Cine și ce anume dă naștere aparențelor
înșelătoare? Este nevoie de cel puțin o extremă care
să înlocuiască subtil un adevăr biblic. Una dintre
extremele secolului XXI care prinde tot mai mult
contur în ochii celor ce citesc și înțeleg Scriptura
este ceea ce eu numesc pozitivismul religios, care
tinde să înlocuiască învățătura biblică privitoare la
zidirea bisericii, ca să înțelegem mai bine ce este
pozitivismul religios și ce este zidirea bisericii trebuie
să le definim clar. Deși ambele au anumite lucruri
în comun, la o analiză atentă a conținutului vom
constata deosebiri foarte importante pentru viața
noastră de credință. De altfel, trebuie să știm de ce
anume să fugim și încotro să ne îndreptăm pașii
în dorința noastră de a trăi permanent în adevăr și
nicidecum în aparențe.
POZITIVISM RELIGIOS
Să definim pozitivismul în percepția mea:
pozitivism poate înseamna să spui fiecăruia de bine,
indiferent dacă ceea ce spui reflectă realitatea sau
nu, indiferent dacă potrivește cu adevărul sau nu, pe
principiul că oricine ar putea fi mai rău decât este,
deci să ne mulțumim cu el așa cum este și să vedem
partea pozitivă a lucrurilor sau cea plină a paharului.
Nu are importanță cu ce e plină. Bine că e plină cu
ceva. De altfel dacă gândești pozitiv îți faci atât ție
bine cât și celorlalți și toată lumea e mulțumită, nu
se supără nimeni. Indiferent de situație – de la o
minciună până la o crimă- datoria noastră de creștini
și de oameni educați ar fi să încurajăm, să mângâiem,
să îmbărbătăm și să apreciem. Ce anume? Găsim noi
ce. Și la un criminal poți găsi o parte bună, cu atât
mai mult la un hoț, poate amândoi își respectă mama,
sau poate sunt darnici, sau poate… Numai să căutăm
argumentele pozitive și ele nu vor întârzia să apară.
Privind scriptural, observăm în definiția de
mai sus lipsa cu desăvârșire a oricărei conștientizări
a omului cu privire la trăirea lui în starea de păcat,
lipsa oricărei avertizări pentru starea de păcat
raportat la judecata viitoare, precum și absența
chemării la pocăință prin părăsirea stării de păcat
(Plângerile lui Ieremia 2:14).
Pozitivismul este îmbrățișat și răspândit
cu bună știință mai ales atunci când se urmărește
atingerea unor interese personale precum atragerea
mulțimilor. Este uneori așa numita baie de mulțime
făcută de politicieni înainte de alegeri.
Pozitivismul este ceva foarte periculos,
deosebit de păgubitor și extrem de înșelător.
Lasă urmări grave cu răni adânci și greu de
vindecat. Citiți vă rog cu atenție Plângerile
lui Ieremia 2:13-14 pentru a vedea urmările
dezastruoase ale pozitivismului religios. „Cu
ce să te îmbărbătez și cu ce să te asemăn,
fiica Ierusalimului? Cu cine să te pun alături
și cu ce să te mângâi, fecioara, fiica Sionului?
Căci rana ta este mare ca marea: cine va
putea să te vindece? Prorocii tăi ți-au prorocit
vedenii deșarte și amăgitoare, nu ți-au dat
pe față nelegiuirea, ca să abată astfel robia
de la tine, ci ți-au făcut prorocii mincinoase și
înșelătoare.”
ZIDIREA BISERICII
Acum să vedem noțiunea de zidire
a bisericii în lumina scripturilor. Zidirea reală
de care biserica are cu adevărat nevoie
seamănă la prima vedere cu pozitivismul
religios, deoarece ambele cuprind încurajarea,
mângâierea, îmbărbătarea și aprecierea.
