Mă numesc Calotescu Valentin, provin dintr-o familie cu patru copii, fiind cel mai mare dintre ei (din Turnu-Severin, România). Ioan 3:16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”.
Numai cine este dragoste poate să iubească și acesta este Dumnezeu (și mai este cineva, cel născut din Dumnezeu, dar nu doresc să mă refer la acesta acum). Dumnezeu este acela care a avut în vedere răscumpărarea noastră din păcat, făcându-se părtaș la viața veșnică prin credința în Fiul Său, Isus Hristos. În versetul de mai sus cuvântul „oricine” m-a inclus și pe mine, dar în același timp te include și pe tine, de aceea numără-te și tu printre aceia care au acceptat dragostea lui Dumnezeu în jertfa lui Hristos pentru a trăi veșnic în prezența Lui.
DUMNEZEU BATE LA INIMĂ
Privind în urmă, pe parcursul vieții mele văd situații când Dumnezeu a bătut la inima mea pentru a-mi arăta dragostea Lui, ceea ce a făcut El pentru mine. Fiind dintr-o familie cu principii creștin ortodoxe eram reticent la cei ce îmi vorbeau despre jertfă și salvarea prin Hristos. Era prin anul 1985, când urmam cursurile Liceului Silvic Timișoara, fiind în clasa a X-a. Dsin această perioadă mi-a rămas întipărită o întâmplare cu un coleg de clasă. Fiind boxer, acesta a avut o neînțelegere cu un alt coleg de clasă, pe care l-a și lovit cu un pumn în față, cel de-al doilea căzând din prima la pământ.
Școala a vrut să-l exmatriculeze, dar în cele din urmă i-a scăzut numai nota la purtare. Dar în zilele următoare eu am remarcat o schimbare în viața colegului de clasă (el stând cu o bancă în spatele meu), acesta numindu-se Boțogină Laurențiu.
El a început să-mi vorbească despre Isus, chemându-mă și pe mine la ei la adunare ca să ascult Evanghelia, să îl lăudăm pe Domnul, să ne rugăm împreună lui Dumnezeu, la care eu l-am întrebat ce se întâmplase cu el. I-am spus: „Măi, Boțogină, vino tu cu mine la Catedrala unde merg toți oamenii, nu în locuri ca acestea unde se fac lucruri rele“ (așa eram învățați pe timpul comunismului).
„Vino și vezi dacă este așa!”, spune el. Nu m-am dus atunci, dar m-am convins mult mai târziu că nu era așa cum eram învățați și cum gândeam eu în acea vreme. Acesta este unul din episoadele când Dumnezeu a stat în dreptul meu să-mi vorbească și să mă cheme la El.
După Revoluție, în anul 1990, fiind student la Craiova, Dumnezeu a adus alte situații în care să-mi bată la inimă și să-mi vorbească pentru a mă întoarce la El.
DUMNEZEU ÎMI VORBEȘTE
În centrul Craiovei așteptam pe cineva cu care să mă întâlnesc. Între timp a venit în dreptul meu o bătrânică (nu știam atunci de ce tocmai la mine, fiindcă erau oameni mult mai mulți în jur, și a venit direct la mine; acum o văd ca pe vocea lui Dumnezeu care mi-a vorbit atunci), care a început să-mi vorbească și ea despre Isus, îndemnându-mă să mă pocăiesc, ea însăși fiind întristată de fiul ei (din discuție aflând că este profesorul meu de Politologie) că nu se pocăiește.
Spre deosebire de colegul meu din liceu, această bătrânică a insistat foarte mult să-mi arate Casa de Rugăciune, și m-a îndemnat când voi avea timp să vin să ascult Evanghelia și să lăudăm pe Domnul împreună (printre frați aflându-se și studenți la diferite facultăți). Ajuns la poarta Casei de Rugăciune Penticostale mi-a prezentat un frate (acesta fiind student) care și el la rândul lui a început să-mi vorbească despre Isus, invitându-mă la programele adunării.
Am spus că voi veni numai să pot scăpa de el și să fiu liber, fiindcă convorbirile atât cu bătrânica cât și cu el îmi răpiseră mult timp, dar din politețe le-am răspuns afirmativ. Dar și acum am întors spatele lui Dumnezeu, care mă chema prin acești frați.
