Izvoarele întelepciunii de sus

S-a spus adeseori că din punct de vedere informațional omul se naște precum o coală albă de hârtie care urmează a fi scrisă pe parcursul vieții. Totuși, simpla observație a modului în care copiii se dezvoltă infirmă această accepțiune.

DE UNDE VINE ÎNȚELEPCIUNEA UNUI COPIL?
Bebelușul este determinat de foame să scâncească, să plângă, să semnaleze nevoia. Dar nimeni nu-l învață tehnici de alăptare. Ele vin ca un dar încă de la naștere. Apoi, încă înainte să înceapă să vorbească, apucă obiecte, le duce la gură, le pipăie, pentru că așa învață despre forma și extensia lucrurilor. Tot înainte de a rosti primul cuvânt înțelege că un anumit gest poate însemna „nu” iar un altul „da”. Nimeni nu-l învață să gândească conform unor legi ale rațiunii, ci pur și simplu se naște cu o minte care funcționează rațional.
Mai târziu, când începe să vorbească, comunică într-un limbaj învățat de la părinți sau cei apropiați, dar nimeni nu-l învață diferența dintre lucrurile concrete, cum ar fi, masă, lingură, cuțit, jucărie și lucrurile abstracte, cum ar fi, numerele, cuvintele de legătură din propoziție, atitudinile, sentimentele, și altele. Învață, de asemenea, să distingă lucrurile în spațiu și timp. Toate acestea sunt aspecte pe care le învață, dar fără ansamblul informațional pe care Creatorul îl pune în om încă de la naștere, nu ar fi posibilă creșterea în cunoaștere.
NE-AM NĂSCUT PRIN SIMȚURI, RAȚIUNE ȘI EXPERIENȚĂ
Așadar, învățăm să cunoaștem realitatea în care ne-am născut prin simțuri, rațiune și experiență. Realitatea în care intrăm ne spune că există dragoste și că trebuie să iubim, dar în același timp vedem în noi tendințe egoiste. Ele apar încă din fragedă copilărie. Întâlnim oameni care ne fac rău, iar înclinația imediată este să întoarcem înapoi cu rău. Știm că zicala „cui pe cui se scoate” nu funcționează în relațiile interumane, dar nu știm și nici nu putem să acționăm altfel. De asemenea, vedem în noi tendințe de a-i domina pe alții și, de îndată ce ni se oferă putere, încercăm să ne protejăm poziția, uneori chiar prin mijloace greșite. Chiar înainte de zorii adolescenții conștientizăm că există o lege morală și dobândim cunoaștere despre bine și rău. Dar în tandem cu aceasta ne dăm seama că nu știm și nu putem împlini cerințele acestei legi morale. Observăm în noi un simț al dreptății și credem că cel bun merită să fie răsplătit iar cel rău trebuie pedepsit. Câtă frustrare și câtă dezamăgire cunoaște inima când nu există echitate! Dar noi înșine parcurgem momente când nu suntem recunoscători celor ce ne fac bine, devenim subiectivi în împărțirea dreptății și, mai mult, dacă suntem vrednici de pedeapsă, oferta iertării pare ideală. Dar nu știm și nu putem ierta oricând și pe oricine și, mai ales, nu putem restaura propriul trecut. Nu la mult timp după ce venim în lumea aceasta, realizăm că oamenii mor și,
prin analogie, concluzionăm că și noi
vom muri. Însă, în același timp vedem
în noi o sete de a trăi pentru totdeauna,
care este cel puțin la fel de puternică
precum sunt setea și foamea trupului.
Astfel, intrăm într-o realitate pe care
începem să o cunoaștem, realizăm că
nu e cum trebuie și știm că ar trebui
schimbată. În final, recunoaștem sau nu,
adevărul este că nu știm și nu putem să
schimbăm universul în care viețuim.
OAMENI AI ÎNȚELEPCIUNII
Avem puține descrieri în Noul
Testament despre Ioan Botezătorul.
Printre altele, ni se spune despre
alimentația și îmbrăcămintea lui. Acestea
erau oarecum ieșite din comun,
dar nu foarte neobișnuite. De-a lungul
istoriei mulți oameni au fost percepuți
ca fiind ciudați de către ceilalți. Ceea
ce i-a conferit unicitate a fost rolul lui
specific de a pregăti calea Domnului. El
a știut că „cel ce este de pe pământ este
pământesc și vorbește ca de pe pământ”
și că „El (Domnul Isus) mărturisește ce
a văzut și a auzit” (Ioan 3:31,32).
Evanghelistul Ioan își începe cartea
afirmând că Domnul Hristos, Cuvântul
Veșnic, Dumnezeu Însuși, S-a întrupat
și a locuit printre noi. Cu alte cuvinte,
realitatea de sus a venit să viețuiască
printre noi. Datorită Lui știm că
vrăjmașii trebuie iubiți nu pentru ceea
ce sunt, ci pentru ceea ce este Dumnezeul
lor (Matei 5:38-48). El a venit
să ne spună că orice tip de conducere
(familială, bisericească, politică ș.a.)
trebuie exercitată în spirit de smerenie
și de slujire (Matei 20:25-28). De asemenea,
a proclamat o împărăție a milei
și dreptății, oferind iertare și răsplătire
celui ce Îi acceptă harul, iar condamnare
și pedeapsă celui ce Îi respinge îndurarea
(Matei 25:31-46). A pretins că El
Însuși este viața și că îi va învia pentru
viață veșnică pe cei care Îl vor fi ascultat,
iar pentru separare veșnică pe cei care Îl
vor fi respins (Ioan 5:25-30).
URMĂRIȚI ÎNȚELEPCIUNEA DE
SUS!
Prin urmare, Logosul divin,
Înțelepciunea de sus, S-a întrupat ca să
ne arate cum să trăim și ne-a descoperit
lucrurile cerești. Dar nu ne este suficient
să știm ce ne-a poruncit să facem. E
nevoie să știm cum să aplicăm și să fim
în stare să punem în practică acum, în
viața pe care o trăim zi de zi. Pentru aceasta
El a promis că la scurt timp după
înălțarea Sa Îl va trimite pe Duhul Sfânt.
Astfel Duhul Adevărului a fost revărsat
ca să ne ajute să interpretăm și să
aplicăm cuvintele Mântuitorului aici și
acum (Ioan 16:13). În consecință, gândul
lui Dumnezeu, Dumnezeu Însuși,
a venit să-Și facă templu în noi (Ioan
14:23,24 și 1 Cor. 6:19). El a evidențiat
că, dacă noi care suntem răi, știm să
dăm daruri bune copiilor noștri, cu atât
mai mult Tatăl nostru Cel ceresc ne va
da pe Duhul Sfânt (Luca 11:13).
Biblia este singura carte din
istoria omenirii care, spre deosebire de
celelalte cărți de căpătâi ale religiilor
lumii, ne revelează o înțelepciune de sus.
Celelalte sunt doar produsul rațiunii și
al experienței umane. De aceea, dacă
vrem să ajungem sus, să urmărim
înțelepciunea care vine de sus.

Romică Ciocan

Rânduri despre ace

„Acul, o sculă genială, cinci ace la doi bani!” Aceasta era strigătura unor negustori de prin satul părinților mei, al celor ce vindeau diverse. Se spune că diavolul are un ac mare, o pătură și o tobă. Îți pune pătura pe cap, îți bagă acul în coaste și îți șoptește la ureche: „Fă asta și asta, că nu te vede nimeni” Apoi după ce ai făcut ce a zis el, dă pătura la o parte, bate toba și strigă în gură mare pe străzi la toți ce ai făcut tu în ascuns.

Despre ace vreau să vă vorbesc, dragilor, dar nu ale Celui Rău, nici măcar despre acele negustorului din rândurile de mai sus, ci despre cu totul alte „ace”, cele din proverbul popular: „Am eu ac de cojocul lui!”
„Nu îmi este frică de cei ce poartă ace, ci de cei ce le folosesc în mod inadecvat”, spusei eu o vorbă înțeleaptă, trăită pe propria-mi piele. Voi detaila puțin în rândurile de mai jos.

„AM EU AC DE COJOCUL LUI!”

Nu știu cine a inventat acul de cusut, cu gămălie, de injecție sau de siguranță. În toate formele lui, semirotund sau drept, rotund sau ascuțit la vârf, găurit sau nu, cu urechi sau fără, plin sau gol pe interior, acul are rolul lui și diverse întrebuințări.

ÎNTREBUINȚĂRILE ACULUI

ACUL UNUI DOCTOR COASE, VINDECĂ SAU OMOARĂ.
ACUL UNUI CROITOR ÎMBRACĂ SAU DEZBRACĂ.
ACUL UNUI CIZMAR ÎNCALȚĂ, DAR PENTRU ASTA FOLOSEȘTE UNEORI ȘI CUIE.
ACUL UNEI ALBINE ÎNȚEAPĂ, DEȘI EA POATE FACE ȘI MIERE, DAR MĂ POATE VINDECA DE REUMATISM PRIN ÎNȚEPĂTURA EI, CA EA SĂ MOARĂ PUȚIN MAI TÂRZIU.
ACUL UNUI SCORPION POATE UCIDE APROAPE INSTANTANEU, DEȘI FOLOSIT ÎNȚELEPT POATE VINDECA BOLI INCURABILE.
ACUL UNUI ARICI NE SPERIE, DAR PENTRU EL E AUTOPROTECȚIE.

Și tu omule ai ace? Știai asta? Ce faci
tu cu acele tale? Acul unui prieten te
poate omorî încet și sigur, dar al celor
dragi, repede și cu mari dureri. Iar
dacă totuși ai neșansa să nu mori, vei
rămâne cu ceva sechele, pentru zilele
rămase de trăit. Dumnezeu totuși
vindecă, dar sufletul îți rămâne cu
cicatrici.
ACȚIUNEA ACULUI
Limba ta poate fi un ac ce
înțeapă, iar cuvintele tale fie un medicament
sau o otravă. Poți crea viață în
alții, poți vindeca sau ucide cu vorba.
Poți coase sau descoase. Poți încălța
cu încurajare sau descălța oamenii,
lăsându-i în picioarele goale și fără
dorința de viață. Poți înțepa, rănind
fără să vrei. Asta fie din autoprotecție,
sau cu voia, din răutate, invidie sau
prostie, dar totul ține de maturitatea
celui ce folosește acul. Vorba unuia:
„oricine poate să coase, dar numai
din mâinile unora iese artă”. Este
chiar artă să ridici cu vorba omul
doborât de întristare.
Proverbele lui Solomon
15:1-2 ne învață: „un răspuns blând
potolește mânia, dar o vorbă aspră
ațâță mânia. Limba înțelepților dă
știință plăcută, dar gura nesocotiților
împroașcă nebunie”, sau altfel spus:
cu limba ta poți ucide un om înalt de
1,80 m, dar tot cu ea poți crea viață.
ACUL CA MEDICAMENT
Folosirea bună a unui ac
ține de bunătate, înțelepciune și
inteligență. Așa că, ai grijă cum îți
folosești acele. Rănile tale nu îți scuză
faptele, nici scopul mijloacele. Fii acul
ce lasă medicament, nu otravă!
Nu uita! Un ac nu e un obiect
de folosit pentru a flirta cu el pe pielea
altora, sau altfel spus; dacă ai ace,
în ce scopuri le folosești? Coși cojoace
direct pe pielea altuia? De meditat
la Epistola lui Iacov cap. 3: 2-18.

