblice.

2. Purtarea de grijă din punct de vedere socio-emoțional

„Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie ca să dea har celor ce-l aud.” Efes. 4:29
Este foarte bine și de recomandat să ne gestionăm cuvintele și să vedem efectul lor. Am zidit prin cuvintele noastre ori am dărâmat? Ce mi se pare foarte important în acest verset este: „după cum e nevoie“. Fără a mă identifica, a simți, a avea o ureche activă pentru cei din casa mea nu pot să știu de ce au nevoie și atunci apare pericolul să interpretez greșit, ori să cer celor din casa mea să facă ceea ce eu doresc, crezând că le este de folos și lor, dar rezervorul lor emoțional rămâne tot gol. Pe lângă nevoia de mâncare și îmbrăcăminte, câteva dintre nevoile fundamentale ale omului mai sunt nevoia de a fi iubit, nevoia de a fi acceptat și nevoia de a socializa. Când aceste nevoi sunt împlinite, automat se umple și rezervorul emoțional. Deci este nevoie de comunicare, comunicare și iar comunicare cu o ureche activă pentru a putea înțelege bine ce nevoi au copiii noștri, iar apoi să ne străduim să le împlinim nevoile folosind un vocabular care zidește, nu învinuiește. Folosind un limbaj corect de iubire când vorbim cu copiii, vom zidi cu siguranță. Nu este suficient să le spunem doar că îi iubim, iubirea trebuie exprimată în fapte și mai întâi față de cei din casa noastră.
„Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.” Rom. 13:10.
Conform planului lui Dumnezeu, relația soț-soție este prima relație socială înființată în Scriptură în cadrul căreia apar copiii. Când există armonie în relația soț-soție se inspiră stabilitate familiei. O căsătorie puternică va aduce de asemenea un adăpost de siguranță (protecție) pentru copii, în timp ce vor crește în învățătura și mustrarea Domnului. Cea mai generală influență pe care o vom avea asupra copiilor noștri nu va veni din rolul de tătic sau mămică ci din cel de soț sau soție. Acest adevăr biblic fundamental a fost uitat și chiar respins de către societatea noastră – rezultatul fiind o societate preocupată de copii, concentrarea asupra eului și împlinirea de sine, iar relația socială soț-soție în care s-au născut copiii noștri și care este foarte importantă este cel mai neglijată.
„Şi [părinții] robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu [copii] toți, în stare să învețe pe [copii] toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici (copii), în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăință ca să ajungă la cunoștința adevărului; și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia”.
2 Tim. 2:24-26
Dezvoltarea socio-emoțională vizează debutul vieții sociale a copilului, capacitatea lui de a stabili și menține interacțiuni cu adulții și copiii. Interacțiunile sociale arată indirect modul în care copiii se privesc pe ei înșiși și lumea din jur. Dezvoltarea emoțională vizează îndeosebi capacitatea copiilor de a-și percepe și exprima emoțiile, de a înțelege și a răspunde emoțiilor celorlalți, precum și dezvoltarea conceptului de sine. În strânsă legătură cu conceptul de sine se dezvoltă imaginea despre sine a copilului, care influențează decisiv procesul de învățare.
Părinții trebuie să fie calmi, iubitori și disponibili pentru a-i învăța pe copiii de mici despre valoarea pe care o are fiecare dintre ei în Hristos Isus, ajutându-i să-și formeze o imagine pozitivă de sine.
Mesajul de valoare și unicitate transmis de părinți este foarte important în prevenirea neîncrederii. Un eșec nu trebuie perceput ca un simbol al nonvalorii, ci ca o situație ce trebuie rezolvată. Copiii cu stimă de sine scăzută se simt nevaloroși și au trăiri emoționale negative.