AM AFLAT CĂ SORA MEA SE POCĂIEȘTE
În vara anului 1991, când eram în vacanță, am observat la sora mea că studia niște cărți creștine, timp în care am întrebat-o ce erau acelea. Ea mi-a răspuns că se pocăiește și vrea să îl urmeze pe Domnul Isus. Eu, după aceasta, i-am spus că nu se poate, căci la noi în familie neam de neam nu este nimeni pocăit, și că ar trebui să renunțe la această hotărâre. În una din zile ea a spus că se duce la studiu biblic, iar eu i-am spus că voi veni și eu (dar nu din dorința de a asculta, ci de a o ocroti de oameni răi, având încă pe inimă învățăturile vechiului regim, considerându-i că nu merg bine).
Ajungând acolo și văzând ce se petrece, cum aceștia lăudau pe Dumnezeu, se rugau și se îndemnau din Cuvânt (Biblia), Dumnezeu mi-a arătat inima mea, și atunci, în ziua de 03.08.1991, am acceptat ceea ce Isus a făcut pentru mine, jertfa Lui pentru păcatele mele și am hotărât ca El să fie Domnul meu. Ulterior, în 13.10.1991, am intrat în apa botezului mărturisind credința mea în Domnul Isus. În toate am văzut dragostea lui Dumnezeu, iar la vârsta de 21 de ani a fost arătată față de mine, și pentru aceasta îi sunt mulțumitor Lui, pentru dreptul acesta de a mă face copil al lui Dumnezeu (Ioan 1:12-13).
Tu cel ce citești aceste rânduri și nu L-ai primit pe Isus ca Domn, nu ai crezut în Numele Lui și în jertfa Lui mântuitoare pentru păcatele tale, primește dragostea lui Dumnezeu manifestată pe Golgota în Isus Hristos și vei avea viață veșnică.
O EXPERIENȚĂ DIN VIAȚA MEA
Aș dori să mai amintesc una din lucrările pe care Dumnezeu le-a făcut în viața mea. În anul 1992 m-am căsătorit, iar în 1993 împreună cu soția și alte persoane am plecat în Germania. Pentru aceasta am trecut granița dintre Polonia și Germania printr-o pădure unde aveam să trecem două ape (o apă mică iar a doua mai mare aproximativ până la piept). Era iarnă, 31 ianuarie spre 1 februarie, afară ger. Alergând prin pădure eram înfierbântați când am ajuns la cea de-a doua apă. Aici ne-am pregătit hainele să le punem pe umeri atunci când vom trece apa să nu le ude și să le putem lua uscate pe malul celălalt.
Pe malul apei, dorind să mă las prudent în jos înainte de a ajunge la apa înghețată – fiindcă era o anumită distanță de sus de pe mal până la nivelul apei – eu am alunecat în acest moment pe malul abrupt, spărgându-se gheața sub picioarele mele și intrând în apă până la piept.
Atunci am crezut că s-a încheiat viața mea pe pământ, simțind cum viața, sufletul iese din mine, de la tălpile picioarelor în sus, oprindu-se la nivelul gâtului.
În clipa aceea am spus soției care era pe mal că eu mor: „Cami, eu mor”. Nu vreau să mărturisesc pe altcineva decât pe Dumnezeul cel Atotputernic, pe Isus Domnul meu plin de dragoste, care atunci în dreptul meu a rostit viață, fiindcă El Însuși este viață. (Ioan 14:6)
TRĂIESC DATORITĂ LUI ISUS
Viața a început să inunde corpul meu din nou, iar eu am început să-L slăvesc pe Domnul cu cântarea „Slavă lui Isus, slavă lui Isus!”. Dacă acum când scriu aceste rânduri trăiesc este datorită lui Isus care în acea noapte geroasă din 1993, El cel Atotputernic a scris ce numai el poate scrie, rostește ce numai El poate rosti: „VIAȚĂ!”. De aceea pe El Îl laud și-L preamăresc pentru că numai El merită toată lauda și gloria și acum și în veci!

Valentin Calotescu

Lasă un răspuns