Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru vremurile bune pe care le trăim din punct de vedere pământesc, neducând lipsă de pâine, de mâncare şi de alte necesităţi. Un evanghelist român foarte cunoascut spunea că  familia lui avea pe vremea copilăriei sale, pământ în casă în loc de podea. Erau săraci, dar au avut un tată deosebit care avea credinţă şi mereu îşi pleca genunchii… un om al credinţei şi rugăciunii! Astăzi noi nu avem pământ în casă, dar poate credinţa noastră sau a celor mai mulţi e „la pământ”.
Tozer avea o vorbă tare adevărată: „Bisericile sunt pline de oameni sfinţi… în teorie!” Nu Dumnezeu e de vină, ci oamenii, pentru că nu se silesc să caute pe Domnul din toată inima. Cea mai bună investiţie pe acest pământ este în primul rând în împărăţia lui Dumnezeu, apoi în familie şi apoi în alţi oameni.
„Doamne ajută, Doamne dă izbândă şi înţelepciune!”

Vom învăţa câteva lucruri despre credinţa – dincolo de „frumos”. Am pus cuvântul frumos în ghilimele pentru că vreau să iasă în evidenţă credinţa în situaţii dificile şi groaznice ale vieţii unor oameni. Omeneşte vorbind, nu văd nimic frumos în aceste exemple, totuşi credinţa acestora a rămas în istorie ca mărturie minunată.

Credinţa – dincolo de „frumos” este gata de a lăuda pe Domnul în orice loc şi orice vreme!
„De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea”(Ps. 34:19). Putem oare crede asemenea afirmaţie? Chiar dacă David era cuprins de o mare frică în faţa lui Achiş, împăratul Gatului, a compus Psalmul 34 începând cu: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme, lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.”(Ps. 34:1). Chiar şi în cele mai dificile momente din viaţă putem face asta? Prin puterile noastre omeneşti nu vom fi în stare de-a lăuda pe Domnul în orice vreme, dar credinţa care este întemeiată pe puterea lui Dumnezeu ne va ajuta în orice situaţie a vieţii. Pavel şi Sila au putut lăuda pe Dumnezeu legaţi la mâini şi la picioare, închişi pe nedrept, şi totuşi inima le era plină de bucurie. Credinţa lucrează prin dragoste şi această dragoste ne va ţine strâns legaţi de Dumnezeu, indiferent prin ce nenorociri ar fi să trecem. Cântăm poate uneori cântarea „O de-aş avea eu limbi o mie”, neştiind de cine şi cum a fost compusă această cântare. Dacă am fi trecut pe unde a trecut autorul acestei cântări, nu ştiu câţi ar mai cânta-o cu bucurie în suflet.

În anul 1704 un pastor german, pe nume Johann Mentzer, stând pe o grindă de lemn arsă de focul care i-a mistuit toată casa, compune cântarea: „O de-aş avea eu limbi o mie.” Cântarea are 15 strofe, dintre care în harfa germană sunt doar 6 strofe trecute şi cine a tradus cântarea în limba română (cu altă melodie) a tradus doar 4 strofe!

Deşi Mentzer a îngropat 5 copii (4 în 22 de zile), o soţie (după 6 ani de căsătorie), încă 6 din 7 copii de la a doua soţie el compune peste o sută de cântări! Spune el într-o strofă: „O Doamne, iubitule Dumnezeu, Tu-mi pui durere peste durere, Tu-mi smulgi bucată cu bucată din inima mea de tată; Totuşi dragostea Ta o face, de aceea mă predau; Mi-ajunge dacă doar Tu-mi vei fi îndurător!”Ce l-a ţinut pe acest om în picioare în faţa tuturor durerilor? Doar credinţa care lucrează prin dragoste, lăudând pe Domnul în orice vreme şi orice loc!

