„Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.“ (Isaia 1:18)

În dorința de a găsi un subiect interesant de discutat cu tinerii noștri, fiind obișnuit să citesc regulat din Proverbe, am ajuns la textul din Proverbele lui Solomon 20:9 care spune: «Cine poate zice: „Mi-am curățat inima, sunt curat de păcatul meu”?»
Acest text m-a provocat să cercetez mai profund tema curăției, care cuprinde mai multe aspecte:

Cum era și cum este lumea de azi?
Ce trebuie făcut ca să fii curat?
Ce înseamnă a fi curat?
Cine poate să fie curat?

1De la facerea lumii, din grădina Eden, locul inițial de părtășie divină cu Creatorul, unde părinții noștri, Adam și Eva, trăiau fericiți în prezența lui Dumnezeu care îi binecuvântase zicându-le: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișca pe pământ” aflăm că OMUL nu îl crede pe cuvânt pe Dumnezeu și nu-l ascultă, dorește să ȘTIE mai mult.

Acesta a fost primul păcat săvârșit de omenire, și în acest păcat suntem născuți toți oamenii. Despre PĂCAT, Scripturile vorbesc în mai multe locuri, dintre care amintim:

– 1 Regi 8:46 „Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască…”

– Iov 14:4 „Cum ar putea să iasă dintr-o ființă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul”

– Psalmii 51:5 „Iată că sunt născut în nelegiuire, și în păcat m-a zămislit mama mea.”

– Romani 3:23 „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.”

– Eclesiastul 7:20 „Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.”

– 1 Ioan 1:8 „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi.”

 2 În același text din 1 Ioan 1:7-9 citim: „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire”.

   3 Când vorbim de curăție, trebuie să înțelegem că aceasta se referă la toate cele trei nivele, adică să fii curat la nivel de trup, suflet și duh.

Dicționarul explicativ al limbii române (DEX) dă următoarele definiții:

A     De pe care s-a scos murdăria, lipsit de murdărie, de praf, de pete etc.

În afară de faptul că noi ca și creștini suntem chemați să fim curați în trup, curați în îmbrăcăminte, îngrijiți, dar nu extravaganți, modești și nu moderni,.N noi mai suntem chemați să avem grijă și de haina spirituală care poate fi ușor „prăfuită” și pătată de orice păcate, mai mărunte, sau mai grave. Cuvântul ne spune: «Scutură-ți țărâna (praful) de pe tine, scoală-te și șezi în capul oaselor, Ierusalime! Dezleagă-ți legăturile de la gât, fiica, roaba a Sionului! Căci așa vorbește Domnul: „Fără plată ați fost vânduți și nu veți fi răscumpărați cu preț de argint.”» Isaia 52:2-3.

Vă provoc pe toți cititorii ca să identificați care sunt acele lucruri (menționate în continuare),  aparent mărunte sau poate mai grave, cum ar fi: vorbirea de rău, bârfa, invidia, modernismul, internetul, filmele, serialele/telenovelele, muzica păgână, platformele de socializare (Facebook, Twitter, Whatsapp,…) și tot ce este legat de multimedia digitală sau de (falsa) realitate virtuală (virtual reality VR) care intra ca praful, încet în viața noastră și ne răpesc timpul și resursele pe care ar trebui să le acordăm creșterii noastre spirituale.
Alte texte referitoare la curăție le găsim mai jos:

„Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună; ci numai cei scriși în Cartea Vieții Mielului” (Apoc. 21:27)

„… te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățat prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi.“ (Apoc. 3:18)

„Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.“ (Isaia 1:18).

    B     A trece (sau a scrie         etc.) pe curat = a transcrie ceva, fără greșeală sau corectură, pe altă foaie sau pe alt caiet.

Pentru cei ce au acceptat pe Isus ca Domn și Mântuitor, știm că El a luat păcatele noastre asupra Lui și le-a îngropat împreună cu El, ca noi să putem fi curățiți de orice păcat. El a luat „caietul” vieții noastre în care erau scrise păcatele noastre, le-a șters, și ne-a dat un nou caiet, curat, în care să scriem faptele noastre bune făcute în umblarea și trăirea noastră cu El, în calitate de copii „nou-născuți” din apă și din Duh, după cum este scris:
„A șters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră și ne era potrivnic, și l-a nimicit, pironindu-l pe cruce” (Col.2:14)

„El a fost luat prin apăsare și judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii și lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?” (Isaia 53:8)

    C         (Despre vase) Din  care se poate mânca  sau bea.

Noi, copiii lui Dumnezeu, temple ale Duhului Sfânt suntem chemați ca să ne păstrăm „vasul” curat, să fim vase folositoare în lucrarea Lui, și nimic rău și păcătos să nu fie în viața noastră, așa precum este scris: „Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de pământ. Unele sunt pentru o întrebuințare de cinste, iar altele pentru o întrebuințare de ocară. Deci, dacă cineva se curăța de acestea, va fi un vas de cinste, sfințit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună. Fugi de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Ferește-te de întrebările nebune și nefolositoare, căci știi că dau naștere la certuri. Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea ca Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului; și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia.” (2 Tim. 2:20-26).

   D      Cinstit, sincer, pur,   nevinovat, neamestecat, asupra căruia nu apasă un blestem sau o vrajă; care nu este sub influența diavolului.

Dumnezeu ne cheamă să ne păstrăm curăția fiind diferiți de cei din lume, diferiți în lucrurile care se văd, legate de exterior, dar mai ales să fim diferiți în lucrurile interioare, cele ce nu se văd, cele spirituale, care țin de viața veșnică și să ne ferim neîntinați de lume și de poftele ei:

„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt; nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.” (Mat.6:24).

„Rămâneți, dar, tari și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei.” (Gal.5:1)

„Căci toți cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” (Gal.3:10)

Cum este cel CURAT?

Este cast, cinstit, corect, diferit, incoruptibil, inocent, integru, natural, nealterat, neprihănit, simpatic, nevinovat, normal, obișnuit, onest, platonic, precis, pudic, pur, spovedit/mărturisit.

CUM SUNT EU?

Mihai Borze