Beniamin Vlăduț

Nevoia de pregatire teologica a slujitorilor in biserica locala

Biserica Penticostală Betania din Krems a luat ființă în luna septembrie a anului 1992, având pe atunci aproximativ 20 de membri majori și circa 15 copii. Astăzi, după 28 de ani, prin harul lui Dumnezeu, biserica are un număr de 240 de membri majori și aproape tot atâția copii, împreună cu adolescenți și tineri de la 1 la 18 ani. Am ales să scriu câteva rânduri despre această biserică nu tocmai întâmplător, ci datorită faptului că slujesc în ea chiar de la înființare. În ordine cronologică, biserica Betania din Krems este a zecea biserică înființată în Austria, prima fiind biserica Elim Viena, înființată în anul 1984. Totalul de biserici penticostale românești în Austria este de 38 și funcționăm sub denumirea de Pfingstkirche Gemeinde Gottes in Österreich, având sediul central în Viena la următoarea adresă: 1220, Wien, Maculandgasse 9. Numărul total al membrilor din organizație este de circa 16 000, împreună cu aparținători și, în curând, sperăm să primim aprobarea cultică de la autoritățile austriece.
Revenind la biserica Betania Krems, am identificat o deficiență de conducere majoră, numită nevoia de pregătire a slujitorilor, având drept consecințe apariția ereziilor de tot felul, dezbinarea și slăbirea bisericii și pierderea mărturiei pentru întoarcerea la Hristos a celor nemântuiți.

IDENTITATEA BISERICII
Biserica Betania Krems, la fel ca majoritatea bisericilor locale din Austria are în componență membri din toate zonele geografice ale României: Moldova, Ardeal, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea etc., și fiecare ar vrea să fie așa cum a fost în biserica de unde a venit. Apoi, tinerii și copiii din biserică care s-au născut aici au și ei, o problemă destul de mare: pentru ei limba română este a doua limbă. Cel mai bine comunică în limba germană și foarte multe cuvinte de la slujbele noastre din biserică sunt de neînțeles pentru ei. Pentru noi, părinții, situația este chiar
a slujitorilor consacrați în biserica locală
invers: dintre cele două limbi, înțelegem mai bine limba în care ne-am născut, adică limba română. Încă un impediment pentru copiii noștri este cultura. Ei trăiesc în familie și la biserică în cultura românească, iar la școală și în societate, în cultura austriacă. Biserica noastră are în conducerea ei patru frați ordinați: doi diaconi, un prezbiter și un pastor. Unul dintre diaconi este din zona Banatului, celălalt din zona Sucevei, prezbiterul este din Satu-Mare, iar pastorul de la Bistrița. Cu tot efortul depus pentru o uniformizare doctrinară, încă este loc de mai bine.

Ce putem spune despre ceilalți slujitori, care nu sunt ordinați? În timpul slujirii lor, fiecare lasă să se vadă, mai mult sau mai puțin, amprenta zonei de unde vine, căutând să convingă auditoriul că „a lui credință este mai bună decât a celorlalți, deci, credința cea adevărată s-a născut în satul, orașul sau zona de unde vine dumnealui.”
NEVOIA DE SLUJITORI
Ca pastor, am reușit într-o oarecare măsură să aduc echipa eclezială și cea laică la un numitor comun, dar nu în totalitate. Îmi doresc mult o omogenizare și o uniformizare la nivel de slujitori „în voia lui Dumnezeu”, iar aceasta se poate face doar printr-o pregătire teologică corectă a tuturor slujitorilor. Prin harul lui Dumnezeu, împreună cu unul dintre frații diaconi ai bisericii Betania, Krems, ne-am înscris și urmăm cursuri teologice la Institutul Teologic Penticostal (ITP) București și încurajăm și pe alții să ne urmeze exemplul, în special pe tinerii în care vedem chemarea Domnului pentru slujire. Deci, eu văd o nevoie mare de pregătire teologică a tuturor slujitorilor care vestesc Evanghelia, atât în adunare, cât și în afara ei.
EXEMPLE BIBLICE DE PREGĂTIRE
Avem un exemplu biblic în persoana Domnului Isus care Și-a pregătit și echipat ucenicii înainte de a-i trimite în lucrare, la început pe cei doisprezece timp de trei ani și jumătate, apoi pe cei șaptezeci.
Mai târziu, Acuila și Priscila se ocupă de Apolo „care avea un duh înfocat învățându-l mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu.” (Fapte 18:24-26).
De asemenea, apostolul Pavel îl roagă pe Timotei să-i aducă „mantaua și cărțile, mai ales pe cele din piele” (2 Tim. 4:13) și să rămână în Efes „…ca să poruncească unora să nu învețe altă învățătură, și să nu se țină de basme și de înșirări de neamuri fără sfârșit, care dau naștere mai mult la certuri de vorbe, decât fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credință.” (1 Tim. 1:3b-4). Pavel a fost un bun teolog, care a primit Evanghelia direct de la Hristos, prin descoperire dumnezeiască (Gal. 1:11-12; Efes. 3:3). Fără a neglija Scripturile, a mers la Ierusalim și a comparat Evanghelia primită de el cu a celorlalți apostoli care au umblat cu Isus (Gal. 2:1-2) constatând că este la fel, deoarece aveau aceeași sursă comună: Isus Hristos, dătătorul ei.
Pavel și-a format ucenici, pe Timotei și pe Tit, care la rândul lor au format și ordinat și ei slujitori în bisericile locale, selectând nu pe oricine, ci persoane din categoria „oamenilor de încredere, care sunt în stare să învețe și ei pe alții” (2 Tim. 2:2), la început diaconi, apoi prezbiteri (1 Tim. 3:1-13; Tit 1:4-9). Pavel a investit mult în pregătirea slujitorilor și când era în libertate, dar și când era în detenție la închisoarea din Roma, pentru a combate ereziile nimicitoare și pentru păstrarea învățăturilor sănătoase în fiecare biserică. El l-a învățat pe Timotei astfel: „Dreptarul învățăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, ține-l cu credința și dragostea care este în Hristos Isus. Lucrul acela bun care ți s-a încredințat, păzește-l prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi.” (2 Tim. 1:13-14).
De asemenea, pe Tit l-a învățat „să vorbească lucruri care se potrivesc cu învățătura sănătoasă, atât în dreptul bătrânilor, a femeilor mai în vârstă, a femeilor mai tinere, a tinerilor, a robilor, și în final l-a sfătuit ca el însuși să fie o pildă de fapte bune, în toate privințele.” (Tit 2:1-10).
ISTORIA EREZIILOR
Cu toate aceste eforturi pentru pregătirea slujitorilor, cu regret trebuie să recunosc că, pe fondul unei lipse de veghere, au pătruns în biserică „erezii și învățături nimicitoare, care au fost strecurate pe furiș.” (2 Petru 2:1) Câteva nume de eretici care au adus învățături străine de voia lui Dumnezeu în biserica primară: Imeneu și Filet, (2 Tim. 2:17-18), Alexandru căldărarul (2 Tim. 4:14-15), Diotref (3 Ioan 9-10) și Nicolae care a adus o învățătură care-i poartă numele „învățătura nicolaiților” (Apoc. 2:6;15).
Astăzi, după două mii de ani, slujitorii din bisericile contemporane, asemenea lui Pavel, Timotei și Tit odinioară, se luptă să țină „dreptarul învățăturilor sănătoase”, dar ereziile bat la ușa bisericii, îmbrăcând diferite forme foarte subtile.
Cea mai răspândită formă de erezie vine sub masca „dragostei de frați și a iubirii de oameni”, propovăduind o libertate fără granițe, astfel că pentru acești „apostoli așa de minunați” (2 Cor. 12:11b) și „învățători nespus de aleși” (2 Cor. 11:5) totul este permis. Ei transformă harul lui Dumnezeu într-o pricină de a trăi pentru firea pământească, cu toate că la început nu a fost așa. Pavel îi mustră aspru pe frații din Galatia: „O, Galateni nechibzuiți […] Sunteți așa de nechibzuiți? După ce ați început prin Duhul vreți acum să sfârșiți prin firea pământească?” (Gal. 3:1,3).
Chiar unii din cei ce slujesc la amvoanele bisericilor propovăduiesc o evanghelie a toleranței, acceptând păcatul în biserică, interpretând greșit versetul acela care spune că „acolo unde s-a înmulțit păcatul, s-a înmulțit și harul” (Rom. 5:20), dând dezlegări spre fărădelege și lărgind calea pocăinței. Astfel, această plagă se perpetuează foarte repede, aproape pe neobservate și poate afecta întreaga comunitate. La un moment dat nu mai poți ști dacă biserica este lumească, sau lumea este bisericească, linia de demarcație aproape că nu se mai vede, sau chiar nu se mai vede deloc. De exemplu, la anumite servicii religioase, mai ales cu ocazia nunților, unii invitați din afara bisericii refuză să participe deoarece „nu pot ține pasul” cu moda, opulența și extravaganța în îmbrăcăminte, fastul și ornamentația locașului de cult cu ocazia acestor slujbe religioase.
Uneori, nunțile nici nu se mai fac în biserică, ci la restaurant, în parcuri, sau pe marginea unui lac. Nu vreau să dau idei nimănui, dar observ ca o consecință a lipsei de pregătire teologică a liderilor este că încet, încet, pe ici pe colo, calea pocăinței se tot lărgește, iar locașurile de cult sunt desacralizate. Parcă concurează unii cu alții. Este ceva de genul practicii Bisericii din Corint în secolul întâi la Cina Domnului, când fiecare voia să-și expună ceea ce are și să îi facă de rușine pe cei ce nu aveau, demonstrând egoism, mândrie „disprețuind biserica lui Dumnezeu.” (1 Cor. 11:22)
La polul opus sunt „legaliștii”, care prin învățăturile lor îngustează la maximum calea pocăinței, dând legi și porunci pe care Biblia nu le dă, făcând o povoară și un calvar pentru cei care vor să-L urmeze pe Hristos. Astfel, dispare din adunare bucuria și entuziasmul de pe fețele fraților și surorilor și apare o stare de apăsare, tristețe, împovărare și suspiciune, dând naștere la o nouă categorie de enoriași pe care biblia îi numește „farisei”. Aceștia totdeauna se vor uita „de sus” la frații lor, disprețuindu-i, și vor căuta să se scoată pe ei înșiși în evidență, vorbindu-i de rău pe ceilalți: „…Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, nedrepți, preacurvari, sau chiar ca vameșul acesta.” (Luca 18:11).
O altă categorie de erezii este formată din cei cărora le place să aibă întâietatea în biserică, pe care Biblia îi numește Diotrefi (3 Ioan 1:9). Ei iubesc amvonul mai mult decât pe Dumnezeu, pe frați și pe oameni, fie că au chemare din partea lui Dumnezeu, fie că nu. Ei consumă timpul prețios și vorbesc mult, fără conținut „vorbe goale și lumești” (2 Tim. 2:16), „ei vor să fie învățători ai Legii, și nu știu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc”, „învață întotdeauna și nu ajung niciodată la cunoștința deplină a adevărului” (2 Tim. 3:7), „se țin de basme, înșirări de neamuri fără sfârșit, cari dau naștere mai mult la certuri de cuvinte, cum a fost Alexandru căldărarul care a făcut mult rău lui Pavel, iar acesta îl sfătuiește pe Timotei să se ferească de el. (2 Tim. 4:14-15). Categoria aceasta de slujitori a „alexandrinilor căldărari” nu face cinste lui Dumnezeu și nici Bisericii Lui. Ei „dau naștere mai mult la certuri de vorbe și dezbinări decât fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credință, așa fac și acum.” (1 Tim. 1:4), „au doar o formă de evlavie, dar tăgăduiesc puterea lui Dumnezeu.” (2 Tim. 3:5). Listele cu „slujitorii care se prefac în îngeri de lumină” (2 Cor. 11:14) ar putea continua, dar vom lăsa acum „adevărurile începătoare și vom trece la cele desăvârșite” (Evrei 6:1).
(va urma)