Dar zidirea nu se limitează la aceasta, ci
are în vedere încă trei lucruri principale
pe care pozitivismul le neagă și anume:
conștientizarea, avertizarea și chemarea la
pocăință.
În ziua de azi nu tot ceea ce se
pretinde a fi zidire chiar este. Dacă excludem
aceste trei lucruri specifice zidirii scripturale,
conștientizarea, avertizarea și chemarea la
pocăință, atunci nu este decât pozitivism. O
latură foarte periculoasă a gândirii pozitive
dusă la extremă e dată de apariția unei
încrederi de sine orbească, în care cei implicați
subestimează pericolele constituite de
amenințările diavolului. Exact asta își dorește
Satan, ca omul să se încreadă în propriile
sale forțe, să își supraaprecieze anumite
calități, minimalizând sau poate chiar ignorând
problema păcatului și a slăbiciunilor sale. Doar
astfel putem fi o pradă ușoară pentru cel rău.
Lui Satan nu-i este frică de
încurajările, mângâierile sau aprecierile
unora față de ceilalți, atâta vreme cât
problema păcatului este neglijată. Dar dacă
pe lângă acestea de mai sus sunt prezente
conștientizarea omului de păcatul lui, avertizarea
pentru părăsirea păcatului urmată de chemarea
la pocăință, diavolul nu mai poate înșela pe
nimeni. Planurile lui îi sunt date pe față și el
pleacă rușinat. Este exact ca atunci când sună
goarna pentru un soldat și îl pune în gardă
pentru a face față inamicului. Domnul Isus să ne
dea biruință!
La o privire atentă pe terenul bisericilor
noastre se poate observa că de multe ori
tragerea acestor semnalelor de alarmă între frați
îi pune pe cei ce o fac în pericol de denigrare,
discreditare, izolare sau poate chiar de punere
deoparte din partea celor care mai mult sau mai
puțin conștienți susțin pozitivismul. Pretextele
lor sunt diverse, de la tulburarea liniștii în biserică
(probabil nu mai pot dormi unii așa bine), lovirea
în alții, favorizarea certurilor, până la instigarea
poporului … la pocăință bunăoară.
ALEGEREA, FĂ DIFERENȚA !
Misiunea acestui articol este de a
ne conștientiza de diferențele dintre gândirea
pozitivă dusă la extremă, menționată mai sus ca
pozitivism religios, și adevărata zidire a bisericii. E
bine să le cunoaștem pentru a face o alegere. În
Iacov 5:19 scrie: “Cel care întoarce pe un păcătos
de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet și va
acoperi o sumedenie de păcate.” Asta înseamnă
să îi spui omului cu dragoste că s-a rătăcit prin
acceptarea păcatului în viața lui și totodată
să îl încurajezi că mai există soluție de iertare
la Dumnezeu printr-o pocăință sinceră. Doar
procedând astfel cel odată rătăcit va ajunge să
nu mai înfăptuiască acea „sumedenie de păcate”
pentru că lui i-a fost prezentat adevărul biblic
în întregime. El știe deja că Dumnezeu urăște
păcatul și că plata acestuia este moartea.
În încheiere, în dorința ca acest strigăt
de apărare și de fugă din calea pozitivismului
religios să cuprindă tot mai multe urechi
deschise, avem exemplul bisericii din Pergam,
descris în Apocalipsa 2:13-16. Însuși Dumnezeu,
care știe cel mai bine starea fiecăruia, după
ce apreciază ce a găsit vrednic de apreciat la
ei, le dă avertismentele necesare chemându-i
în final la pocăință. Umblarea după adevăr îmi
asigură rămânerea cu Cel ce este Adevărul, pe
când umblarea după aparențe frumos colorate
în nuanțe religioase ne garantează pierzarea
veșnică. Ca oameni înțelepți, maturi spiritual
și responsabili de învățătura pe care o dăm,
să urmăm exemplul divin în toate! Domnul
Dumnezeu să ne ajute pe toți la aceasta!
Viorel Țună