RELAȚIA PERSONALĂ CU DUMNEZEU

RELAȚIA PERSONALĂ CU DUMNEZEU ca dovadă a existenței Lui

La începutul Epistolei către Romani apostolul Pavel afirmă că „însușirile nevăzute ale lui Dumnezeu se văd lămurit” iar acest fapt exclude orice scuză (Rom. 1:18). De-a lungul secolelor gânditorii creștini au prezentat diverse argumente pentru existența lui Dumnezeu. Unele sunt considerate mai puternice iar altele mai puțin convingătoare. Bunăoară, despre existența unei persoane putem avea dovezi mai mult sau mai puțin persuasive. Mărturia unei terțe persoane poate servi drept argument pentru existența cuiva. Gradul de convingere crește dacă vedem persoana despre care primim mărturie. Dar existența unei persoane este cel mai puternic vădită atunci când avem o relație cu ea: comunicăm gânduri și sentimente, întreprindem activități împreună sau lucrăm pentru scopuri comune. etc. Tot așa, cea mai puternică dovadă a existenței lui Dumnezeu este relația personală cu El.
DEFINIȚIA RELAȚIEI PERSONALE CU DUMNEZEU ÎN CUVINTE BIBLICE
Sintagma „relație personală cu Dumnezeu” este des folosită în rândurile creștinilor, dar poate ea fi susținută biblic? Chiar dacă în alte cuvinte sau expresii, ideea că omul poate avea relație personală cu Dumnezeu este clar reliefată în Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, observăm cum Domnul Hristos Însuși a spus că Duhul Sfânt va fi cu ai Lui și va locui în ei (Ioan 14:23). Mai departe, Mântuitorul a spus că El și Tatăl își fac locuință în cel care se întoarce cu iubire spre Dumnezeu (Ioan 14:23). Apostolul Ioan afirmă în prima sa epistolă că avem părtășie cu Dumnezeu (1 Ioan 1:6).
RELAȚIA OMULUI CU DUMNEZEU ESTE PERSONALĂ DEOARECE DUMNEZEU ESTE PERSOANĂ
Încă în urmă cu 2300 de ani, Aristotel a afirmat că omul este un animal rațional. Din punct de vedere biologic omul face parte din regnul animal. Însă, doar despre om Biblia afirmă că a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Gen. 1:26,27). După cum Dumnezeu este o ființă rațională, cu sentimente și voință, tot așa, omul a fost creat cu rațiune, sentimente și voință. Aceste componente constitutive fac posibilă părtășia cu Dumnezeu.