Credinţa – dincolo de „frumos” acceptă orice „absurditate” din partea lui Dumnezeu!
Mereu se aminteşte de credinţa lui Avraam şi este un exemplu deosebit în Scriptură şi istorie. Nu ştim ce a simţit Avraam atunci când Domnul i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune Eu.”(Gen. 22:2) Pare absurd, nu? Cum să ceară Dumnezeu, care este plin de îndurare şi bunătate, aşa ceva? Fiindcă suntem oameni şi nu cunoaştem viitorul, suntem de multe ori dezorientaţi, trişti şi fără chef de viaţă pentru că nu înţelegem planurile Domnului. În versetul 3 din Geneza 22 zice că „Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă…”, deci înseamnă că a dormit… mă miră faptul că a putut dormi. Fiind conştient că următoarea zi se porneşte la drum să aducă pe Isaac jertfă,   poate dormi. Ce putere, ce credinţă! Frumos ar fi să putem spune din inimă precum fratele Moldoveanu altă dată: „Facă-mi-se-ntotdeauna după Sfântul Tău Cuvânt, chiar de-ar fi să-mi cadă toate planurile la pământ… Voia Ta să se înalţe ca stăpână-n viaţa mea, şi-n fărâme sparge-mi voia printr-o lovitură grea.” Câte „lovituri” suntem gata să primim din partea Domnului? „Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?”(Iov 2:10)

Credinţa – dincolo de „frumos” nu se uită la „valea umbrei morţii” ci la Păstorul Cel Bun!
„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.”

Ce l-a făcut pe David să compună astfel de versuri? Cei mai frumoşi psalmi ai lui nu i-a compus când stătea liniştit în casa lui regală, ci în vremuri foarte grele din viaţa lui. Când fugea de Absalom spune El: „Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea, şi Tu îmi înalţi capul!” (Ps.3:3) Credinţa lui David l-a făcut să se uite totdeauna la Păstorul Cel Bun, care poate să-l scape din orice fel de „vale a umbrei morţii”.
A fost frumos pentru profetul Iona să stea trei zile şi trei nopţi în bezna şi „parfumul” acela „frumos” din pântecele peştelui? Orice om cred că ar muri foarte rapid în condiţiile acelea. Totuşi Dumnezeu l-a mângâiat cu toiagul şi nuiaua Lui, l-a ţinut smerit…fără apă (curată), fără mâncare (sănătoasă), fără lumină, fără aer (curat)…dar nu fără speranţă! Spune Iona plin de credinţă: „…rugăciunea mea a ajuns până la Tine…” (Iona 2:7)
Chiar a crezut asta şi Domnul a vorbit peştelui să-l dea afară… ce Dumnezeu Atotstăpân! El îngăduie poate anumite greutăţi, boli, necazuri, strâmtorări în viaţa noastră, pentru a ne aţinti privirile spre Păstorul Cel Bun, pentru a ne creşte credinţa în El. Slavă Lui!

Credinţa – dincolo de „frumos” se închină doar Lui Dumnezeu, chiar cu preţul vieţii!
„Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului din aur pe care l-ai înălţat!” (Daniel 3:18) A fost frumos pentru Hanania, Mişael şi Azaria să fie aruncaţi în cuptorul încălzit de şapte ori mai tare? Ei au crezut că Dumnezeu chiar poate să-i scoată din acel cuptor, totuşi au fost gata să plătească cu preţul vieţii.

„Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, ei, de care lumea nu era vrednică-au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului…Toţi aceştia au fost lăudaţi pentru credinţa lor!”
(Evrei. 11:36-39a)

Ce preţ suntem gata să plătim pentru a-L urma pe Hristos? Cum arată credinţa noastră? Vrem să stăm la masă cu apostolii şi cu oamenii credinţei şi de multe ori nu suntem gata să renunţăm la  lucrurile pe care ni le cere Dumnezeu. Dacă vor veni vremuri de prigoană, vom fi oare gata să ne dăm viaţa pentru Hristos? „Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”(Luca 18:8) Rămâne să ne rugăm precum apostolii: „Doamne măreşte-ne credinţa!”.
Ne vorbeşte Dumnezeu şi astăzi prin poetul Dorz, care spune:

Să nu-ţi pierzi la necaz credinţa
Şi nici nădejdea când ţi-e greu
Nici dragostea când eşti la bine
Că-n ele-L pierzi pe Dumnezeu!

    Muthi Ionel (Johann)

What shoes to wear with this dress
woolrich yoox suggestions cut girls hair styles

What shoes to wear with this dress
woolrich eskimo parka suggestions cut girls hair styles