Viorel Boldor

CREȘTINUL ȘI LUCRURILE MATERIALE

Oare ce ne răspunde Biblia la întrebarea: Cum este privit creștinul de către Dumnezeu în raport cu lucrurile materiale? Pe acest pământ, Dumnezeu ne-a dăruit felurite binecuvântări, atât spirituale (mântuire, viață veșnică etc), cât și materiale (bani, posesiuni etc). „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc!“ (Ps. 24: 1). În Luca 16:1 este scris despre un ispravnic necredincios, care a fost pus să gestioneze averea unui om bogat. La un moment dat, ispravnicul a fost pârât că risipește averea stăpânului său. Tatăl nostru ceresc ne-a făcut și pe noi administratori ai bogățiilor Lui. Oare noi ce facem cu ele? Le risipim și noi ca acest ispravnic sau le administrăm cu responsabilitate și frică de Domnul?
Dacă-L cinstim noi pe Dumnezeu cu averile noastre, El ne promite că ne va binecuvânta (Prov. 3:9-10). Dacă vom folosi resursele primite cu înțelepciune și dacă dăruim și altora din ele, Biblia ne spune că adunăm în cer comori care nu vor pieri (Matei 6:19-20).
Este esențial să conștientizăm că modul în care administrăm bunurile primite de la Dumnezeu se întoarce în folosul sau împotriva noastră, atât aici pe pământ cât și în veșnicie („…pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut…“ (2 Cor. 5:10).
Dorim noi ca la sfârșitul vieții să fim numiți ispravnic credincioși? Doamne fă-ne niște ispravnici înțelepți, care să folosim binecuvântările primite pentru scopurile Tale! Ajută-ne să administrăm cu înțelepciune și cu multă responsabilitate tot ce ne-ai dăruit!

Ovidiu Vlad

VĂ DORESC

VĂ DORESC Vă doresc, frați de credință, Și surori de har divin, Apă proaspătă din stâncă, Apă ca la Refidim. Din câmpiile Efratei Bunul Tată să vă dea Pâinea îngerilor caldă, Să nu mergeți fără ea. Zidurile dușmănoase Cadă ca la Ierihon; Să vă sprijinească Domnul Ca în valea Aialon. La popasul înserării Când ajungeți …

Nebunia Întelepciunii

La ce ne referim când vorbim despre înțelepciune? O întrebare la care e surprinzător de greu de răspuns. Un lucru e clar: înțelepciunea și inteligența sunt două lucruri diferite. Inteligența e capacitatea de a percepe, a deduce și a reține informații. Înțelepciunea pe de altă parte poate fi definită ca aplicarea practică a cunoștințelor și …

Mai este Har

Apostolul Pavel vorbește în capitolul zece din Romani despre ”responsabilitatea Israelului”1 , despre dorința și rugăciunea lui pentru mântuirea lui Israel și despre împietrirea lor, care a fost, este și va rămâne o șansă de mântuire pentru neamuri, până când tot Israelul va fi mântuit: „Fraților, dorința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi.” (Romani 10:1) și „Fraților, pentru ca să nu vă socotiți singuri înțelepți, nu vreau să nu știți taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ține până va intra numărul deplin al Neamurilor. Și atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: «Izbăvitorul va veni din Sion și va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi șterge păcatele.» În ce privește Evanghelia, ei sunt vrăjmași, și aceasta spre binele vostru; dar în ce privește alegerea, sunt iubiți, din pricina părinților lor.” (Romani 11:25-28).
Acum lumea este nemulțumită, chiar și Israelul este nemulțumit și așteaptă încă promisiunea venirii lui Mesia, creștinii așteaptă și ei ceva, cei mai mulți încă nu știu ce așteaptă! Dar Dumnezeu în suveranitatea Lui spune: „…El are milă de cine vrea, și împietrește pe cine vrea. […] «Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?» […] cine ești tu, omule (ce te tragi din Adam), ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: «Pentru ce m-ai făcut așa? »” (Romani 9:18-20).
Nu este olarul stăpân pe lutul lui (ex: adamu = a face, a fi făcut, Adam = adamah = ogor, lut, pământ, roșiatic), ca din aceeași frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuințare de cinste, și un alt vas pentru o întrebuințare de ocară? În v. 22 Pavel scrie: „… Dumnezeu, […] a suferit cu multă răbdare niște vase ale mâniei, făcute pentru piere; și să-Și arate bogăția slavei Lui față de niște vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)? Astfel, El a chemat nu numai pe iudei, ci și dintre Neamuri, după cum zice în Osea: „Voi numi „popor al Meu“ pe cel ce nu era poporul Meu și „preaiubită“ pe cea care nu era preaiubită.”
Indiferent care a fost atitudinea evreilor atunci și care este atitudinea noastră acum, Dumnezeu ne-a creat ca vase pentru că are un scop și vrea să facă ceva în noi și cu noi. Biserica lui Hristos de azi, și noi, suntem vase ale îndurării, El ne numește popor al Lui, promisiunea mântuirii pentru neamuri fiind făcută deja de Osea în Vechiul Testament.
În Romani 9:30 scrie: „Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea, și anume, neprihănirea care se capătă prin credință; pe când Israel, care umbla după o Lege care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta.” În v. 32 este dată explicația: “Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credință, ci prin fapte. Ei s-au lovit de Piatra de poticnire, după cum este scris: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire și o Stâncă de cădere: și cine crede în El (Isus) nu va fi dat de rușine.“
În mânia Lui de o clipă Dumnezeu i-a lăsat pe evrei în împietrire, dar Harul Său este veșnic: “Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă fața de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veșnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău.”(Isaia 54:7-8). Israel a fost și este plin de râvnă pentru Lege și Dumnezeu, dar fără pricepere: ei vor să se mântuie singuri, dar lucrul acesta îl poate face singur Dumnezeu prin Isus Hristos, care a venit El la noi. Nu pot ajunge la Tatăl prin faptele lor și nici noi prin ale noastre.
Ei au fost chemați de multe ori în vechime, iar în Isaia 52 scrie: „De aceea poporul Meu va cunoaște Numele Meu; de aceea va ști în ziua aceea că Eu vorbesc și zic: «Iată-Mă!» Ce frumoase sunt pe munți picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește mântuirea, picioarele celui ce zice Sionului: «Dumnezeul tău împărățește!»
Cel ce a adus și este “Vestea Bună”, Isus, a venit, dar ei L-au răstignit și L-au respins! Acesta a fost prilejul folosit de Pavel de a propovădui Neamurilor, și al nostru acum, de a-L mărturisi pe Hristos, întâi iudeilor și pe urmă întregii lumi.
Versetul 13 pregătește introducerea unui nou paragraf și spune că ”salvarea este legată de chemarea Domnului și Pavel se întreabă dacă și cum este posibil să fie chemat Domnul, condițiile necesare fiind deja îndeplinite, în afară de una:
Evanghelia, cuvântul credinței (v. 8) a fost propovăduită (v. 14c, v. 15);
mesajul Evangheliei, cuvântul lui Hristos, a fost auzit (v. 18);
nu numai ca a fost făcută de cunoscut, dar Evanghelia a fost și înțeleasă într-o oarecare măsură (v.19-20), ceea ce lipsește
fiind credința.”
În versetele 14 și 15 găsim patru întrebări care ne explică procesul propovăduirii, de altfel pus în sens invers: mai întâi este alegerea, pe urmă este ungerea și împuternicirea, apoi este trimiterea și propovăduirea Cuvântului, care după ce este auzit duce la credința care mântuiește.
ACEȘTI PATRU PAȘI SUNT ȘI IDEILE IMPORTANTE DIN ACEST TEXT:
01 Cum vor propovădui dacă nu sunt trimiși?
Mai întâi, cei aleși, însărcinați și trimiși de Dumnezeu propovăduiesc Cuvântul: la fel ca Isaia care primește această sarcină în capito- lul 6 astfel: “Pe cine să trimit și cine va merge pentru noi?”,
Israelului i-au fost trimiși mulți propovăduitori și proroci, ba chiar pe Isus, care le-a vorbit, dar nu L-au băgat în seamă: „Ei vor striga către Domnul din pricina asupri torilor, și El le va trimite un mântuitor și un apărător care să-i izbăvească.“ (Isaia 19:20), „Fraților, fii ai neamului lui Avraam, și cei ce vă temeți de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri.“ (Fapte 13:26).
02 Cum vor auzi de El fără propovăduitor?
Propovăduirea, predica și Cuvântul lui Dumnezeu, pe toate acestea, Israel le-a avut din belșug, Domnul le-a vorbit de multe ori, chiar Isus le-a spus: “Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui care M-a trimis pe Mine” (Ioan 7:16),
Dumnezeu a făcut mari fapte și minuni în Israel, unde au fost mulți martori care au mărturisit despre Dumnezeu (Evrei 11),
În Israel a trăit Isus ca om și au putut să audă de la început dar nu a vrut, nu au cum să-și ascundă necredința.
03 Cum vor crede în Acela despre care n-au auzit?
Iar ucenicilor le-a zis: “Cine va ascultă pe voi, pe Mine mă ascultă” (Luca 10:16),
Israelul a auzit, dar nu a ascultat, auzit, dar nu a vrut să creadă!
Cuvântul a fost și va fi predicat până la mar ginile pământului, mesajul salvator s-a răspândit peste tot, Evanghelia a fost predicată și este predicată, vina este a lor și a noastră acum că nu ascultăm și nu trăim Evanghelia care dă viața (veșnică).
04 Cum vor chema pe Acela în care n-au crezut?
Isaia s-a plâns deja demult de ei zicând: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?“ (Isaia 53:1), Dumnezeu le-a întins mâna prin Isus, și le mai întinde, dar ei nu vor să o apuce! El continuă să cheme, dar necredința lor îi ține încă la distanță, unde nu există ascultare nu poate fi nici credință, căci credința vine în urma auzirii Cuvântului,
Israelul L-a respins pe Isus și aceasta nu a fost soarta lor ci vina lor, ei sunt singurii vinovați de neascultare,
cuvintele lui Moise din Deuteronom 32:20-21 – “Îmi voi ascunde fața de ei, și voi vedea care le va fi sfârșitul, căci sunt un neam stricat, sunt niște copii necredincioși. Mi-au întărâtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M-au mâniat prin idolii lor deșerți; și Eu îi voi întărâta la gelozie printr-un popor care nu este un popor. Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere.“ s-au împlinit în vremea lui Pavel și se mai împlinesc acum prin lucrarea de misiune printre neamuri, iar Israelul rămâne în continuare orb, și a rămas până în ziua de azi în întuneric.
Este bine de remarcat citarea la sfârșitul v. 15 a textului din Isaia 52:7, „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” (în altă traducere în loc de frumoase este ”la timp”), care are două roluri: ”primul, ne dă confirmarea scripturală a necesității ca Evanghelia să fie propovăduită, iar al doilea este că, Dumnezeu a trimis la timp propovăduitori, la toată lumea în general și la poporul evreu în special”.
Și totuși, Dumnezeu în bunătatea-I mare, după promisiunea făcută lui Avraam, continuă să ofere mântuirea pentru Israel și pentru toate popoarele, încă mai este o vreme de Har!
CE ÎNVĂȚĂM ȘI CUM APLICĂM NOI ACUM ACEST MESAJ?
Cum este cu auzirea azi, în generația noastră și cum stăm noi cu credința acum?
Nu suntem cumva și noi în împietrire, puși deoparte nu pentru slujire ci pentru judecată?
De câte ori am auzit deja Cuvântul lui Dum nezeu și l-am ignorat? Nu ne mai putem scuza că nu am auzit, nici că nu am crezut, este vina noastră!
Auzim dar nu ascultăm: credința este și duce la ascultare față de Cuvântul lui Hristos,
Isus a venit la ai Săi dar nu L-au primit, iar neascultarea lor ne-a deschis nouă acum poarta harului, șansa și oportunitatea noastră astăzi este să-i ajutăm pe toți oamenii să audă și să asculte Cuvântul,
Noi avem Duhul Sfânt și Cuvântul care trebuie propovăduit, auzit, ascultat și trăit. Aceasta este misiunea noastră ACUM,
Dumnezeu nu a obosit, El continuă să cheme: El încă îi cheamă pe evrei la El și ne cheamă și pe noi,
Noi trebuie să mijlocim pentru evrei ca să se întoarcă la Hristos și să-L accepte ca Mântuitor, chiar dacă ei încă se încred în puterile lor, mâna Domnului este întinsă spre ei și spre noi,
Ce bine este că Dumnezeu nu ne răspunde cu respingere și lepădare pentru neascultarea noastră, ci continuă să ne arate dragostea Lui, prin Fiul Său Isus Hristos care așteaptă decizia noastră de a crede în El ca să fim mântuiți și să ajutăm și pe alții să ajungă la cunoștința adevărului prin Cuvânt, ca să fie mântuiți toți: evreii și neamurile.

