Mă numesc Jan Kelo, m-am născut în localitatea Marghita, județul Bihor, într-o familie în care tata era evanghelic şi mama catolică. De mic copil am crescut şi în biserica catolică, şi în cea penticostală, fiind dus de bunica mea.

ÎNTÂLNIREA CU DOMNUL
În anul 1992 m-a cercetat Dumnezeu şi m-a botezat cu Duhul Sfânt, an în care am luat şi botezul în apă în biserica de atunci nr. 6 Oradea. În anul 1994 am absolvit Școala Profesională “Traian Vuia” din Oradea, după care am plecat la Nădlac, în județul Arad, iar în 1995 am cunoscut-o pe soția mea şi în anul 1996 ne-am căsătorit. În decembrie 1996 am primit ordinul de încorporare în armată şi din ianuarie 1997 până în februarie 1998 am satisfăcut stagiul militar departe de casă, văzându-mi soția doar de 3 ori în anul acela. Dar şi asta a fost o școală pregătită de Dumnezeu, pentru care Îi mulțumesc că a fost mereu cu mine.
AM AȘTEPTAT ZECE ANI ȘI JUMĂTATE
Neavând copii, eram mereu plecat în deplasare cu serviciul şi ne-am hotărât să plecăm din România în Slovacia la începutul anului 2001, neștiind de fapt că facem parte din planul lui Dumnezeu, care fusese vestit mai dinainte prin duh profetic. Acolo, în Slovacia, în anul 2006, ne-a binecuvântat Dumnezeu cu un copil, pe care ni l-a făgăduit cu ani în urmă, deci am așteptat 10 ani şi jumătate până când am avut un copil, neputând avea copii până atunci. Dar de fapt Dumnezeu ne-a rânduit să ne îngrijim şi de alți copii, care aveau nevoie de dragoste, de îngrijire şi Îi mulțumim Lui pentru aceasta. Acești 3 copii ai unei surori de-ale mele sunt toți cu noi aici în biserica Elim din Voitsberg, slujindu-L pe Dumnezeu, doi dintre ei căsătoriți. Acolo am locuit din anul 2001 până în iunie 2015, unde am absolvit școala lui
Dumnezeu. Am omis să menționez că în urma descoperirilor din partea lui Dumnezeu, am fost ordinat ca diacon într-o biserică din România (decembrie 2014). După aceea a urmat să se împlinească ceea ce fusese profețit mai dinainte, că vom fi strămutați din Slovacia, neștiind unde va fi locul. Dar deja în luna aprilie 2015, i-a fost descoperit unui frate la un cerc de rugăciune locația de aici din Austria, biserica Elim Voitsberg.
NE-AM MUTAT LA BISERICA ELIM VOITSBERG
Ne-am mutat de la 1 iulie 2015, unde totul a fost pregătit așa cum vestise Duhul Domnului dinainte, cu locuință şi loc de muncă. Au fost multe lupte şi piedici ca să fiu introdus ca lucrător în biserica Elim Voitsberg, dar Dumnezeu a făcut ca lucrarea Lui să aibă trecere şi înaintea fraților, şi înaintea Lui. Apoi, abia din ianuarie 2017 am fost recunoscut, în urma voturilor din partea bisericii ca lucrător în biserica din Voitsberg.
MULȚUMIM DOMNULUI!
De atunci am avut parte şi de bucurii şi de întristări în biserică, dar mulțumim lui Dumnezeu că ne-a purtat întotdeauna în carul Său de biruință. Cu ajutorul lui Dumnezeu, anul acesta, 2021, în luna februarie, am împlinit împreună cu soția mea 25 de ani de căsnicie.

Jan Kelo

Lasă un răspuns