IDEEA DE RELAȚIE PERSONALĂ CU DUMNEZEU ESTE UNICĂ (BIBLIA)
Biblia este singura carte care pretinde a fi revelație divină și care afirmă că Dumnezeu intră în relație personală cu omul. Trebuie menționat faptul că, fără Noul Testament ideea de relație personală cu Dumnezeu este precum o poveste căreia îi lipsește deznodământul.
În Vechiul Testament aceasta este doar amintită, profețită. Împlinirea acestei profeții apare doar în Noul Testament. Dumnezeu a profețit explicit prin Ezechiel că va pune Duhul Lui în copiii Lui și ei vor urma legile Lui (Ezechiel 36:27). Dar această profeție nu și-a găsit împlinirea decât la Cincizecime, după înălțarea Mântuitorului. Templul, Casa lui Dumnezeu, era locul spre care erau îndreptate rugăciunile evreilor (1 Împ. 8:38), în vreme ce în Noul Testament Duhul Sfânt e Cel care mijlocește cu suspine negrăite în/și pentru credincios (Romani 8:26). De asemenea, Templul era locul unde se aduceau jertfe și unde avea loc închinarea. În Noul Testament, în limbaj profetic, Domnul Isus a spus femeii samaritene că va veni vremea când adevărații închinători se vor închina Tatălui în Duh și în adevăr (Ioan 4:23). Cât despre jertfe, trupul credinciosului devine locul de jertfă, el însuși fiind o jertfă necurmată înaintea lui Dumnezeu deoarece este templul Duhului Sfânt (Rom. 12:1 și 1 Cor. 6:19).
Considerând faptul că profețiile referitoare la locuirea permanentă și nepărtinitoare a lui Dumnezeu și-au găsit împlinirea doar în Noul Testament, putem afirma cu încredere că nicăieri nu se poate vorbi de relație personală cu Dumnezeu precum în creștinism. Cât despre Coran, pretinsa revelație a islamului, acesta exclude cu desăvârșire ideea de relație personală cu Allah. De altfel, Mahomed însuși a pretins că a primit revelația printr-un înger. Însă, o replică aparent îndreptățită ar putea veni din partea mormonilor. Ca un contraargument la ideea că noțiunea de relație personală cu Dumnezeu este unică Bibliei, cineva ar putea exemplifica trimițând la Cartea lui Mormon. Cartea lui Mormon cuprinde referințe la Duhul Sfânt poate la fel de mult ca Noul Testament. La fel ar putea fi menționate și alte scrieri care pretind a fi revelație de la Dumnezeu. Acestei obiecții pertinente trebuie să i se răspundă cu argumente susținute.
Pe deoparte, relația personală cu Dumnezeu este subiectivă și cuprinde aspecte care nu pot fi descrise întotdeauna ci doar trăite de subiect. Pe de altă parte, relația personală cu Dumnezeu cuprinde aspecte obiective, care pot fi descrise și văzute și de alții. Nimeni nu cunoaște trăirile și relația pe care Isus le-a avut cu Tatăl când a fost dus de Duhul în pustie (Matei 4:1). Totuși, la botezul în apă al Domnului cei prezenți au putut auzi vocea Tatălui din cer care a confirmat identitatea Mântuitorului: „Acesta este Fiul Meu preaiubit” (Matei 3:17). De asemenea, ei au putut vedea un semn exterior: Duhul Sfânt S-a coborât peste Hristos în chip de porumbel (Matei 3:16). Din discuția lui Isus cu iudeii, menționată de evanghelistul Ioan în cap. 8, reiese că atât iudeii cât și Domnul Hristos au înțeles că veridicitatea unei mărturii, printre alte criterii, trebuie să fie susținută de cel puțin doi martori. Tocmai de aceea Isus a spus că lucrările Lui, Scripturile cât și vocea Tatălui din cer mărturisesc despre El. O caracteristică pe care pretinsele revelații divine o au în comun este că sunt singulare în vreme ce revendică o continuitate a revelațiilor anterioare. Totuși, acestea contrazic Cuvântul lui Dumnezeu dovedit autentic pe mărturia a sute de martori. Bunăoară, Coranul, în aproximativ 15 referințe, pretinde a fi confirmare a revelațiilor anterioare (Tora, Psalmii și Evangheliile) dar într-un singur verset contrazice moartea și învierea lui Hristos. Cartea lui Mormon contrazice de multe ori Biblia, dar poate cea mai relevantă subiectului nostru este distincția pe care o face între Duhul Sfânt și Spiritul Sfânt, acesta din urmă fiind lumina lui Hristos. Prin urmare, în accepțiunea mormonilor Duhul Sfânt este diferit de Spiritul Sfânt. Ceea ce trebuie subliniat e faptul că autorii acestor cărți au fost conștienți de principiul „doi sau trei martori” desprins din Biblie însă nu au dovedit că îl urmează.
RELAȚIA CU DUMNEZEU E DE PARTEA TA
Puținele cuvinte nu au reușit să cuprindă multitudinea de implicații și aplicații ale învățăturii despre relația personală cu Dumnezeu. Multe alte obiecții ar putea fi ridicate cărora nu am avut cum să le răspund sau să le întâmpin. Totuși, consider că cititorul va găsi suficiente motive pentru trezirea interesului cu privire la conceptul de relație personală cu Dumnezeu în creștinism. Dumnezeu e Cel care face primul pas în căutarea omului. De aceea, condiția pentru intrarea în relație personală cu Dumnezeu e doar de partea omului. Acest mesaj l-a transmis apostolul Pavel atenienilor pe Dealul lui Marte: „ca ei să-L caute și să se silească să-L găsească bâjbâind” (Fapte 17:27). Creatorul universului nu și-a lăsat amprenta doar în natură ci și în conștiința omului. Și-a dovedit existența venind să locuiască printre oameni și în ei.

Romică Ciocan