Oare există un om care nu a experimentat sau simțit bunătatea lui Dumnezeu în viața lui, având numai eșecuri, boli, greutăți la nesfârșit? Ar putea el să-I dea Slavă lui Dumnezeu, să Îi mulțumească pentru tot ce poate da El?
Eu cred că în viața fiecărui om a fost ceva, o întâmplare, o situație în care a văzut clar că numai mâna lui Dumnezeu a fost la lucru și numai prin El a putut să scape din acea grea împrejurare. Eu am avut clare întâmplări și situații când am văzut și simțit pe Dumnezeu cum mă ajută.
CANCER
NU AVEȚI NIMIC
În cazul unui cancer ovarian de obicei nu sunt simptome, numai când este deja foarte avansat. Dar Dumnezeu a avut milă de mine și mi-a îngăduit dureri de spate care mă înconjurau și mergeau până jos la picioare, astfel am fost nevoită să merg la controale, unde mi s-a spus: doamnă este totul în regulă, nu aveți nimic. Adevărul este că în afară de nașterea copiilor nu am stat niciodată la spital și nici nu am fost grav bolnavă.
În anul 2016, având în continuare dureri, am fost trimisă de doctor să fac o tomografie, în urma căreia a ieșit că se vede ceva de 2 cm, dar mi s-a spus că asta este ceva normal și nu este o pricină de îngrijorare sau nu necesită alte controale. Într-adevăr durerile mă mai lăsau, dar reveneau mai apoi.
La sfârșitul anului 2016 de revelion am mers la schi. Nu mai puteam să fac drumuri prea lungi cu mașina că aveam stări de rău și când parcurgeam câteva sute de kilometri mă apucau frisoane crezând că mi se încleștează maxilarul. La fel când predam la școală, având orele după-masă, la sfârșitul zilei când mergeam spre casă, fiind obosită totdeauna tremuram de frig, indiferent cât de gros mă îmbrăcam. Așa a fost din septembrie 2016 și până în martie 2017. Apoi am început să am niște oboseli de nu mai puteam să mă ridic de pe canapea, dormeam zi și noapte neîntrerupt. Atunci m-am hotărât să nu mai aștept. M-am dus iarăși la doctor și i-am spus cât de rău mă simt. Iarăși mi-am făcut un control și imediat am primit trimitere la AKH, spunându-mi-se că din analize se vede ceva mare, de 10 cm, care nu este deloc în ordine. Imediat ce am părăsit cabinetul doctorului am sunat la spital și am spus că am nevoie de o programare pentru control. Doctorul cu care vorbisem prin telefon mi-a spus: ne pare rău dar nu vă putem lua pentru un control amănunțit, nu este loc. Așa de repede nu veți putea primi o programare, vă rog să încercați la un alt spital. Atunci imediat m-am urcat în mașină, în drum am luat-o și pe fiica mea Roxett cu mine, și direct la AKH m-am dus. Așteptând acolo afară în sala de așteptare, deja era spre după-masă, a venit un doctor și i-am spus că am nevoie de un control urgent și că mă simt foarte rău. El mi-a recunoscut vocea și m-a întrebat: nu am vorbit noi cu ceva timp înainte și v-am spus că din păcate nu avem programări libere? Am răspuns: da, eu am fost, dar totuși am nevoie de o programare. Atunci a spus, bine veniți mâine dimineață la 8:00 și vă fac eu personal programarea că altfel nu aveți șanse așa repede. Am mulțumit și am venit a doua zi.
O ZI DE MARȚI
La control doctorul m-a întrebat cu multă milă: doamnă aveți copii? Câți copii și câți ani au? La întrebarea asta mi s-au înmuiat picioarele, mi-am dat seama că ceva urmează, ceva ce nu e prea bine. Atunci el a mai chemat și pe alți doctori să se uite la „Ultraschall” (Ecografie) și toți dădeau din cap. Mi-au spus: Doamnă dragă din păcate aveți un carcinom care nu arată deloc bine, noi credem că aveți cancer. Cred că la un așa diagnostic numai cine este în cauză înțelege ce se întâmplă în momentul acela în mintea omului. Roxett mă aștepta afară la ușă, abia am putut să fac pași spre ușă, simțeam că mă părăsesc picioarele. Când am ieșit nu am știut ce să fac, îmi venea numai să plâng. M-am abținut cât am putut și i-am spus: hai că trebuie să mai fac ceva controale la Oncologie. I-a fost clar ce înseamnă asta. Mi-au mai luat sânge și după aceea mi-au pus câteva întrebări de rutină. Mi-au spus că putem pleca și că o să mă sune când sunt analizele gata. În drum spre casă eram amândouă plouate, ne încurajam așa cum puteam, ușor nu a fost. Îmi era frică să transmit celor dragi o asemenea veste. Ajungând acasă am stat în curte și mă uitam la iarbă de parcă nu am văzut iarba până atunci. Și mă gândeam ce bine îi merge, nu are nici o problemă. Ne-am mai liniștit cumva până a ajuns toată familia acasă, a fost destul de greu să le spun vestea. Toți am înțeles că numai așa o să fie, cum Dumnezeu va îngădui. Trebuie totdeauna să acceptăm planul Lui. El orchestrează totdeauna lucrurile cum este mai bine și mai frumos pentru fiecare din noi. Chiar dacă doare sau nu ne place, așa este. Asta a fost într-o zi lungă de marți.
