Cu bucurie putem consemna și în acest an cea de-a 23-a întâlnire a Bisericilor Penticostale Române, care s-a desfășurat sub titlul: „Creșterea Bisericii”, având ca motto Faptele Apostolilor 9:31. Cu smerenie notăm faptul că, pe lângă bucuria de a ne ruga, de a cânta și de a asculta predicarea Evangheliei într-un număr de peste 4000 de credincioși, această întâlnire a avut și caracterul festiv de a sărbători 30 de ani de existență a Bisericii Penticostale Române din Austria. Pentru vestirea Cuvântului lui Dumnezeu au fost invitați fratele pastor        Dr. Moise Gaode, cel care a înființat prima Biserică Penticostală Română în Viena, fratele pastor Virgil Neagu din Dumbrăveni, România și fratele pastor Erich Schneider din Germania, superintendentul pentru Europa Centrală și reprezentatul „Church of God” în România și al „Gemeinde Gottes“ în Austria. Pentru buna desfăşurare a programelor celor două zile de conferință apreciem aportul fraților pastori ai Bisericiilor locale din Austria, precum și implicarea în laudă și închinare a formațiilor muzicale. În acest context mulțumim lui Dumnezeu și celor din conducerea Bisericilor și tuturor celor care s-au implicat în lucrările acestei conferințe.
Privind la aspectul duhovnicesc al acestei conferințe, credem că vestirea Cuvâ-ntului lui Dumnezeu s-a făcut cu responsabilitate, cu autoritate de la
Duhul Sfânt în așa fel încât viața duhovnicească a creștinului practicant să fie îmbogățită.

Dragi creștini, vă rog să-mi permiteți să aduc în atenția dumneavoastră un aspect care a ieșit în evidență și la această conferință și cred că este o carență (un neajuns) al creștinului secolului al XXI-lea; mă refer la prăpastia câteodată așa de mare între ceea ce știm că trebuie să facem și ceea ce facem cu adevărat.
Fie ca Duhul Sfânt să ne călăuzească în trăirea unei vieți creștine autentice în mijlocul lumii în care trăim.
S-a amintit la conferință că în Austria sunt 30 de Biserici Penticostale Române, în România sunt multe Biserici creștine, în Europa sunt Biserici creștine române, în lume sunt Biserici creștine românești, lucru care cred că ne mobilizează pe toți creștinii români să ne rugăm pentru mântuirea celor 7 miliarde de oameni care populează planeta Pământ.
Avem convingerea că tot ce s-a făcut la ultima conferință cât și la cele trecute a fost spre slava, gloria și onoarea lui
Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, de aceea nădăjduim și în viitoarea conferință.

Paul Schipor
În anul 2003, pe fondul unei crize în ceea ce privește slujirea fratelui Iacob Isip, Dumnezeu i-a vorbit printr-un prezbiter profet (Cernat Ioan) din Alba Iulia, localitatea Șugag, despre o lucrare pe care Dumnezeu o avea de făcut prin el.
La scurt timp, prin călăuzire divină, a cunoscut un grup de credincioși de confesiune Creștini după Evanghelie, care pentru un timp aveau să formeze cadrul în care Dumnezeu avea să-și înceapă această lucrare. Așa că în anul 2007, în ziua de Paște a avut loc prima Evanghelizare, iar la scurt timp după acest eveniment, așa cum Dumnezeu vorbise prin mesajul profetic, cei care au ascultat Evanghelia au fost atinși de mesajul ei, predându-și viața Domnului. Tot mai mulți au început să vină și să asculte mesajul Evangheliei și să-și predea viața Domnului.         Ei aveau însă nevoie de rugăciune pentru eliberarea lor din lanțurile păcatului. Pe fondul acestor rugăciuni de eliberare și al lucrării Duhului Sfânt într-un mod supranatural, frații Creștini după Evanghelie nefiind obișnuiți cu acest mod de lucrare, au hotărât să se retragă. Însă Dumnezeu a continuat să lucreze cu mare putere. Auzind despre amploarea acestei lucrări, Uniunea Bisericilor Penticostale Române din Diaspora a propus fratelui Iacob Isip să se alipească acestei Uniuni. Lucru care s-a și întâmplat.
După ce a slujit în
România ca evanghelist și învățător și după ce primise și însărcinarea din partea Domnului să întemeize Biserica pe care actualmente o păstorește, Uniunea l-a ordinat ca păstor. Dat fiind faptul că această uniune are puține biserici în Europa cu care ar fi putut colabora și la propunerea unui păstor din Gemeinde Gottes, fratele Iacob Isip a înțeles că este voia lui Dumnezeu să integreze Biserica în această Organizație. Acest lucru a avut loc în luna februarie a anului 2014.
Octavian Obreja

Something Lurks in the Woods
woolrich explorer parka What I was saying is that when you’re done filming your reality stars

Something Lurks in the Woods
woolrich xs ebay What I was saying is that when you’re done filming your reality stars