Mihai Borze

 

 

MULTIMEDIA ȘI ONLINE-UL

Odată cu revoluția tehnologică, a apărut și o prăpastie între generații. Dacă odinioară inovațiilor tehnologice, precum radioului sau televizorului, le trebuiau zeci de ani să apară și să se dezvolte, rata la care apar lucruri noi în ziua de azi este atât de mare, încât chiar și profesioniștilor le este greu să țină pasul.

MULTIMEDIA DE AZI
Problema telefoanelor inteligente este una veche, aceeași pe care o avem odată cu apariția televizoarelor, doar că exacerbată: multimedia. Prin natura sa, conținutul distribuit prin ele, e făcut să acapareze atenția, transportându-ne în lumea prezentată. E simplu să relaționezi cu ultimul film pe care l-ai văzut și care ți-a plăcut cu adevărat. Dacă regizorul cu pricina este bun, timp de două ore nu te-ai ridicat de pe canapea, iar mental ai fost prins în lumea filmului. Ar fi și greu altfel, întrucât apelează la două din simțurile cele mai folosite ale noastre: văzul și auzul.
Cu greu reușesc adulții să-și controleze setea după entertainment – dovada fiind sutele de canale TV disponibile. Adolescenților, și în cazuri extreme chiar copiilor, le e mult mai greu. Online-ul deschide fereastra ideilor, către întreaga lume. Inclusiv a ideilor proaste. Foarte proaste. Întrucât e practic imposibil și probabil indezirabil de a cenzura internetul, asta permite oricui să acceseze orice, oricând, inclusiv scursurile morale și mentale ale acestei lumi. Iar acum oricine poate lua portalul multimedia în buzunar.
Suntem puși într-o situație aparent fără ieșire. Așa cum nu ne-am lăsa copiii într-un oraș mare să umble singuri pe străzi și să vorbească cu orice străin, vrem să le putem restricționa accesul și la varii site-uri și/sau aplicații care le vor mânca tot timpul. Pe de altă parte, suntem în fața unui internet complet deschis. Articolul acesta prezintă câteva soluții concrete pe care le puteți implementa.
SOLUȚII PENTRU PĂRINȚI
Pentru telefoanele Android există opțiunea de acord parental. Asta înseamnă că accesul copiilor poate fi restricționat. Pentru a instala aplicații copiii trebuie să ceară acordul părinților, aplicațiile pot fi blocate fără a avea acces la telefonul lor și sistemul oferă și statistici legate de folosirea telefonului respectiv. Pentru a beneficia de lucrul acesta, selectați faptul că telefonul este pentru un copil și conectați contul la al dumneavoastră. Pe telefonul dumneavoastră trebuie să instalați aplicația Family Link din Google Play. Telefonul copilului trebuie înregistrat și legat de contul părintelui. La sfârșitul articolului există un link în română cu instrucțiuni.
Un alt sfat din partea mea e ca adolescenții să nu aibă telefonul în camera lor pe timpul nopții, întrucât nu există un motiv real ca ei să aibă acces nesupravegheat. Family Link permite restricționarea orelor de acces și poate fi instalat retroactiv [1].
Pentru telefoanele iPhone există „Screen Time” care permite același fel de restricționare ca Family Link. Din nefericire nu am experiență cu ele, dar aceleași lucruri sunt probabil disponibile. Apple are o reputație foarte bună legată de protecția copiilor și privacy, printre cele mai bune din industrie de care am auzit. [2]
Pentru calculatoare și accesul online, lucrurile devin un pic mai complicate. În principiu și acolo există soluții software, dar tind să cred că a avea calculatorul într-o cameră comună, sufragerie, cu ecranul spre ușă, astfel încât oricine să vadă imediat ce se întâmplă pe ecran, e una dintre soluțiile cele mai eficiente și ieftin de implementat. Apoi, există programe care pot restricționa accesul la diverse site-uri (pentru adulți, varii forumuri nemoderate etc), dar sunt comerciale.
Jocurile sunt gradate în funcție de vârstă și în general au asta tipărit mare pe cutie. Platforme cum ar fi Steam Store, care permit vânzarea de jocuri direct online au de obicei și mici filmulețe din joc care vă permit destul de repede să vă faceți o idee legat de jocul cu pricina. În jocurile online trebuie un pic mai multă atenție, întrucât foarte multe comunități de jucători devin destul de toxice, destul de repede.
Legat de filme, decizia mea personală e să folosesc „Common Sense Media”, un site în care evaluările țin cont de prezența unor scene de groază, cu conținut sexual, vicioase (tutun, alcool, droguri), precum și comentarii de la alți părinți. Personal o folosesc foarte des, mai ales pentru noile filme care au apărut la cinema sau Netflix. [3]
CĂLĂUZIREA LUI DUMNEZEU
În final, primează bunul nostru simț și călăuzirea pe care o avem de la Dumnezeu. Personal nu știu dacă va exista cineva în viitor fără acces la telefoane și/sau calculatoare. S-au infiltrat atât de profund în viața noastră, ca obiecte absolut necesare, încât nu-mi pot imagina cum s-ar putea descurca fără ele copiii noștri.

Recomandarea mea de final e să vorbiți calm și cu dragoste cu ei. Explicați-le de ce luați deciziile pe care le luați. Ar fi tragic să plătiți ca să aibă ispite, să cadă și să ajungă în iad. Rugați-vă pentru ei. Dumnezeu e suveran și va deschide și mintea lor, într-un final.
DUMNEZEU SĂ NE DEA ÎNȚELEPCIUNE
Dacă tu însuți nu poți rezista la adunare sau locul de muncă fără să-ți verifici mesajele, facebook, instagram, sau orice altceva, recomandarea mea e Detox (o aplicație Android, disponibilă în Google Play). Cu ea poți seta un timer, timp în care telefonul nu va fi accesibil deloc, toate aplicațiile fiind blocate până la expirarea termenului. Poți să răspunzi la telefon și poți suna, dar nicio altă aplicație nu e disponibilă.