VESTEA PRIMITĂ
În aceeași săptămână, în ziua de vineri, tocmai ce ajunsesem acasă de undeva, eram încă în mașină când am fost sunată de la AKH și mi s-a spus: Avem o veste bună pentru dumneavoastră! Analizele au ieșit bine, „Tumormarker” e bine, ne-am schimbat părerea, totuși nu aveți cancer. Dar de operație nu scăpați, o să fie o operație de rutină cam de două ore, laparoskopie, și o să vă sunăm pentru o programare. Ne-am bucurat toți foarte mult. Așa a fost, am primit programarea după sărbătoarea Paștelui în data de 1 mai. Trebuia să fac încă o tomografie până la operație, dar nu erau prea fericiți cu ce se vedea, o tumoare de 10-12 cm. Glumeam spunând că în ultima zi din aprilie, având o nuntă, o să merg de la “Bal la Spital”.
INTERNATĂ LA SPITAL
M-am internat și iarăși mi s-a spus că totuși nu arată prea bine, că mi se va face laparoskopie,iar dacă la biopsie pe loc iese că este totuși cancer, atunci va trebui să fiu operată deschis mai departe. Astfel a durat operația aproape șapte ore. Când m-am trezit seara am aflat și eu situația și mi-au spus că au reușit să curețe cancerul, o tumoare de treisprezece centimetri, dar din cauză că era lângă toate organele și că nu a fost chiar gradul unu, deja s-a spart o celulă. Mi-au spus că “dacă vreau” trebuie să fac chimioterapie. Dar când încercam să spun nu, nici nu mă lăsau să vorbesc. Doctorul a spus că în 19 mai să vin la prima ședință. Înainte să mă duc la chimioterapie a venit Pastorul și mi-a făcut acasă ungerea și s-a rugat pentru mine. În momentul acela am simțit cusătura de 30 de cm de la operație cum și-a dat drumul. De atunci puteam să mă îndrept fără efort și fără să mă doară. A trebuit să fac de 6 ori chimioterapie la distanță de câte 3 săptămâni. După prima ședință a început să îmi cadă și părul. A fost o perioadă grea, în care numai Dumnezeu m-a ajutat, în loc să intru în disperare am primit o pace și o bucurie de care mă miram în fiecare zi. Simțeam că Isus e cu mine, lângă mine și are grijă de tot ce se întâmplă. Nici greață nu-mi era, din contră, când mă ridicam din pat trebuia să mănânc imediat, abia ajungeam la masă de foame.
Am văzut oameni descurajați în spital, mai ales o tânără doamnă, cu care la chimioterapie am fost în același salon, plângea încontinuu. Oricui voia să intre în vorbă cu ea nu îi răspundea, numai mormăia ceva. Până într-o zi când am prins-o pe hol, m-am pus lângă ea și i-am spus să nu mai plângă așa de mult și să nu fie disperată atât de tare, că există un Dumnezeu care poate să dea speranță, deși știu că e foarte greu pentru că are multe metastaze. Și i-am spus că eu cred în Dumnezeu și m-am rugat și o să mă mai rog pentru ea mai departe. Parcă i-am dat o palmă, așa s-a uitat la mine m-am și șocat un pic la început. Apoi spunea ea cu ochii larg deschiși: să știi, așa este, de fapt ai tu dreptate. Mai departe îmi spunea parcă aducându-și aminte de ceva: știi ce lucrez eu? Sunt profesoară de religie și știu, chiar există Dumnezeu! A fost prima dată atunci, când a încetat să plângă și chiar a reușit să aibă un zâmbet pe față. Am slăvit pe Dumnezeu pentru această oportunitate, că m-a îndemnat să-i vorbesc acele puține cuvinte care au reușit să-i alunge tristețea adâncă și neagră din sufletul ei.

 

Doamne, Îți mulțumesc!
Îi mulțumesc Domnului pentru durerile prin care m-a atenționat să merg la doctor și că acum, după doi ani, pot să declar că Domnul m-a vindecat pe deplin. Viața pe care Domnul mi-a mai dăruit-o este un har de la El!
Zitta Vieriu