Ana, o prorociță văduvă din Israel, deși avea o vârstă înaintată, ”nu
se depărta de Templu și zi și noapte slujea lui Dumnezeu cu post și rugăciuni”
(Luca 2:37). Nici tristețea și singurătatea care o încercau probabil nu de puține
ori, neavând un partener căruia să-i împărtășească temerile, nici boala,
care este aproape nelipsită la vârsta bătrâneții, nu au putut-o împiedica pe
Ana să meargă zi de zi la Templu, slujindu-L pe Domnul și așteptând împlinirea
promisiunilor Lui. Așa se face că în momentul în care Mesia este adus în
Templu, Ana este și ea prezentă. Ar fi putut să stea acasă chiar în acea zi sau
măcar să întârzie puțin, dar nu. Ana este nelipsită, fiindcă ea are un scop în
viață, îl așteaptă pe Mântuitorul și nu-și permite să lipsească nicicând.
Ana, nelipsită de la Casa Domnului
Oare noi astăzi îl mai așteptăm pe Domnul cu aceeași râvnă și dragoste
ca ale Anei? Veghem noi, ne străduim să nu lipsim de la biserică, înțelegând
că de fiecare dată când permitem ca acest lucru
să se întâmple putem rata un moment
minunat, o întâlnire cu Domnul?
Sigur, avem motive când lipsim,
unele mai serioase, altele mai
puțin, dar Ana n-o fi avut? Găsim
scuze de multe ori atunci
când suntem chemați să slujim,
deși nu suntem probabil
în situația tristă a Anei și nu
avem nici o vârstă înaintată
ca a ei. Și chiar dacă
ar fi așa, tot ar trebui să-L
slujim pe Dumnezeu zi și
noapte ca Ana, fiindcă ”El
dă tărie celui obosit și
mărește puterea celui
ce cade în leșin”
(Isaia 40:29).

Ana îl așteaptă pe Domnul
Nu este întotdeauna ușor
să-L aștepți pe Domnul, mai ales
atunci când El pare că întârzie. Ne
rugăm de multe ori și nu înțelegem
de ce nu ne vine Domnul în ajutor,
de ce nu ne răspunde. Dar atunci
când rămânem lângă El, răspunsul
vine întotdeauna la timpul potrivit.
Să fim treji și să veghem, să nu ne
lăsăm furați de lucrurile lumii acesteia
și să nu uităm că va veni o zi în
care El va păși din nou pe nori „…și
orice ochi Îl va vedea; și cei ce L-au
străpuns…” (Apoc. 1:7).
După ce Ana s-a întâlnit
cu Mântuitorul, a început să le
vorbească tuturor despre El (Luca
2:38). La fel ar trebui să facem și
noi: să spunem tuturor cât bine
ne-a făcut Domnul, cum ne-a salvat
de la pieire, și ne-a dat o viață
nouă și iertare de păcate.
Să fim mesagerii Lui!
Să nu tăcem, ci să găsim
întotdeauna momentul potrivit de
a-L vesti pe Mesia celor ce încă
nu s-au întâlnit cu El. Sunt în jurul
nostru cu siguranță multe inimi
zdrobite și pustii, care au nevoie de
iubirea Domnului nostru Isus Hristos.
De ce să nu fim noi mesagerii
Lui?

Mirela Știr