Bogdan Mustiață

[1] https://support.google.com/families/answer/9055704?hl=ro
[2] https://support.apple.com/en-us/HT208982
[3] https://www.commonsensemedia.org/

O experientă cu Dumnezeu!

Sunt încredințată că fiecare dintre noi am avut și avem parte de binefacerile lui Dumnezeu. În dreptul meu pot să spun că Dumnezeu mi-a făcut mult bine, de aceea vreau să istorisesc una dintre minunile Lui. În mod special cred că această mărturie este benefică studenților și elevilor.
AJUTORUL DOMNULUI!
Pe data de 14 iunie 2019 am avut examenul final pentru a termina facultatea, Examen de licenţă (Bachelorprüfung). Mă pregătisem mult și cu seriozitate maximă pentru acest examen și așteptasem oarecum să vină acea zi în sfârșit și să treacă acel examen despre care profesorii ne vorbeau încă din primul an de facultate. Cu fiecare zi care trecea, emoțiile erau tot mai mari și aveam sentimentul că uit ceea ce am învățat anterior. Îmi imaginam tot felul de scenarii cum că o să am un blackout și nu o să pot da răspunsul corect, dar mă rugam totodată să nu mi se întâmple chiar mie.
În sfârșit sosise ziua și ora când trebuia să merg la examen. Pe când eram pe drum, mi-a venit în gând un subiect despre care profesorii spuneau că e important. Încercam să îmi amintesc ce am învățat despre acel subiect dar pentru că aveam emoții prea mari nu mă puteam concentra și nu îmi mai aduceam aminte prea multe detalii. Ajungând la facultate și pentru că gândul acesta persista în mintea mea, am luat foile din geantă și am început să caut acel subiect urmând că să îl repet și încercând să rețin din nou câteva detalii. Nu trecuse mult timp și deja ieșise colega mea din camera unde se ținea examenul. Am intrat la examen și după ce cu ajutorul Domnului am răspuns corect la întrebările de la Spezialisierung Unternehmensrechnung und Wirtschaftsprüfung urmau întrebările din Marketing und Sales.
Vreau să mărturisesc că prima dintre cele trei întrebări care mi-a fost pusă a fost exact despre acel subiect care tot îmi venea în minte și pe care tocmai îl repetasem înainte să intru la examen.
O MINUNE!
Pentru mine aceasta a fost o mare minune, care mi-a întărit credința în Dumnezeu, învățând din nou că Dumnezeu se implică în orice lucru din viața ta – trebuie doar să-L chemi cu credință. Vreau să spun că Dumnezeu rămâne același și mi-a arătat încă odată că aceasta nu a fost o întâmplare sau cum spun unii „noroc”, prin faptul că, și la Masterat (Masterstudium) Dumnezeu m-a ajutat din nou la un examen verbal – pentru mine la fel de greu ca Examenul de Licență (Bachelorprüfung), punându-i pe inima profesorului să mă întrebe exact ceea ce știam. Țin să menționez că pentru a te pregăti pentru ultimul examen menționat trebuia de învățat perfect măcar versiunea comprimată scrisă de colegii mei care cuprindea 52 de pagini, ceea ce pentru mine era imposibil în timpul scurt pe care îl aveam la dispoziție
SĂ AVEȚI PARTE DE EXPERIENȚE CU
DUMNEZEU!
Ceea ce vreau să scot în evidență este că Dumnezeu face imposibilul posibil. Slavă Lui! „Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui față de mine? Voi înălța paharul izbăvirilor și voi chema Numele Domnului; îmi voi împlini juruințele făcute Domnului în fața întregului Său popor.” (Psalmul 116:12-14)

În concluzie vă doresc să aveți parte de multe experiențe cu Dumnezeu!

Rebeca Tcaciuc

Drumul renuntării

Predica de pe munte e cea mai complexă predică rostită de Domnul Isus Hristos. Ea cuprinde multe învățături de bază ale Împărăției lui Dumnezeu. În primele 12 versete sunt cuprinse fericirile. Ele reprezintă trăsăturile caracterului Hristic. Domnul Isus prezintă ucenicilor Săi și celor ce Îl ascultau, cine sunt cei ce se vor bucura de favoarea lui Dumnezeu. Omul nu poate să ajungă în Împărăția Sa, dacă nu își procură aceste trăsături de caracter. Ele sunt adevăratele valori pe care creștinii ar trebui să le caute. Sunt ca niște perle ascunse, care trebuie căutate. Omul superficial și lumesc nu are cum să le găsească. De aceea Domnul ne-a spus: „Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima”. Vă invit să venim la Domnul, să ne apropiem de El, fiindcă doar El va realiza prin puterea Sa aceste trăsături ale caracterului Său în noi. Să privim acum atent la fiecare fericire în parte…
„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăția cerurilor” (Matei 5:3) – Predica de pe munte reprezintă învățăturile de bază ale Domnului nostru Isus. Fericirile notate în Matei 5 prezintă trăsăturile caracterul creștin. Ele se ocupă de partea interioară a omului. Sunt pietre de temelie ale relației omului cu Dumnezeu.
Drumul renuntării
PRIVIRILE SPRE LOCUL PREA SFÂNT!
Prima fericire ne îndreaptă privirile spre „locul prea sfânt”(duhul omului) din Templul Domnului (trupul omului). Duhul omului e sanctuarul unde ar trebui să locuiască doar Dumnezeu. (2 Tim. 1:14). Firea pământească nu se supune lui Dumnezeu, ea se simte confortabilă cu stăpânul ei, diavolul. Omul prin cădere L-a scos pe Dumnezeu din sanctuarul Său și a introdus acolo tot felul de lucruri care îi oferă o relativă fericire. Omul are nevoie de siguranță, de dragoste, putere, slavă, ajutor, dar nu aleargă la Dumnezeu ca să le caute, ci adesea primește oferta vrăjmașului care îi zice: „toate acestea ți le dau ție,”…, doar trebuie să asculți de mine, sau „de fire… ”
Să privim la Cel ce venea din cer, „El s-a dezbrăcat pe Sine însuși și a luat un chip de rob”. Iată câteva din deciziile Lui privind sărăcia în duh: El spunea: „…Vin să fac Voia Ta Dumnezeule!”(Evrei 10:7b), „Eu nu pot face nimic de la Mine însumi…” (Ioan 5:30a), „Eu nu caut slava Mea, este Unul care o caută și care judecă.”(Ioan 8:50), „…Păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Și odihni capul” (Luca 9:58), „…Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.”(Matei 20:28),

„Plăcerea Lui va fi frica de Domnul…”(Isaia 11:3). Iată Omul
care S-a făcut sărac: nimic de la El și pentru El, nimic
de pe pământ ci totul din cer. Să călcăm pe urmele
Lui!
INIMA TA SĂ FIE DATĂ DOMNULUI
Dacă vrei să fii sărac în duh, luptă ca întreaga
ta inimă să fie dată Domnului (Ps. 73:25-28)
în Domnul găsește-ți toată plăcerea (Ps. 37:4) și
Domnul să fie pentru tine Înțelepciune, neprihănire,
sfințire și răscumpărare (1 Cor. 1:30), adică de acum
„în El avem totul deplin”. Avraam a fost un credincios
adevărat, dar când Isaac se zărea să fie speranța sa
de viitor, Domnul îl cheamă să-l jertfească. Avraam
acum, trebuie să se decidă: cu Dumnezeu, sau cu
Isaac? Și noi suntem puși adesea în fața acestei
decizii. Ca „să-L câștigăm pe Hristos”, trebuie să
renunțăm la „Isaacul” nostru.
ALEGE-L PE DUMNEZEU!
Pavel a spus în Filipeni 3:7-8 „dar lucrurile
care pentru mine erau câștiguri, le-am socotit ca un
gunoi, […] ca să-L câștig pe Hristos”. Prea adesea însă
creștinii acestor vremuri cred că pot fi și cu lumea
și cu Dumnezeu. Fiul risipitor, când a realizat unde
l-au dus plăcerile acestei lumi, „și-a venit în fire” și
s-a întors înapoi acasă, spune Scriptura. Fericirea
este pentru cei ce aleg să renunțe la idolii și plăcerile
acestei lumi, oferind inima lor întreagă doar Domnului.
Ei au înțeles că nu poți fi și cu Dumnezeu și cu
Mamona sau cu Belial. Nu poți fi cu lumea aceasta și
cu cea viitoare. Ei au acceptat drumul renunțării, ca
să fie îmbogățiți de Dumnezeu, după cum este scris:
„Aruncă dar aurul în țărână, aruncă aurul din Ofir
în prundul pâraielor! Și atunci Cel Atotputernic va fi
aurul tău, argintul tău, bogăția ta…” (Iov 22:21-30).
O Doamne, ajută-mă să fac din
Tine singura mea fericire.
Inima mea să nu fie împărțită!

Nelu Zlibuț

PRIMA MEA MISIUNE

Pe parcursul tinereții mele nu am avut niciodată dorința de a merge în misiune. Am auzit de mai multe ori cu ce bucurii se întâlnesc cei care misionează dar și mai mult cei care sunt misionați și totuși nu am simțit niciodată o chemare sau o motivație de a merge în misiune. Dar căile Domnului sunt nepătrunse și neînțelese.
INVITAȚIA LA MISIUNE
Nu a trecut mult timp după botezul meu și am primit un telefon dacă nu aș fi disponibil să mă duc peste o lună până în România împreună cu persoana respectivă. Destinația era București unde ne va aștepta un misionar din zona Olteniei. Din fericire eram proaspăt ieșit de pe băncile liceului și aveam timp de trei luni la dispoziție, înainte de a fi încorporat în armata Austriei. De aceea am ales să folosesc timpul și pentru o lucrare altruistă. Nici în ziua de azi nu știu de ce am răspuns pozitiv la invitația fratelui, fiindcă până ce nu am ajuns la aeroportul din București nu știam deloc ce mă va aștepta.
AJUNS ÎN ROMÂNIA
După un drum obositor și multe rugăciuni în mașină ne-am împărțit pe echipe pentru ceea ce misionarul ne pregătise în acele opt ore. Cred că vă puteți închipui cât de puțină cunoștință aveam de ceea ce se întâmplase. Când am ajuns la Caracal am fost timp de o săptămână în fiecare seară la cel puțin două evanghelizări și rugăciuni. Majoritatea bisericilor unde am misionat au fost ori biserici de romi ori biserici plantate de alți misionari. Dacă mă gândesc la ceea ce am văzut în aceste șase zile mă trec și astăzi fiori. Oameni bolnavi, săraci, flămânzi, fără părinți, fără acoperiș deasupra capului, fără nădejde, etc.
A doua săptămână se asemăna aproape cu cea precedentă, doar cu diferența că în cursul zilei aveam diferite activități. Împreună cu credincioșii din zonă se lucra fizic la biserică, se organizau evanghelizări pe stradă sau adunam copiii și tinerii din sate la un program de părtășie în cântare și cuvânt. Abia după ce am ajuns iarăși înapoi în Austria am realizat cum a lucrat Dumnezeu în aceste două săptămâni. Multe întâmplări le-am și uitat deja. Tot așa și multe motive de bucurie.
NU POT SĂ UIT NICIODATĂ
Dar un singur lucru nu pot să-l uit niciodată. Atunci când cei bolnavi au început să se bucure de prezența Domnului. Atunci când oamenii fără speranță au prins iarăși nădejde. Atunci când cei fără nimic au primit ceea ce este mai valoros decât orice pe pământ. Nu este mai mare har decât să vezi cu ochii tăi cum oamenii pierduți se întorc la Dumnezeu!
Luca 15:7 „Tot așa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți, care n-au nevoie de pocăintă.

