La acest subiect aș vrea să răspund la 2 întrebări:

1. De ce plângem și când?

2. Când ar trebui să plângem și de ce?

Specialiștii și psihologii spun că plânsul este o formă de eliberare psihică (de câte ori nu ne-am descărcat prin plâns) sau prin plâns ne exprimăm nevoia de ajutor fizic sau emoțional (lacrimile sunt beneficiile pentru calmarea interioară).

Fie că o recunoaștem sau nu, fiecare dintre noi plângem din când în când, indiferent de vârstă, sex sau temperament. De exemplu: în copilărie plângem mult mai mult și des, la maturitate mai rar și mai puțin. Bărbații plâng mai puțin decât femeile. Nu este nimic rușinos în a plânge, este o reacție fizică și psihică normală, adesea foarte utilă. La urma urmei plânsul este într-o anumită măsură sănătos, dar nu rezolvă toate problemele, este sănătos deoarece este un mod eficient de a ne hidrata ochii, iar lacrimile au un efect dezinfectant.

1. De ce plângem și când?

Plângem emoțional de bucurie, de durere, de supărare (o întâlnire cu cineva drag sau despărțirea de persoane dragi), de ciudă, invidie, răutate sau din alte multe motive. Dar nu la acest plâns vrem să ne oprim! Fiindcă ar fi multe de adăugat la acest subiect, dar nu este tema noastră ce spun specialiștii.

2. Când ar trebui să plângem și de ce?

Pentru a fi mângâiați și despre care lacrimi spune Scriptura: sunt adunate în burduful LUI (Psalmul 56:8) și care lacrimi vor fi șterse de însuși Dumnezeu (Apoc. 7:17).

Nu este niciodată o stare mai potrivită pentru noi când am păcătuit călcând voia lui Dumnezeu decât să stăm jos la picioarele Lui și plângând cerându-ne iertare și eliberare, așa cum a făcut femeia păcătoasă (Luca 7:38).

Nu-i stare mai potrivită pentru noi decât să îngenunchem în smerenie, recunoaștere și să plângem mulțumindu-I pentru toate binefacerile și binecuvântările Lui în fiecare zi (Plângerile lui Ieremia 3:22,23).

Plânsul nostru la picioarele crucii lui Isus aduce pace, bucuria iertării, mângâierea sufletului, aduce speranță, ajutor și izbăvire de primejdiile cele mai mari și liniștea vieții pământești. Nici o altă stare și nici un alt loc din lume nu pot liniști sufletul zbuciumat decât această plângere înaintea Domnului. Acolo primim lumină, înțelepciune și mu-strare pentru neascultările noastre. Acolo, smerindu-ne plângând, ne recunoaștem vina și toată neputința noastră. Acolo, plângând, Îi cunoaștem dragostea și iubirea, iertarea și mângâierea, pacea și bucuria, viața și nemurirea. La Crucea Lui să plângem căci doar așa vom fi mângâiați.
Închei cu un citat care spune astfel: „Nu e sincer cel ce plânge ca să fie consolat, cel ce plânge fără martori plânge cu adevărat.”

Daniel Suingiu