Ne vom uita puţin la câteva lucruri importante din viaţa lui Pavel legate de pocăință și relații. De fapt, calitatea
vieţii creştinului depinde în cea mai mare măsură de pocăința trăită în relația cu Dumnezeu și semenii.

• Relația cu Isus Hristos a fost prioritară şi cea mai importantă în viaţa apostolului Pavel
„Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” (Fil. 1:21).
Oamenii care l-au cunoscut personal pe Apostolul Pavel au putut vedea că tot ce spunea era o realitate vie! Dacă ar fi fost altfel,
oare s-ar fi întors neamurile cu adevărat la Dumnezeu?
Pocăinţa profundă pentru apostolul Pavel poate fi argumentată cu aceste cuvinte: „Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca
un gunoi, ca să câştig pe Hristos” (Fil. 3:8b). Asta înseamnă cu adevărat lepădare totală de sine însuşi şi răstignire faţă de lume: „…
lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume.” (Gal. 6:14)

• Inima apostolului era întristată deoarece rudeniile sale au respins pocăinţa
„…simt o mare întristare, şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos,
pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.” (Rom. 9:2,3)
Probabil că rudele care au cunoscut mai bine viaţa apostolului s-au întors la Domnul văzând pocăinţa trăită în fapte. Nu se punea
problema la Pavel dacă pocăinţa de care vorbeşte era vizibilă în fapte… dar la noi?

• Interesul mare al apostolului cu privire la fraţi, a fost ca ei să Îl cunoască pe Isus Hristos
„Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă; dar alţii din bunăvoinţă. Aceştia din urmă lucrează
din dragoste, ca unii care ştiu că eu Sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei.” (Fil. 1:15,16)
Multe şi probabil cele mai grele lupte ale apostolului au fost cu fraţii sau cu cei care se pretindeau a fi fraţii lui Isus. Indiferent de
problemele pe care le avuse el cu frăţietatea, interesul lui final a fost: „Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus
Hristos şi pe El răstignit.” (1 Cor. 2:2)

• Oamenii răi nu au putut întrerupe relaţia apostolului cu Dumnezeu
„Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei, şi au poruncit să-i bată cu nuiele. După
ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, şi au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine.Temnicerul, ca unul care primise
o astfel de poruncă, i-a aruncat în temniţa dinăuntru, şi le-a băgat picioarele în butuci. Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, şi
cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau.“ (Fapte 16:22-25)

 

• „Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Rom. 12:18)
Privind la aceste aspecte din viaţa lui Pavel ar fi bine să răspundem fiecare în dreptul nostru la întrebările următoare: Cât de mult
îl iubim noi pe Domnul Isus? Am fi gata să renunţăm chiar şi la viaţa pământească pentru El? Cum arată relaţiile noastre cu rudele?
Oare dorința noastră prioritară este mântuirea lor? Ne dăm toate silinţele să trăim în pace cu toţi oamenii? Putem să iubim pe fraţii
în Hristos, indiferent cum sunt ei? Altădată fratele Traian Dorz cânta cu atâta iubire: „Mă duc şi unde-s fraţii / Iubirea-n veci m-ar ţine
/ Dar nu pe ei îi caut / Ci-n ei Te caut pe Tine!”. De asemenea și versurile următoare ne îndeamnă așa frumos: Vreau aprins de iubirea
Ta mare / Vreau să-nalţ al vieţii Cuvânt / Vreau să ard în preasfânta-Ţi lucrare / Vreau aşa să-Ţi slujesc pe pământ (N. Moldoveanu).
Johann Muthi