Mă numesc Viorel Gavrilaș, am 48 de ani, sunt căsătorit, am patru copii și fac parte din biserica Emanuel Viena, iar faptul că pot să împărtășesc cu dumneavoastră această mărturie este numai harul și îndurarea lui Dumnezeu.

În august 2017 mi s-au depistat trei noduli la gât, iar după aproape 3 luni de investigații s-a dovedit că este cancer. Momentul când am primit vestea nu a fost unul ușor, nici pentru mine, nici pentru familia mea. Era o zi de vineri, 10.11.2017, când am primit rezultatul. Doctorul mi-a spus că, dacă mai am întrebări, să merg la Oncologie. Am ajuns la AKH și un doctor mi-a răspuns la întrebări, dar nu a putut să-mi dea nici cea mai mică speranță sau mângâiere. Am plecat acasă foarte deznădăjduit, mi-am chemat soția și copiii în jurul meu și le-am spus: „Să aveți grijă unul de altul, pentru că pe drumul pe care eu merg, se moare.“
Au urmat cele mai negre cinci zile din viața mea, nu am mai putut să mănânc sau să dorm, am slăbit 7 kilograme, dar în a cincea zi, o zi de marți, Dumnezeu a pus mâna pe mine și m-a ridicat. În aceea zi de marți, trebuia să merg cam o oră distanță de Viena și să îl iau pe băiat de la lucru. Am chemat-o pe soția mea cu mine, dar nu a putut să vină, deoarece a doua zi era sărbătoare și trebuia să gătească. Am chemat-o pe fiica mea cu mine, care făcea școala de șoferi, dar ea avea de învățat. A trebuit să merg singur. În mașină aveam un CD cu muzica fratelui Beni Merca, care îmi este și rudă, dar pe care nu prea îl ascultam, și zăcea aruncat într-un colț. Dar în ziua aceea l-am pusW și prin fiecare cântare și fiecare vers Dumnezeu mi-a vorbit într-un mod extraordinar.
Când am ieșit din Viena, din aglomerație, am oprit muzica și am început să mă rog. Vreau să vă spun că m-am rugat cum nu m-am mai rugat niciodată în viața mea, am strigat așa de tare, că pentru o clipă m-am gândit că se pot crăpa geamurile de la mașină. Am crezut și am simțit că Dumnezeu Însuși era pe scaunul din dreapta al mașinii mele, am simțit prezența Lui. Îmi veneau exemplele din Scriptură și am început să mă rog, zicând: „Pe orbul din naștere l-ai îngăduit să se nască orb ca să se arate lucrările Tale, arată-Ți și în mine puterea și bunătatea Ta și redă-mi sănătatea.” Apoi mi-am amintit de David care a zis „Ce vei câștiga dacă îmi verși sângele și-mi vei coborî sufletul în locuința morților? Poate țărâna să Te laude?“
Atunci am făcut un legământ cu Domnul și am spus: „Doamne, dacă Tu îmi vei mai da zile, eu voi mărturisi lucrările Tale. Voi mărturisi că Tu lucrezi ca și atunci când ai fost pe pământ.“ Mi-am amintit ce scrie în Iacov despre cei ce se îndoiesc și am zis: „Doamne, mărește-mi credința!” Apoi mi-am amintit de sutașul care a zis
„Nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, zi doar un cuvânt și robul meu va fi vindecat”, și am zis:
„Doamne, zi un cuvânt și în dreptul meu și cuvântul acesta să fie viață și ridicare.” Cu aceste cuvinte mi-am sfârșit rugăciunea cu glas tare. Am continuat să mă rog încet și să zic „Doamne, îndură-te de mine“, și am avut senzația că, așa cum a venit, Isus a și plecat din dreapta mea, de pe scaun.
Au trecut aproximativ 5-10 minute și din partea dreaptă, a venit un glas ca un tunet, care a trecut prin capul și urechea mea și a ieșit prin gura mea „Iată Cuvântul Meu pentru tine: VINDECARE.“ Așa am strigat de tare, că am crezut că sare parbrizul mașinii. M-am oprit apoi brusc și am izbucnit în hohote de plâns și am spus: „Doamne, Îți mulțumesc!“
Am ajuns, mi-am luat băiatul și tot drumul înapoi am fost plin de bucurie pentru că știam că Domnul a călătorit cu mine pe drumul acela. Aveam atâtea gânduri și uneori îmi venea iar să zic Doamne, îndură-te de mine și vindecă-mă, dar atunci mă opream și strigam: „Doamne, îți mulțumesc că m-ai vindecat!“ Am ajuns acasă și, pentru a doua oară într-o săptămână, mi-am strâns familia pe lângă mine și le-am povestit ce mi s-a întâmplat pe drum. I-am întrebat (nu știu de ce i-am întrebat, nu mă judecați!) dacă sunt normal, ei au început să plângă și mi-au spus că sunt normal. Am căzut cu toții pe genunchi și I-am mulțumit lui Dumnezeu, pentru că a fost ziua când El m-a ridicat.
În 15 noiembrie m-au anunțat de la spital că la 1 decembrie sunt programat la o tomografie computerizată și că va trebui să stau o oră în tubul acela. În cele două săptămâni mă trezeam nopțile și nu mai puteam dormi, de două ori m-am trezit tot ud și o voce îmi spunea că voi muri acolo. Dar, pe data de 1 decembrie, Dumnezeul Cel mare, care a făcut cerul și pământul, dar care încape într-o inimă de copil, a fost acolo înăuntru cu mine, și în ziua aceea m-a eliberat de frică și am putut să dorm nopțile. Pe 31 decembrie, duminica dimineața, m-am trezit și am rămas încă puțin în pat, gândidu-mă la accidentul de mașină avut zilele acelea, când Dumnezeu ne salvase viața încă o dată, și la ce mă așteaptă în noul an. Mă întrebam câte zile îmi mai dă Dumnezeu, ce se va alege de familia mea? Soția mea e puternică, știam că va fi bine. Copiii mari știam că se vor descurca, dar când m-am gândit la fetele cele mai mici, mi s-a rupt inima în mine și am zis: „Doamne, îndură-te de ele!“ Atunci vocea Domnului mi-a vorbit atât de clar: „Eu am să le port de grijă, dar împreună cu tine!“ În acel moment am primit din nou putere și o nouă confirmare că El a fost și rămâne de partea mea.
Eu am crezut că, în urma tomografiei computerizate din 1 decembrie, doctorii vor vedea și vor confirma ceea ce Dumnezeu a lucrat în ființa mea și nu va fi nevoie de alte terapii. Dar El nu lucrează cum credem sau vrem noi, ci cum dorește El. Slavă Lui! Pe 6 decembrie am început tratamentul, iar după patru ședințe de chimioterapie, pe 20 februarie am făcut încă o tomografie computerizată.
Când a văzut rezultatul celei de a doua tomografii, doctorul s-a aplecat în față să vadă mai bine și a exclamat: „Ganz sauber!“, adică complet curat! Am plecat bucuros de acolo, pentru că Dumnezeu împlinise ceea ce îmi promisese! Psalmul 121 a fost un real ajutor pentru mine în tot acest timp. Versetul 1 spune „Îmi ridic ochii spre munți… De un
de îmi va veni ajutorul?“ Am văzut că doctorii și medicina sunt ca un munte la care oamenii privesc și aleargă, dar ajutorul și vindecarea vin numai de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul.

Viorel Gavrilaș