Paul Smerica

Bumerangul

Bumerangul este o armă. Când îl lansezi, dacă nu își atinge tinta, se întoarce înapoi de unde a plecat. Nu e nimic mecanic, nici electronic. Este o armă creată prin înțelepciunea Lui Dumnezeu, de către suprema Sa creație: omul. Dar mai presus de toate bumerangul este un fenomen. În primul rând este bine să nu …

PÂINEA ZILNICĂ

Ne-am hotărât să ajutăm câteva familii nevoiașe cărora să le plătim pâinea în fiecare zi. Am mers în România și ne-am interesat. Am găsit repede patru familii și am fost la magazinele de unde cumpărau ei pâinea de obicei. Am vorbit cu patronii și cu vânzătoarele ce vrem să facem. După ce am încheiat înțelegerea, am plătit pâinea pentru o lună în avans, iar membrii familiei mergeau la magazin să își ridice pâinea.

 

La una dintre familii, o familie cu 6 copii care trăiau într-o casă a parohiei catolice, o ruină abandonată și fără nici o utilitate. Aveau doar curent electric la bec.
Am luat cu noi pe una din fetițele care cumpără de obicei pâinea și am mers împreună cu ea la acel magazin. După ce am rezolvat totul, am ieșit afară și vorbeam despre ei cu Debora, soția mea.
Fiindcă ei doar începând de luni puteau lua pâinea plătită de noi, Debora a zis că ar trebui să le cumpărăm și pentru sâmbătă și duminică.
“Eu țin minte că am văzut la ei două pâini feliate“ am spus eu. „Nu erau la ei ci la cealaltă familie unde am fost.“ a zis Debora.
Dar în timp ce mă gândeam eu, am văzut că se apropie spre noi din partea dreaptă o femeie îmbrăcată modest. Nu erau oameni pe trotuar. Când a ajuns în dreptul nostru, a lăsat capul așa puțin înclinat într-o parte și cu un zâmbet suav ne-a spus direct:
“Eu zic că dacă vreți să le cumpărați pâine, să le luați și pentru mâine și poimâine că nu au și le v-a trebui să mănânce!”
Am rămas uimit și încremenit până când femeia a plecat și a ajuns câțiva metri mai departe.
Am intrat repede în magazin nemaivorbind nimic și am ieșit cu un braț de pâine, îi le-am dat fetiței după care a plecat spre casă.
Este fantastic cum Dumnezeu poartă de grijă celor nevoiași. Totul e să fi atent la ce vrea Domnul să faci.
Altă dată, înainte de Crăciun, am mers cu 180€ spre România. Bani foarte puțini pentru cheltuieli de sărbători la patru familii.
Dar am primit un porc de la un frate care a renunțat la el. Așa că l-am tăiat și l-am împărțit în patru. A fost o mare bucurie când le-am lăsat porțiile.
Tot atunci am cumpărat un aragaz nou și l-am montat unei familii care avea o fetiță surdo-mută și un băiat cu handicap. Am cumpărat și orez, făină, ulei, dulciuri și fructe, însă minunea mare a fost la sfârșit când din acei 180 € după ce am plătit totul, am mai rămas cu 150€. Bani care i-am dat fratelui pe care l-am lăsat să meargă la magazine să plătească pâinea în locul nostru o dată pe lună.

NU ȘTIU CUM S-A ÎNTÂMPLAT ASTA, DAR E SIGUR CĂ AVEM UN DUMNEZEU MARE ȘI EL FACE MINUNI!

Dinuț Hada

 

