ROMANI 12:3-8
“Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia. Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, și mădularele n-au toate aceeași slujbă, tot așa și noi, care suntem mulți, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul prorociei să-l întrebuințeze după măsura credinței lui. Cine este chemat la o slujbă să se țină de slujba lui. Cine învață pe alții să se țină de învățătură. Cine îmbărbătează pe alții să se țină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuiește să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie.”
IDEEA PRINCIPALĂ
Avem felurite daruri și suntem chemați la slujbe diferite, dar toți suntem mădulare unii altora în Trupul lui Hristos care este Biserica, iar El este Capul Bisericii.
Pentru a putea fi folositor în orice lucrare, fie că este lumească, fie că este spirituală, este nevoie ca fiecare dintre noi să știm CINE SUNTEM și CE (ȘTIM SĂ) FACEM, pentru că cine/ceea ce suntem determină ce facem!
Prima trăsătură importantă pe care trebuie să o aibă fiecare om/creștin este de a avea despre sine o părere echilibrată: nici prea înaltă, dar nici una mai joasă, ci o părere cumpătată, bazată pe măsura de credință primită și pe starea și pregătirea fiecăruia.
În al doilea rând, fiecare creștin trebuie să identifice cu ajutorul Duhului Sfânt care este slujirea la care a fost chemat, pentru care i s-au dat abilități și talente și să se țină de această lucrare, nu de altele, pentru care nu are nici chemare, nici ungere.
În al treilea rând: fiecare creștin trebuie să înțeleagă faptul că Biserica este Trupul lui Hristos, iar aici nu sunt mădulare nefolositoare, care nu fac nimic, care nu au niciun rol în buna funcționare a Bisericii, ci fiecare are un rol bine definit, pe care trebuie să-l exerseze sub călăuzirea Duhului, spre folosul altora și spre împlinirea scopurilor Bisericii.
Studiul acesta nu se va referi nici la Isus ca și Cap al Bisericii și nici la organizarea spirituală sau administrativă a Bisericii, oricât ar fi ele de importante, ci voi căuta să motivez Biserica la două lucruri, care sunt parte din scopurile principale ale Bisericii, deci implicit și ale noastre, a celor care suntem copii ai lui Dumnezeu și anume: să îndeplinim Marea Poruncă și să practicăm Marea Trimitere.
01
Marea Poruncă din Deut.6:5 este: “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.”

Prin această poruncă se reglementează relația noastră pe verticală cu Dumnezeu;
o
Nu putem să-L iubim cu adevărat pe Dumnezeu, dacă nu avem o atitudine corectă față de El;
o
Dacă El nu este întronat în inima noastră (pentru că El locuiește în noi prin Duhul Sfânt ce ni L-a dat), și dacă nu are locul de cinste în viața noastră, ci este înlocuit de noi sau de alte lucruri și de preocupările noastre, atunci noi ne iubim pe noi mai mult decât pe El: căci “potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simțiri cumpătate despre sine”;
o
Doar atunci când avem o părere cumpătată despre noi, când suntem smeriți, putem să avem o relație bună cu Domnul;
o
Când avem această atitudine corectă față de Dumnezeu, vom putea avea o atitudine corectă și față de aproapele nostru, doar atunci putem să fim mădulare unii altora;
o
Ca mădulare avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, și fiecare dintre noi trebuie să identifice, cu ajutorul Duhului Sfânt, care este rolul /slujba ce o are de făcut, atât în Biserică, în slujirea ca mădular în Trupul lui Hristos, cât și lucrarea ce o are de făcut în afara Bisericii, slujirea din societate, căci una nu o exclude pe cealaltă, deoarece trebuie făcute amândouă în mod echilibrat.
Marea Poruncă o regăsim și în Matei 22:37-39: “Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
o
Când avem o imagine clară despre cum trebuie să ne relaționăm la Dumnezeu, când avem o părere cumpătată despre noi înșine, atunci înțelegem bine care este măsura și standardul de trăire cu și față de aproapele nostru,
o
Când îl iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine, precum ne dorim nouă și familiilor noastre să ajungem mântuiți în Împărăția Cerurilor, tot așa ar trebui să râvnim și pentru cei din jurul nostru, ca să poată să-L cunoască și ei pe Isus, să-L accepte și să capete mântuirea prin credința în El. De aceea, noi toți trebuie să fim ambasadorii lui Hristos, cei care duc Vestea Bună a Evangheliei la orice făptură.
02
Marea Trimitere o găsim în Matei 28: 18-20, „Toată puterea Mi-a fost data în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.”

