Stăpâne, să fie azi o zi de har
De milă şi de îndurare.
Căci inima mi-e ca pe jar
Aş vrea s-o pun aici pe-altar
Cerând o nouă ridicare.

Căci am greşit şi n-am vegheat
Aşa cum Tu m-ai vrut să fiu
Am pus păcat peste păcat
Aşa de mult m-am întinat
Să ies de aici nu ştiu

M-am amăgit crezând că-i bine
În tot ce fac şi ce gândesc
Dar am ajuns printre ruine
Când văd cum sunt îmi e ruşine
Vai! Câte am putut să risipesc

În anii de odinioară
Pe care nu i-am preţuit
Viaţa-mi era o primăvară
Cuprins de-o bucurie rară
A celui ce este mântuit

Eram ca pe aripi deschise
Urcând pe treptele de har
Purtam în piept comori nespuse
Comori de Duhul Sfânt aduse
Primite prin cerescul dar

Veneam la casa de adunare
Ştiind că mă-ntâlnesc cu Tine
Mă bucuram în a Ta lucrare
Te lăudam în a mea cântare
Mă bucuram în rugăciune

Da, aşa am fost, însă acum
Mi-e inima ca un pustiu
Din tot ce-a fost totul e scrum
Sunt ca acel căzut în drum
Să mă ridic nu pot. Nu ştiu.

O, de-ar fi astăzi o-ndurare
Primită de la tronul Tău
Şi-acum că eşti în cercetare
Aici la noi în adunare
Să Te oprești şi-n dreptul meu

În susurul blând și subţire
S-aud din nou cum îmi vorbeşti
Să-mi spui din nou de-a Ta iubire
Să-mi spui din nou de-a Ta jertfire
Să-mi spui din nou că mă primeşti

Petrică Stoian