În anul 2018, deviza stabilită de
către departamentul național de tineret
pe Austria a fost „Pasionat de Dumnezeu”,
seminariile și conferințele organizate
de departament pe durata întregului an
având scopul de a defini, descoperi și
insufla unui număr cât mai mare de tineri
pasiunea reală pentru Dumnezeu.
Sub acest motto, al liderului
pasionat de Dumnezeu, s-a desfășurat în
perioada 9-11 noiembrie și conferința de
lucru, adresată actualilor și potențialilor
tineri slujitori și învățători de școală
duminicală, conferință care are loc anual
în localitatea Pöllau Steiermark.
Scopul conferinței este acela
de a pregăti slujitorii tineri, pentru tineri,
astfel încât să poată atinge un standard
moral, etic și spiritual atât de înalt,
încât ei înșiși să fie biruitori și exemple
demne de urmat pentru cei cărora le
slujesc. Peste 80 de tineri, slujitori și
învățători de școală duminicală au înțeles
necesitatea și impactul acestor întâlniri
în formarea și desăvârșirea lor ca slujitori
ai lui Dumnezeu, participând la această
conferință.
Pe durata celor trei zile, au avut
loc patru seminarii în care au fost predate

temele: 1. Liderul – Omul chemat, de
către fratele prezbiter Augustin Barna;
2. Liderul – Omul împuternicit,
prezentată de fratele diacon Ruben
Avram;
3. Liderul – Omul disciplinat,
prezentată de frații diacon Elisei Vizitiu
și Abel Homoșdean;
4. Liderul – Omul sacrificiului,
dezbătută de fratele prezbiter
Marinel Ciocan.
Fiecare sesiune a fost urmată
de discuții pe grupe formate
aleatoriu, unde punctele prezentate
au fost dezbătute, aprofundate și
exemplificate prin experiențe personale
ale participanților.
Tot mai mulți creștini, predominant
tineri, se consideră pasionați
de Dumnezeu prin totalitatea și multitudinea
activităților pe care le desfășoară
în cadrul bisericii, dar având
o bază și o credință pasională uneori
înșelătoare, unii sfârșind prin a renunța
la implicare iar alții ajung să își
nege propria credință care i-a însoțit
în lucrare de-a lungul timpului, alegând
în mod fatal să părăsească lucrarea,
biserica, și implicit pe Hristos.
Pasiunea pentru Dumnezeu
începe și se dezvoltă prin răspunsul
inimii la chemarea lui Dumnezeu,
atunci când eul începe să moară și
Hristos ia ființă în noi, lăsându-L să
crească, renunțând la noi și apirațiile
noastre firești, lăsându-L să devină
desăvârșit în noi și ducându-ne
lucrarea, așa cum El dorește, până la
momentul stabilit de El. Dumnezeu
să ne dea puterea și înțelepciunea să
ne facem fiecare lucrarea în dreptul
nostru dând dovadă de credincioșie
până la final și neuitând datoria de
a transfera mai departe generației
următoare aceeași pasiune pentru
El și lucrarea Lui până când ea va fi
finalizată.
Marian Ionel Cutoi