Eram într-o seară la un curs de limba greacă modernă pentru începători și unul dintre exerciții era să citim niște nume grecești și să spunem care dintre ele ar putea fi de origine creștină. După citirea cerinței de a specula asupra originii acestor nume, răspunsul profesoarei a fost: „Nu știu ce caută un așa exercițiu în manual, dar dacă e în manual trebuie să îl rezolvăm.” Atunci mi-am pus întrebarea de ce a simțit această profesoară nevoia să facă o astfel de remarcă și, chiar dacă ea însăși nu e anti-creștină sau atee, de ce a simțit că e necesar să se arate ușor indignată de faptul că religia creștină a fost menționată în manual.

Drept vorbind, a putea identifica numele de origine creștină nu reflectă sub nicio formă nivelul de cunoaștere al unei limbi. Însă într-o societate creștină e de la sine înțeles a vorbi despre religia pe care toți o au în comun. Însă, deși noi încă mai obișnuim să numim țările europene țări creștine, cred că e clar, pentru oricine nu și-a petrecut ultimii 50 de ani ca pustnic, că țările apusene sunt în realitate toate seculare, adică nereligioase, probabil cele mai seculare societăți care au existat vreodată în istoria omenirii. Deși la recensăminte și sondaje oamenii încă se mai declară creștini, foarte puțini sunt „creștini practicanți”. Această etichetă de „creștin practicant” este în ea însăși un semn al zilelor noastre, pentru că implică ideea că e posibil să fi creștin nepracticant.

Dacă cineva e deci anti-creștin, nu va încerca să convingă în primul rând pe oamenii adulți, care deja și-au format caracterul și convingerile, ci bătălia cea mai acerbă se va da pentru mintea copiilor și tinerilor. Școala și mai ales facultatea din ziua de azi sunt niște locuri foarte triste. Acolo nu există nici Dumnezeu, nici adevăr (relativismul e la el acasă), nici autoritate care să creeze disciplină (profesorul e „prietenul tău” sau cel puțin așa trebuie să îl vezi tu) și nu există nici bărbați și femei, băieți și fete (din momentul în care te declari că ești ceea ce nu ești, toată lumea trebuie să se comporte ca atare). Ceea ce era până nu demult de la sine înțeles, acum e contrat. Trecem prin cea mai mare schimbare în materie de moralitate probabil de la întemeierea lumii.

Tinerii merg la școală sau la facultate și acolo li se prezintă anumite probleme privite din anumite perspective la care ei nici nu s-au gândit niciodată (pentru că niciun om obișnuit nu se gândește la ele, trebuie să fii condiționat să gândești astfel). Atunci credința multora se poate clătina și se întreabă, ce-ar fi fost dacă s-ar fi aflat ei în situațiile respective.

Aceste încercări de îndoctrinare și de inițiere întru noua moralitate nu se limitează la școală, ci suntem bombardați de peste tot cu aceste idei, mai ales prin mijloacele mass media. Intenția mea nu este așadar de a descuraja tinerii de la a merge la școală sau a studia. Ba dimpotrivă, ceea ce vreau, este ca prin intermediul acestui articol să îi rog pe cei din generațiile cu mai multă experiență să nu se ferească să învețe și să discute cu generația tânără chiar lucrurile cele mai puțin plăcute de discutat și mai inconfortabile iar pe tineri nu doar să asculte, ci și să caute în mod activ sfaturile părinților și eventual și ale bunicilor. Noi tinerii credem că generația noastră e cea mai grozavă care a existat vreodată, pentru că așa ni s-a spus, însă să nu uităm că generațiile dinaintea noastră au trăit o viață întreagă fără internet, iar noi nu rezistăm nici măcar o zi întreagă.

 

Vasile Dan