Înainte de a privi la metodele cum o situație critică poate fi abordată și chiar depășită, trebuie să fie făcută deosebirea între îngrijire și îngrijorare, între a se ocupa și a se preocupa. Tot ce ține de partea practică a îndatorărilor noastre se poate numi îngrijire sau ocupare. În schimb toate gândurile sau emoțiile care se desfășoară înlăuntrul nostru și ne duc într-o stare de teamă, frământare, neliniște, tulburare, etc. sunt sinonime pentru același lucru: îngrijorare sau preocupare.

Îngrijindu-ne de lucrurile care ne-au fost încredințate, cât de mici ar fi ele, dovedim:
Credincioşie înaintea lui Dumnezeu (Luca 16:10;      Matei 25:18; 24-27),
maturitate spirituală și o atitudine duhovnicească (Matei 25:20-23),
Roadă, adică Cuvântul Domnului semănat în inimile noastre aduce rod (Matei 13:23),
pe când îngrijorându-ne, chiar cu privire la mâncare sau băutură, dovedim:

 

lipsă de credință (Luca 12,28),
lipsă de maturitate spirituală şi o atitudine lumească (Luca 12,30)
Nerodire, Cuvântul Domnului semănat în inimile noastre a fost înecat (Matei 13,22).

Fără îndoială, îngrijorarea este un păcat pe care cei mai mulți nici nu îl iau în considerare, deoarece se petrece în interiorul omului și nu este așa vizibil precum alte păcate. A devenit atât de comun și obișnuit în gândirea credincioșilor, încât nici măcar nu mai reprezintă un       subiect de cercetare în ceea ce privește viața spirituală.

Omul mereu îngrijorat este un om fără credință, imatur spiritual și incapabil să judece duhovnicește. De aceea un astfel de om va folosi cu precădere metode lumești sau nepotrivite, ca să iasă din starea îngrijorării. Neamurile sau lumea care ne înconjoară apelează de obicei la tutun și băutură pentru a-și „calma nervii“ și a uita de lucrurile care îi tulbură liniștea. Cum între credincioși astfel de lucruri sunt stigmatizate și prea evidente că să rămână cu cugetul curat în urma lor, diavolul îi „servește“ pe credincioși cu alte metode mai subtile. Astfel pentru depășirea ingrijorãrii, unii își găsesc alinarea în mâncăruri, alții într-un hobby sau sport, dar toate aceste lucruri nu fac altceva decât să ignore problema prin auto-înșelare. De obicei bărbații sunt aceia care apelează la aceste metode. Femeile mai degrabă persistă în starea lor de îngrijorare și nici nu mai încearcă de a trece de astfel de momente. De aceea sunt și mai accesibile pentru boli cauzate de stres și depresie.

Pentru un creștin, singura metodă care garantează succes deplin în depăşirea unei stări de îngrijorare se găseşte în 1 Petru 5:7 „Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.“ Deoarece Dumnezeu este singurul capabil să schimbe oricare din circumstanțele vieții credincioșilor, creștinul care apelează la El, va primi eliberare deplină și certitudinea lăuntrică, căci toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe  Dumnezeu (Romani 8:28).

„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.“ Filipeni 4:6-7

Florian Cucek

How To Approach Celebrity Clothes
woolrich jassen stop working intensely 4 appropriate title

Prime 5 Barbie Games For Girls
Woolrich Jacken major companies suit often the m

How To Wear Animal Print Heels
Woolrich Parka 10 tips to the self confidence

5 Tips to Raising Sons to Love Women and Themselves
Louis Vuitton Oslo Court ordered paternity tests proved that neither

Why Charitable Giving Matters in 2011
Hubschrauber Kaufen Zine said his mother died 11 years ago

Why Do We Keep Birthday Cards
burberry sale The same can be said for the jewels and makeup

Cool thing to carry on beach
Thomas sabo armband why she’s on Earth

ao Renaissance Resort Casino pt
burberry scarf kate hudson as contrasted with jessica alba