Resurse pentru misiune INTERVIU CU EMIL MEȘTEREAGĂ

GHIȚĂ BUJDEI: Ce schimbare a adus abordarea Misiunii în propria dumneavoastră viață și apoi în biserica în care slujiți?
EMIL MEȘTEREAGĂ: Mi-am dorit ca ceea ce fac să fie planul lui Dumnezeu pentru mine și apoi în biserica în care slujesc. Am început cu o rugăciune împreună cu biserica la aniversarea a 50 de ani de existență a bisericii, o rugăciune în care am mulțumit lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut cu biserica Vestea Bună până atunci și o rugăciune întrebându-ne și cerând lui Dumnezeu să ne învețe ce avem de făcut în continuare? Sincer la acea vreme habar nu aveam ce răspuns va fi la rugăciunea aceasta. Așa cum obișnuim uneori să ne rugăm fără să așteptăm concret un răspuns la rugăciune. Cam așa au fost lucrurile atunci, în sensul că nu ne-am gândit noi că Dumnezeu va răspunde acelei rugăciuni, redirecționând viața și lucrarea bisericii.
Numai că Dumnezeu ne surprinde cu răspunsul la rugăciunea noastră: dacă veți asculta și dacă veți trimite în misiune pe cei chemați să ducă Evanghelia la alte națiuni, Biserica va fi salvată de la naufragiu. A făcut-o printr-un om al lui Dumnezeu, printr-un păstor din Australia, care era la prima vizită în România și căruia, fiind în ziua aceea aniversarea bisericii noastre, din ospitalitate fratele pastor de atunci Sile Roske i-a cerut să aducă un salut.
Fratele spune: nu am un salut dar în timp ce eu eram în locul acesta Dumnezeu mi-a spus: „Biserica asta este ca o barcă pe o mare înfuriată gata să se scufunde. Apoi Dumnezeu a continuat să-mi spună că este o cale în care poate fi salvată. Dacă așa cum la aruncarea lui Iona peste bord, corabia în care se găsea el s-a liniștit și marea s-a liniștit și a fost scăpată de la naufragiu, așa Biserica va fi salvată dacă îi veți trimite în misiune pe cei chemați de Domnul să ducă Evanghelia la alte națiuni.”
Sincer, pentru noi a fost inedită forma aceasta de profeție prin analogie cu experiența lui Iona, dar la momentul acela întreaga biserică, începând cu păstorul bisericii de atunci Sile Roske, am realizat că este răspunsul lui
Dumnezeu la rugăciune și am spus atunci: Doamne noi nu știm cum să facem asta! Dar ceea ce putem să-Ți spunem acum este că suntem gata să ascultăm.
GHIȚĂ BUJDEI: Care au fost primi pași pentru
evanghelizare?
EMIL MEȘTEREAGĂ: Pașii au fost răspunsul la a doua rugăciune, în momentul acela am spus: Doamne suntem gata să ascultăm și vrem să facem asta pentru că înțelegem că este calea la care Tu ne chemi, dar nu știm cum să o facem. Aparent întâmplător, zicem noi, dar așa a făcut Dumnezeu, exact în anul acela fratele Tipei fusese invitat de cineva de la Organizația Misiune Mondială Unită, cred că Gavrilă Moldovan era președintele de atunci și se organiza de către Misiunea Mondială Unită o misiune în India, la care să participe un grup de păstori din România. În grupul acela a fost invitat și fratele Pavel-Riviș Tipei, numai că, el fiind președintele Cultului Penticostal și cu multe responsabilități, s-a gândit că s-ar putea ca în datele în care era programată misiunea să intervină ceva. Și a zis: „în cazul în care intervine ceva”, s-a gândit el — știa că eu sunt preocupat de asta — s-a gândit „să vorbim cu Emil să vină el să mă înlocuiască, ca să nu rămână locul vacant în echipa de misiune”.
Dar mie a uitat să-mi spună, s-a întâmplat că într-adevăr, când trebuia să plece în misiune, a intervenit ceva și le-a spus, cum le-a spus de la început: „puneți-l pe Emil, că el este preocupat și vrea să ajungă undeva într-un câmp de misiune”. Ei le-au dat datele mele, pentru că aveau datele mele, au cumpărat biletul, convinși că fratele Tipei mi-a spus mie de lucrul acesta. Dar fratele a uitat, cu multele responsabilități.
M-am trezit cu un telefon de la fratele Gabi Moldovan spunând: „frate Emil sunt în București, am biletul tău pentru India”. Am zis: „stai un pic: ce bilet pentru India?” „Nu ți-a spus fratele Tipei?” „Am avut o discuție odată cu fratele Tipei despre intenția mea, dar nu mi-a spus nimic în plus, eu nu am pașaport.” Aștept de vreo două luni de zile pașaportul, era trimis la Belgrad pentru viză de Australia, și nu mai venea. Trebuia să vină acasă prin poștă și nu mai venea. Eram îngrijorat că nu am pașaport. I-am spus: „N-am pașaport”.
Plecarea trebuia să fie în următoarea săptămână, joia, asta s-a întâmplat vineri. În plus mi-a spus: „trebuie să-mi dai banii de bilet, trebuie să plătești biletul. Așa a fost convenția, se cumpără biletele și fiecare dă la biserica unde este membru pentru a deconta.” I-am spus, „frate m-ați luat prin surprindere, trebuie să vorbesc cu fratele Sile”, care era păstor atunci. Atunci a zis: „n-am ce face cu biletul, ar fi bine să ne întâlnim să ți-l dau.” Mi-a dat biletul. Eu nu aveam pașaport, trebuie să văd dacă vine pașaportul, dacă îl găsesc, nu știam nici unde să-l caut.
În următoarele zile am vorbit cu fratele Sile, sâmbăta: „am nevoie de resurse să merg în această misiune, am dorit să merg.” Fratele Sile a spus: „facem mâine o colectă”, dar colecta însemna cam circa 300 de dolari, „facem o colectă să vedem.“ Când am vorbit cu fratele Sile mai era un frate care a participat la discuția noastră, el avea o afacere, când a auzit discuția noastră a zis: „ok! eu dublez colecta.” Duminica a fost colecta pentru misiune: fratele Sile a spus bisericii, „Emil este pregătit să plece”, mi-a dat un cuvânt să spun nevoile pe care le am. Le-am spus despre bilet, am încercat să înțeleg cum trebuie să fiu pregătit pentru solicitările și nevoile din India. Am întrebat pe cineva care a fost în India și mi-a spus: „Emile, dacă ai avea toți bani din lume nu poți rezolva toate nevoile care sunt în India.” Îmi dăduse un filmuleț despre oamenii care trăiau pe stradă și mâncau un pumn de orez pentru o săptămână. Am spus ceva despre aceste întâmplări și s-a făcut colecta.
Colecta a fost în lei, dar s-a strâns, a fost echivalentul a 2500 de dolari, fără să fie anunțată dinainte. Fratele și-a ținut promisiunea și a dublat colecta și acum aveam banii. Dar se apropia ziua când trebuia să plec, era deja miercuri și joi trebuia să mergem la Cluj pentru că de acolo se pleca la Budapesta.
Eu nu aveam pașaportul, am spus lui Dumnezeu în rugăciune: dacă Domnul vrea să merg în misiune eu trebuie să găsesc pașaportul. Până miercuri dimineața eu nu am știut nimic despre pașaport. Miercuri dimineața m-a sunat cineva de la un Consulat din București și mi-a spus: d-le Meștereagă nu știu cum, dar pașaportul se trimite de obicei prin poștă persoanei care solicită viza, dar pașaportul d-voastră este la noi, să treceți să-l luați. Era dimineața pe la ora 9, m-am dus l-am luat. Pe la ora 10 am fost la Ambasada Indiei, am solicitat viza și la ora 12 aveam viza, așa încât joi am putut să plec. Cu alte cuvinte fără să fac vreun efort nu știu de care, fără să mă gândesc eu, ce trebuie să fac, Dumnezeu a pus așa lucrurile.
Sincer acea vizită misionară mi-a schimbat radical percepția mea despre ce pot să facă niște români în misiunea mondială. Până atunci gândul meu era: noi suntem un câmp de misiune, noi avem nevoie de misionari, așa cum era în general, veneau misionari din alte țări occidentale în mod deosebit. Atunci am realizat cât de mulți oameni sunt care trăiesc în condiții mult inferioare situației din România și oameni care, mai grav ca orice, nu aveau Evanghelia, nu auziseră Evanghelia.
GHIȚĂ BUJDEI: Ce ați învățat în India?
EMIL MEȘTEREAGĂ: Prima mea experiență a contat să înțeleg ce binecuvântați suntem. Am învățat că nu e adevărat, că noi suntem săraci, ci că avem atât de multe resurse. Am început să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru apa pe care o bem, mi-am dat seama că sunt oameni care nu pot să bea apă de oriunde, pentru că este infestată cu tot felul de bacterii. Să-I mulțumesc lui Dumnezeu că am un adăpost, fără să mă întreb cât de confortabil este, când am văzut cum oamenii locuiau pe stradă pur și simplu. Nu aveau act de identitate, nu știa nimeni ce-i cu ei, când mai sunt și când nu mai sunt acolo.
Am realizat cât de mare nevoie este ca oamenii aceștia să audă Evanghelia, oameni cărora le vorbeai despre Isus și care întrebau: „care dintre voi sunteți ăla?” Atât de limitați erau în a înțelege despre ce le spuneam. Am realizat apoi că este foarte greu să le spui celor din India că Dumnezeu îi iubește, pentru ei nu există conceptul ăsta. Tot ceea ce fac ei pentru zei este să le limiteze răul pe care încearcă și vor să le facă zeii. Ofrandele lor, tot ce fac, încearcă să îmbuneze zeii, așa încât încarnarea lor ulterioară să fie superioară față de ceea ce a fost înainte.
GHIȚĂ BUJDEI: Ați fost la o conferință?
EMIL MEȘTEREAGĂ: Nu a fost o conferință, noi ne-am dus cumva, am zis că totul este aranjat. Am plecat din București pentru că un frate, care era misionar acolo, ne cumpără bilete la tren, și din Dehli luăm trenul și mergem la Varanasi, ca să constatăm când am ajuns acolo, că nu știa nimeni de nici un bilet. Am ajuns acolo și încercam să contactăm pe cel care ar fi trebuit să ne ia bilete la tren, și nu dădeam de el. În cele din urmă am zis: „hai că mergem și cumva ne descurcăm.” Mergem la gară, am fost împreună cu Ghiță Rițișan. Ghiță s-a dus să cumpere bilete și a zis: „Emile, du-te și vezi unde vine trenul.” El s-a dus să cumpere biletele și eu m-am dus să întreb la ce peron vine trenul? Mie îmi spune că nu circulă trenul, este anulat. Vin spre locul în care Ghiță cumpărase biletele. Bucuros că a cumpărat biletele, îi spun: „pentru ce ai cumpărat biletele? Ei zic că nu vine trenul.” „Vine, pentru că eu am cumpărat biletele, avem biletele.” Ne-am dus din nou la informații și ne-au spus: „trenul nu mai circulă, a fost anulat, a avut o întârziere mare și s-a anulat.” Ne ducem la casa de bilete și le spunem că înțelegem că nu mai merge trenul ăsta. „Da este anulat trenul”, ne-a spus foarte senin. „Atunci de ce ne-ați dat bilete?” „Fiindcă ai cerut!” A fost șocul nostru cultural acolo. Zice: „v-am dat bilete fiindcă ați cerut.” „Ok. Dar să ne dați banii înapoi.” „Nu se poate să ne dea banii înapoi, dar se poate aranja să mergem.”
Habar nu am avut noi ce înseamnă să mergi cu mașina 1300 de kilometri pe drumuri de India, dintre care cred că doar 80 de kilometri a fost asfalt până în zona Agra, zona turistică, în rest praf. Ajungeam seara și trăgeam cu mâna și se făceau canale de praf. Toată lumea când a auzit că noi am decis să mergem cu mașina, s-a speriat și a zis: „cum să mergeți cu mașina atâta distanță în India?” Adevărul e că noi ne-am dus, că nu am știut ce înseamnă aia și nu ne-am mai duce a doua oară. Dar asta a fost prima noastră experiență, deci nu ne-am dus într-un loc, nici măcar la o conferință.
Am reușit să mergem la Calcutta, am vizitat Calcutta; acolo ne-am dus să vizităm biserici, fiind un grup interconfesional am găsit o biserică de Creștini După Evanghelie, apoi am ajuns la prima Biserică Baptistă fondată de William Carey care împlinea 200 de ani și apoi am găsit o Biserică Penticostală în Calcutta foarte mare de vreo 6000 de locuri, dar aveau 4 programe pe duminică, cred că erau în jur de 30 000 de membrii. Am luat legătura, am luat contactul cu oamenii, am fost în Patna unde erau misionarii, un frate Daniel Peter care venise din Arizona dintr-o biserică română, el era din Arad dar locuia în Arizona și era trimis de biserica din Arizona. Ăsta a fost primul contact cu misiunea.
Ne-am dus cu ei în câmpul de misiune care însemna vizitarea unor oameni care trăiau în niște gropi, locul lor erau niște gropi, aveau un celofan și deasupra puneau ceva dacă venea ploaia. Acolo mergeau și slujeau, făceau școală, și cumva la vizita noastră era zi de asistență medicală. N-aveau mare lucru și nici nu se pricepeau să facă mare lucru, dar pur și simplu se rugau pentru copii. A venit o doamnă cu o fată care avea o infecție (otită) și mirosea pur și simplu a mort. Nici n-am apucat să ne rugăm și Dumnezeu a vindecat-o sub ochii noștri. Am văzut minuni la fiecare pas în vizitele acestea și atunci mi-am dat seama ce înseamnă să se manifeste cu adevărat lucrarea Duhului Sfânt. De ce noi tânjim aici să vedem manifestarea Duhului Sfânt în timp ce noi stăm în biserici?
GHIȚĂ BUJDEI: Ați venit din India, cu ce gând ați implementat misiunea în biserica unde slujiți?
EMIL MEȘTEREAGĂ: Venind din India, am venit deja infectat de misiune și bineînțeles că primul gând a fost să facem o conferință de misiune a bisericii după vizita mea. Am făcut prima conferință în care am prezentat poze și impresii din misiune. Așa a început Dumnezeu să miște lucrurile, când au auzit pe păstorul lor mărturisindu-le și împărtășindu-le experiențele din India au fost convinși că lucrurile așa stau și e nevoie de vestirea Evangheliei acolo. Am început, și prima noastră lucrare a fost să sprijinim pe Maria Iordănescu, pe ea am vizitat-o în Patna și să plătim salariul unui profesor care mergea să predea copiilor analfabeți, celora care le slujea ea acolo, și noi am început să-l susținem cu 50 de dolari pentru ca el să le predea indienilor, să facă alfabetizarea cu ei. Cam așa a început!
Ghiță Bujdei: Este un început pe care Biserica Vestea Bună din București l-a avut. În ce stadiu se află în ziua de azi?
Emil Meștereagă: Astăzi după 19 ani de la acea profeție despre care vă spuneam, astăzi avem deja în misiune 2 dintre fetele din biserica noastră care au plecat mai întâi pe termen scurt în misiune. Așa a făcut Dumnezeu că s-au căsătorit cu misionari. Acuma una este în Grecia și lucrează printre refugiați, iar a doua este căsătorită cu un frate român din SUA, Detroid, de asemenea lucrează în Atena printre refugiații afgani. Ei au fost mai întâi în Afganistan în recunoaștere și apoi când să se întoarcă înapoi a fost o situație în care toți misionarii au trebuit retrași pentru că au fost atentate și erau vânați în special misionarii. Așa a lucrat Dumnezeu că au făcut să vină afgani. Probabil că dacă ar fi stat în Afganistan, foarte greu ar fi fost să adreseze Evanghelia. Acum în situația de refugiați, le vestesc Evanghelia și deja sau format biserici în Atena în care sunt refugiații convertiți de la islam din țările acestea, în special din Afganistan.
GHIȚĂ BUJDEI: Înțeleg că lucrează printre afganii din Grecia. Afganii din Grecia și-au organizat o biserică sau participă la alte biserici?
EMIL MEȘTEREAGĂ: La început au fost incluși într-o biserică internațională formată de misionarii care erau în Atena în centrul de refugiați, dar acum au o biserică proprie și au un slujitor dintre cei care s-au convertit de la islam care păstorește biserica. Misionarii acum fac alte activități, fac cu alți misionari tabere anuale, fac echipare, fac ucenicie a celor care sunt deja convertiți și biserica a crescut apoi în susținere. La început am zis că vom susține cu 10% din veniturile bisericii numai că am fost în situația în care noi am predicat și am spus oamenilor să se roage ca Dumnezeu să ne vorbească cum să contribuim la misiune. Ne-am trezit că a venit un frate, în timp ce mă rugam Dumnezeu mi-a spus ca eu să contribui lunar cu 800 de lei pentru misiune. Ne-a zis: „după principiul pe care l-ați stabilit voi, eu ar trebui să dau 8000 de lei pe lună ca 10% să fie 800 de lei ca să ajungă la misiune.