3. Purtarea de grijă din punct de vedere educațional

„Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”. Prov. 22:6 „Pedepsește-ți fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori” Prov. 19:18 „Nu cruța copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri” Prov. 23:13.
Ca să-l înveți pe un copil calea pe care trebuie să o urmeze, trebuie să o străbați și tu (eu aș spune, tu însuți trebuie să o găsești și să te afli pornit pe ea!)
Încă din educația timpurie a copilului, formarea lui morală are prioritate și este necesară pentru dezvoltarea lui intelectuală. Pentru că autocontrolul sau stăpânirea de sine este o deprindere morală și nu intelectuală. Deprinderile morale: a sta într-un loc, a asculta, a se concentra, a-și aștepta rândul, a căuta o cale mai bună de comunicare, a mânca la masă…, sunt adoptate de intelect și sunt de folos copilului, în pregătirea lui profesională și îl vor proteja în viața de adult. Părinții care se concentrează asupra inimii copiilor lor, după disciplina și morala biblică, vor reuși în cele din urmă să educe copilul. Acei părinți care se ocupă doar de îmbogățirea intelectului, vor reuși în cel mai bun caz să crească un copil isteț, însă slab din punct de vedere moral. Ca și părinți creștini nu acesta ne este scopul. Mulți copii, dar îndeosebi cei ce provin din familii creștine, posedă o înțelegere elementară a binelui și a răului. Din nefericire, nu la fel de mulți posedă și autocontrolul (stăpânirea de sine) necesar pentru a lua deciziile corecte. Aceștia cunosc multe din „ce-i voie” și „ce nu-i voie” (să nu furi, să nu minți, a fi bun, a fi respectuos, etc.), dar nu sunt în stare să se abțină de la a nu face aceste lucruri.
Mulți părinți sunt mai preocupați de suprimarea răului din copiii lor decât de a-i învăța binele. Desigur, corectarea comportamentului deviant al unui copil este importantă, dar când lucrul acesta se face în absența învățării lor a binelui, se va sfârși prin a se deforma ce este într-adevăr bine. Mulți părinți își îndreaptă toată energia spre limitarea comportamentului neadecvat și educă prin îndreptarea (corectarea) răului. Însă a face aceasta nu este suficient. Limitarea răutății trebuie să fie asociată cu instruirea (învățarea) în neprihănire și cu încurajarea unei vieți virtuoase (curate). Amândouă aspectele sunt necesare la formarea copilului moral.
Părintele creștin este cu adevărat instrumentul din mâna Domnului prin care este administrată autoritatea în cămin. Întregul proces de învățare și disciplinare trebuie să fie realizat pe baza a ceea ce Dumnezeu spune și ne învață, astfel încât autoritatea Sa să fie pusă în mod constant și imediat în contact cu mintea, inima și conștiința copilului. Cred că ne este foarte bine cunoscută zicala „mă faci de rușine” fapt care arată egoism și lipsa de învățătură, punând pe prim loc părerea altora despre noi în loc de ceea ce Dumnezeu spune și învață.
Părintele nu trebuie niciodată să se prezinte pe sine ca fiind autoritatea supremă și ultima care stabilește ceea ce este adevărat și care sunt obligațiile copiilor. Altfel, ar dezvolta în copil aspectul uman al „eului”. Atingerea rezultatelor educației poate fi realizată doar când Îl facem pe Dumnezeu, Dumnezeu în Hristos, Învățătorul și Administratorul familiei, a cărei autoritate trebuie crezută în toate aspectele și ascultată în toate lucrurile.

4. Purtarea de grijă din punct de vedere spiritual

„…Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?” Rom. 10:14.
Dorința fiecărui părinte creștin este să-și crească copiii în ascultare de învățătura lui Dumnezeu. Educația spirituală nu este un lucru simplu și cere multe eforturi și înțelepciune din partea părinților. Ca și orice alt lucru, dacă nu este făcută la timpul potrivit, mai târziu va fi mult mai greu să înveți pe copii valorile sfinte, sau poate fi chiar imposibil.

Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Prov.22:6

Acest verset ne arată foarte clar că Dumnezeu nu stabilește o vârstă anumită pentru începerea educației spirituale. Potrivit cu vârsta copilului și capacitatea de a pricepe, părintele înțelept îl va învăța adevărurile spirituale.
Profită de perioada întrebărilor!
Știm cu toții, atunci cînd există interes ori avem nevoie, noi oamenii învățăm cel mai bine, însă atunci cînd nu avem interes învățătura plictisește. Copiii mici abia ce încep să meargă în picioare, și începe o perioadă grozav de interesantă a întrebărilor. „Ce este aceasta?”… „De ce?”… „Când?”… etc. În această perioadă, părintele nu trebuie să se lase copleșit de oboseală și nicidecum să își certe copilul pentru că pune multe întrebări. În aceste împrejurări se stabilește relația părinte-copil şi dacă îi răspunzi la întrebările lui cu răbdare, el va aprecia răbdarea și dragostea ta care va duce la o relație strânsă. Perioada întrebărilor este deosebit de favorabilă pentru a pune temelia educației spirituale și copiii sunt foarte, foarte deschiși pentru lucrurile sfinte.
Este de dorit ca părintele să răspundă la întrebările copilului simplu, pe înțelesul lui și din prisma Bibliei. Caută să profiți de orice întrebare a copilului pentru a-l învăța Cuvântul lui Dumnezeu.
Nu este bine în educația spirituală a copilului să se facă întreruperi. În funcție de vârstă și împrejurări adevărurile Biblice trebuie întipărite în mintea copilului pretutindeni și în orice împrejurare. Iată ce este scris în Biblie: „și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi, și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini, și să-ți fie ca niște fruntarii între ochi. Să le scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale.” (Deut. 6:6-9).
Nu disprețuiți perioada copilăriei. Aceasta este cea mai favorabilă perioadă pentru ai învăța pe copii lucrurile lui Dumnezeu.
Dumnezeu să ne ajute și să ne întărească să nu cădem de oboseală în a fi părinții doriți de El.

Rodica Smerica