o
Toată Puterea care I-a fost dată lui Isus, și care în parte ne-a fost transferată și nouă prin Duhul Sfânt, nu este dată pentru a fi folosită doar în Biserică prin manifestarea roadei și a darurilor Duhului Sfânt, ci în mod special, trebuie folosită în afara bisericii;
o
De aceea, toți care sunt născuți din nou, și au Duhul Sfânt, au obligația, nu opțiunea, de a ieși afară în lume pentru a-L mărturisi pe Isus Hristos cel înviat.
APLICAȚIE PRACTICĂ
Dacă până astăzi nu am înțeles bine cele două componente, sau nu le-am trăit și aplicat bine, de azi am șansa să mă schimb și ai ocazia și tu să te schimbi și toți să trăim conform Scripturii, prin:
o
Trăirea în lumină în Biserică. Aici nu putem noi să fim lumina, pentru că lumina și înțelepciunea sunt în Hristos. Aici venim ca să învățăm de la Isus ce este lumina si cum să trăim în Lumină prin Cuvânt și prin lucrarea și manifestările Duhului Sfânt. Dar,trebuie să ieșim și în lume ca să ducem lumina prin Cuvânt la toți oamenii, să-L arătăm acolo, afară din Biserică, pe Hristos în noi, prin viața și trăirea noastră;
o
Tot afară, în lume, trebuie să fim sare, adică să dăm un GUST BUN lumii și să CONSERVĂM, să ajutăm lumea să nu se strice (mai rău!) ci să crească în cunoștința Adevărului, a lui Isus care este Adevărul, Lumina și Viața.

Un creștin care nu are o relație bună pe verticală cu Dumnezeu, nu poate avea nici o relație bună pe orizontală, cu semenii, deci poate ajunge ca sarea care și-a pierdut gustul și nu mai este bună de nimic, decât de aruncat;

Pe de altă parte, un creștin care este limitat doar la biserică și la activitățile din biserică, care se sustrage de la responsabilitățile sociale față de lume, este incomplet și ignoră dragostea arătată de Dumnezeu tuturor oamenilor prin faptul că L-a trimis pe Fiul Său ca să moară pentru păcatele lumii.
DECI, ÎN LUME TREBUIE SĂ AVEM DOUĂ ROLURI
De a arăta lumii întregi dragostea lui Dumnezeu, în primul rând prin ajutorare, caritate, implicare socială, să fim vizibili și cu impact în societate. Iar după ce trăim ce vorbim, le spunem despre motivul pentru care îi iubim, îi respectăm, îi ajutăm, le purtăm de grijă, iar motivul este că Dumnezeu ne-a iubit mai întâi, și noi îi iubim pe toți (pe prieteni și pe cei ce ne dușmănesc!), pentru că Dumnezeu îi iubește și pe ei, pe toti.
De aceea, le propovăduim, fiecare dintre noi, acolo în locul în care am fost așezați în societate, Vestea Bună a Evangheliei lui Isus, Mântuitorul tuturor care cred în El: “Căci așa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.” (Fapte 13:47) și „Așa este scris și așa trebuia să pătimească Hristos și să învie a treia zi dintre cei morți. Și să propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăința și iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. Voi sunteți martori ai acestor lucruri. Și iată că voi trimite peste voi făgăduința Tatălui Meu; dar rămâneți în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus.” (Luca 24: 46-49).
CONCLUZIE
Darurile menționate în versetele 6-8 sunt date spre folosul tuturor, nu spre folosul personal, sau doar al bisericii: “Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” (Fil. 2:4-7). Deci, așa după cum El S-a făcut rob și slujitor tuturor, tot așa și noi suntem chemați să slujim nu doar Domnului ci și unii altora.
“Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu erați un popor, dar acum sunteți poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăți îndurare, dar acum ați căpătat îndurare. Preaiubiților, vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pământești, care se războiesc cu sufletul. Să aveți o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe niște făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.” (1 Pet. 2:9-12)

Mihai Borze

Lasă un răspuns