Nu-mi permit să fac asta, puteți să mă ajutați să împlinesc ca ceea ce Dumnezeu mi-a pus pe inimă și să pot să dau 800 de lei.” Acesta a fost momentul în care ne-am dat seama că noi trebuie să schimbăm ceva și de la acel moment noi am introdus promisiunea prin credință care însemnează că pe lângă dărnicia pe care oamenii o fac la biserică, zeciuiala pe care o aduc într-un plic în fiecare lună. Este un al doilea plic, este de culoare diferită pentru ca oamenii să poată face ușor diferența. În fiecare an oamenii fac un angajament prin credință cu ajutorul lui Dumnezeu anul acesta voi susține misiunea din cutare loc cu suma de …. Acum însumate sunt în jur de 2200 de euro lunar de susținere a misionarilor. Pe lângă cele două misionare care sunt din biserica noastră, avem patru familii de misionari adoptați pe care îi sprijinim și trimitem lunar prin promisiunea prin credință pentru lucrarea lor.
GHIȚĂ BUJDEI: Frații și surorile din biserica dumneavoastră au pe inimă misiunea externă, nu numai în bani, să meargă personal?
EMIL MEȘTEREAGĂ: Sigur, sunt în continuare dintre cei care sunt dornici să meargă în misiune și avem în plan să facem din nou misiune pe termen scurt, așa încât să poată să li se clarifice locul. Acesta este rostul misiunilor pe termen scurt, oamenii ajung să primească răspunsul la întrebarea Domnului: Cam unde este locul în care să merg? După ce își propun, „vom merge și vom face lucrarea lui Dumnezeu”, dar încă nu au limpede care e locul și lucrarea în care se vor implica. Cam ăsta este nivelul lucrări de misiune, noi suntem la faza după ce oamenii au fost foarte deschiși și au contribuit financiar pentru susținerea misiunii, acum chiar am spus în luna decembrie în a doua duminică vom avea duminica misiunii. Noi la promisiunea prin credință, am zis că pentru prima dată o să anunțăm înaintea colectei de promisiune prin credință că vrem să facem o colectă de misionari. Oamenii sunt foarte frecvent dispuși să dea din banii lor, dar mai greu se dau pe ei înșiși, am vrea să facem o colectă, cine este gata să se dăruiască lui Dumnezeu și vestirii Evangheliei în locuri în care nu a fost vestită pentru un timp. Eu cred că trăim vremuri în care misionarismul de carieră, acela în care cineva lua bilet doar de dus la vapor și se ducea și știa că toată viața, nu știa dacă se va mai întoarce. Acum misiunea nu mai implică plecarea în țara de misiune cu vaporul, parcurgerea unui drum lung, comunicarea defectuoasă prin scrisori care fac luni de zile până la destinație și riscul mare de a te despărți de cei de acasă pentru totdeauna. Mijloacele de transport și de comunicare actuale fac misiunea mult mai facilă.
Eu cred că acum lucrurile în ceea ce privește lucrarea de misiune este mult mai la îndemână. Avem resurse și potențialul ca să putem împlini Marea trimitere.
GHIȚĂ BUJDEI: Împărtășiți-ne o experiență personală care v-a marcat cel mai mult viața.
EMIL MEȘTEREAGĂ: Dacă e să spun care a fost experiența care m-a marcat pe mine în misiune a fost împrejurarea în care Dumnezeu ne-a prevenit de o împrejurare în care era să intrăm. Ne propusesem să vizităm Templul Indienilor Sikh, noaptea am avut un vis, în fața noastră, a echipei cu care eram, era un râuleț cu apă foarte mică încât intra talpa piciorului, dincolo era plin de draci care dansau, chiuiau și ne făceau tot felul de semne și spuneau treceți aici la noi. M-am trezit, îi spusesem celui cu care eram în cameră, n-am luat aminte foarte mult, dar am plecat în vizită la Templul indienilor Sikh, dar spre surprinderea noastră a fost Templu în care când a trebuit să intrăm ne-a cerut pașaportul. Ciudat, la intrarea în Templu s-a uitat în pașaport un soldat și a zis pe aici nu puteți să intrați pentru că sunteți dintr-o țară în care se consumă vacă, dar zice el este posibil, ne-am dus la o intrare în spate, aici trebuie să vă descălțați și treceți prin apa asta să vă purificați și dincolo veți primi un turban și apoi puteți să vizitați templul. Imediat eu am făcut legătura cu visul meu, era în beton așa un șănțuleț și în el era o apă prin care trebuia să trecem desculț ca să ne purificăm. Am știut atunci că de fapt Dumnezeu ne prevenea, că făcând ritualul acela care părea banal, însemna să ne expunem demonilor care sunt în spatele acestor considerente pe care oamenii le au față de idoli. A fost o experiență cu adevărat marcantă în ce privește prezența într-o cultură în care oamenii dau considerație acelor temple nu ca muzee. Noi mergem și le vizităm să vedem ce se întâmplă acolo, dar oamenii care merg acolo, ei se duc și dau considerație idolilor și ritualurilor pe care ei le aduc și intră sub influența demonilor, așa cum spune Pavel.
GHIȚĂ BUJDEI: Bisericile din Austria se organizează pentru misiune. Cum le-ați vedea peste 10 ani?
EMIL MEȘTEREAGĂ: Îmi este imposibil să-mi imaginez dar având în vedere potențialul și resursele pe care Dumnezeu le-a pus în Bisericile din Austria, eu cred că dacă acestea se unesc cu ascultarea și dedicarea bisericilor pentru lucrarea de misiune, Dumnezeu va face ca mulți să audă slujirea bisericilor din Austria. Mă refer aici și transcultural, la alte culturi, dar și românilor din Austria care vin să-și găsească de lucru, în felul acesta îl vor întâlni pe Hristos. De asemenea austriecilor care acum cunoscând limba germană pot să le vestească Evanghelia, deja există austrieci care se întreabă și care sunt uimiți de devotamentul și dedicarea pentru închinarea românilor care vin în Austria. Se iută, pentru că ei nu sunt obișnuiți cu biserici mari și cu astfel de prezență regulată la închinare.
GHIȚĂ BUJDEI: Un ultim gând?
EMIL MEȘTEREAGĂ: Îndemnul meu este să facă simplu ceea ce am făcut noi: să-și dorească să asculte și să poată spune cu sinceritate „Doamne ceea ce ne dorim este să ascultăm. Mai departe avem credința că Tu ne vei învăța și ne vei îndruma așa încât să putem împlinim ceea ce aștepți Tu de la noi, împlinirea Marii trimiteri.”

VĂ MULȚUMESC!

Ghiță Bujdei

TRAIAN DORZ Biografie

În galeria oamenilor credinței, care prin lucrarea și slujirea lor au avut o influență remarcabilă asupra generației lor, dar și asupra generațiilor ce au urmat poate fi inclus și poetul creștin Traian Dorz   Despre el s-au spus și scris multe, intenția mea prin acest articol nefiind aceea de-ai prezenta viața și lucrarea într-un mod …

O mie de daruri

O mie de daruri, este genul de carte pe care ori de câte ori o iau în mână îmi amintește de unul dintre cele mai importante lucruri din viață: mulțumirea. La orice pagină o deschid, mă învață că mulțumirea aduce bucurie. Cine nu dorește bucurie, cine nu speră să o apuce în fiecare zi.
Ann, mamă a șase copii, soție de fermier, o persoană cu totul obișnuită, avea sufletul plin de durere, încă din copilărie când o tragedie s-a întâmplat în familia ei. După cum ea însăși, mărturisește în această carte, care este ca un jurnal deschis, ani la rând s-a trezit dimineața cu dorința de-a muri. Deși îl acceptase pe Isus în viața ei din tinerețe și mergea regulat la biserică, nu a putut niciodată înțelege și accepta suferința, eșecul, tragediile. Frica de toate acestea o țineau paralizată.
De aceea „O mie de daruri” este deosebită. Pentru că vorbește nu din teorie, ci din practică și prezintă onest, curajos călătoria acestui suflet din închisoarea nemulțumirii și a fricii într-o viață de mulțumire și bucurie fără margini. Această călătorie a început, ca toate lucrurile cu adevărat bune, prin Cuvânt. A venit un moment când ochii i s-au deschis și a înțeles că minunile vin în urma mulțumirii, Isus a mulțumit de atâtea ori. Apoi a primit provocarea de la o prietenă de-a scrie 1000 de lucruri care îi plac. Lumina venită din Cuvânt, împreună cu punerea în practică a acestei provocări i-au transformat inima, viața, relația cu Dumnezeu și perspectiva prin care privește lumea. Dintr-o viață măruntă, o persoană concentrată pe propriile eșecuri, frici și neîmpliniri, a devenit o mână întinsă și deschisă prin care Dumnezeu atinge și încurajează mii și mii de oameni.
Cu un talent ieșit din comun de a descrie într-un mod poetic și plin de uimire lucrurile simple de zi cu zi, îți arată cum fiecare clipă și fiecare detaliu este har și bucurie dacă ești dispus să vezi, să crezi și să mulțumești.
Personal, citind și recitind 1000 de daruri, am ajuns la concluzia că cea mai importantă deprindere pe care o pot învăța în această viață este deprinderea de a fi mulțumită. (Filipeni 4:11). Pentru că mulțumirea înseamnă bucurie. Înseamnă credință, recunoștință, supunere și smerenie înaintea Tatălui atât de iubitor. Înseamnă să fii în voia Lui. (Efeseni 5:2)
„(…) disciplina de a număra până la o mie îmi dăduse libertatea de a mă minuna, și nu-mi mai pot închipui cum ar fi viața dacă n-aș fi atentă la Dumnezeul ascuns în clipă, dacă n-aș mai gusta bucuria de acum.“ (p. 81, 1000 de daruri)

Lavinia Haniș