Ce te motivează? Ce te dirijează? Ce te face să te trezești dimineața, bucuros că o nouă zi începe? Trebuie
să fie ceva care cu adevărat îți place. Ceva ți-a sărit deja în minte. De la muncă, la familie, la mâncare, bani,
Dumnezeu sau fotbal, ceva sigur îți atrage instant atenția. Le-am pus intenționat la grămadă. Citind această
revistă, răspunsul care ți-a venit în minte, s-ar putea să nu fie răspunsul care să vrei să ți-l dai ție cu voce tare,
dar onestitatea cu tine însuți este importantă. Deci: ce te face să ticăi?

 

1. Care e, lucrul care te motivează?
Care e, sincer, lucrul care te motivează de departe? E și simplu
să-ți răspunzi în cazul în care încă mai stai în dubiu: Ce te face
energetic cam indiferent de unde te afli, sau în ce timp al zilei
ești? Pentru noi e greu să ne aliniem la gândurile lui Dumnezeu,
care la propriu poate să facă slujitori din pietrele de pe drum
într-un instant, iar când aflăm gândurile Sale de obicei nu ne
convin. Ne place viața noastră, iar dacă se poate să nu ne deranjăm
prea mult, cu atât mai bine.
Când tânărul bogat a venit la Isus să-l întrebe cum ar putea
căpăta viața veșnică, sunt aproape sigur că în adâncul lui știa
răspunsul. Speranța sa zăcea totuși într-un răspuns ipotetic care
să valideze propriile sale credințe, așa încât ritmul vieții sale să
nu fie zdruncinat prea mult, iar dacă se poate deloc.
2. Lui Dumnezeu nu-i pasă de lucruri și idei.
Lucrurile și ideile se revarsă din Dumnezeu. El e sursa lor. Ne
și spune că odată și odată vom ști și noi toate lucrurile. Iar a reordona
materia în câțiva atomi, la scala universului pare doar o
glumă anostă.
Timpul limitat pe care-l avem pe pământ lucrează cumva împotriva
noastră? Știm că zilele ne sunt numărate, dar când doctorul
ne anunță că numărul lor e mic, un sentiment al urgenței
ne cuprinde. Dintr-odată toate lucrurile devin fără importanță,
exceptând întâlnirea cu Dumnezeu. Pentru că deși până acum
am viețuit în comunitate, moartea o trăim singuri, iar orice
teatru e inutil atunci.
Când ne uităm la Isus, avem un duș cu apă rece legat de ce
suntem.
3. O viață centrată în prezența lui Dumnezeu
O viață centrată în jurul Lui Dumnezeu, și fără artificii inutile
de imagine, care L-a pus mereu central pe Dumnezeu Tatăl. De
la 12 ani, când Îl găsim pe Isus în templu vorbind cu înțelepții,
până la cruce, vedem viața Lui Isus orbitând doar în jurul Lui
Dumnezeu. Între rugăciunea Lui Isus care o face în Ghetsimani,
și rugăciunea care ne rugăm noi, Tatăl nostru, când cerem să se
facă voia Lui Dumnezeu, nu-i mare diferență de idei, ci doar de
atitudine în fața Lui Dumnezeu.
Pe o parte a spectrului zicem noi, care ne rugăm mecanic,
cuvintele învățate de cine știe câte decenii, de partea cealaltă
Cineva care plânge cu lacrimi de sânge.
Deci: ce te motivează? Ce te dirijează? Ce te face să te trezești
dimineața, bucuros că o nouă zi începe?

Bogdan Mustiață