De ce nu mai căutăm părtășia?

„ Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.“ Evrei10:25

Subiectul a devenit unul sensibil, pentru că oamenii, în general, sunt din ce în ce mai sensibili. Bine ar fi să crească în noi sensibilitatea față de nevoile semenilor noștri, dar din păcate suntem foarte deranjați dacă cineva se gândește să ne de-a sugestii cum să vorbim, cum să ne comportăm sau chiar și cum să ne îmbrăcăm.
Sincer să fiu, nu mi se pare normal ca cineva să scrie articole, să rostească predici sau îndemnuri pentru a ne motiva să venim la adunare. Nu e normal pentru că, așa cum fotbalistul petrece cel mai mult timp înăuntrul bazei sportive, la fel e de la sine înțeles că pe creștin îl vei întâlni mai mereu la adunare.  Creștinul îl iubește pe Dumnezeu, la biserică e prezent Dumnezeu, are rost să mai discutăm că cel care îl iubește pe Dumnezeu merge unde se află Dumnezeu?
M-am apucat să scriu pentru că eu cred în puterea scrisului. Nu degeaba a ales Dumnezeu să ne transmită Cuvântul Său sub forma aceasta. Mesajul Bibliei transformă vieți, iar îndemnurile care au ca suport textul Scripturii, influențează oamenii spre schimbare.
Stimați cititori, e un fapt cunoscut și tragic totodată, că rata prezenței credincioșilor (neoprotestanți) la Casa Domnului nu este la nivelul la care așteaptă Dumnezeu să fie. Am ajuns să avem și noi (penticostalii) creștini practicanți și creștini mai puțin practicanți, deși noi susținem că nu există decât un singur fel de creștin, cel practicant.
Pe mulți dintre membrii bisericilor noastre nu îi vedem cu anii la slujbele de peste săptămână. Trebuie menționat, că așa este organizată piața muncii încât se lucrează în schimburi, dar, pentru a fi corecți cu noi înșine, e necesar să precizăm, că nu tot timpul cei care lipsesc sunt la muncă.
Mai sunt și din cei care sunt participanți fideli doar a unei slujbe din ziua de odihnă, dimineața sau seara.
Sunt convins că unii din cei care lipsesc regulat (uite că poți merge la biserică regulat dar poți face o regulă și din lipsa de la adunare), nici nu-și caută scuze pentru a le prezenta în cazul că vor fi întrebați. S-au obișnuit atât de mult să lipsească de la biserică încât li se pare anormal să îi întrebe cineva de ce nu au fost prezenți.
Foarte probabil că și dumneavoastră, ca și mine, ați auzit scuze pentru justificarea lipsei de la adunare, unele sunt din cele mai ciudate, dar există o tendință să folosim un verset rostit de Domnul Isus (Matei 18:20), care a zis că El se prezintă unde sunt doi sau trei adunați în Numele Lui. Cei care vin cu acest argument nu țin cont de versetul 25 din Evrei capitolul 10 care ne spune, să nu urmăm obiceiul pe care și l-au făcut unii de a părăsi adunarea, și credeți-mă mai sunt o mulțime de alte versete care sunt călcate prin lipsa de la adunare. Dacă am ajuns să ne luptăm în argumente cu scopul de a convinge pe cineva că trebuie să fie prezent la întâlnirile bisericii, iertați-mă, dar am ajuns departe de tot.
Omul care lipsește de la adunare și își caută scuze – există și motive foarte întemeiate pentru lipsa de la adunare – nu face decât să continue în starea lui greșită. Este evident că, dacă nu ai onestitatea să admiți faptul că lipsești de la adunare pe motive fără acoperire, e foarte grav.
Nu este în regulă, să fi fost născut din nou și să vii din când în când la biserică. Imaginați-vă că doi tineri se căsătoresc, iar după o perioadă de timp soția pleacă la muncă dimineața iar seara nu se mai întoarce, nici nu-și sună soțul ci merge și doarme la părinți. A doua zi, scenariul se repetă, la fel toată săptămâna, ca după o lună să se întoarcă acasă, dar pentru scurt timp, o noapte, cel mult două și apoi iar doarme la părinți și prieteni. Care partener ar tolera o astfel de purtare? Mai apar anumite discuții între bărbați și unora ne place să ne lăudăm că nouă nu ne-ar face așa ceva soția, că noi știm ce ne-am luat la casă.
Suntem atât de onești încât să ne întrebăm dacă Dumnezeu poate folosi afirmația de mai sus ca să vorbească despre noi? În dreptul lui Iov a putut-o folosi fără nici un fel de probleme, fiindcă Iov mergea regulat la adunare și nu se limita la atât.
De la un soț și de la o soție aștepți normalitate, să vină fiecare acasă, să se achite fiecare de responsabilități, să nască copii și să-i crească pentru cer. Un creștin ce nu-i serios în ceea ce privește prezența la Casa Domnului, nu are o viață normală din punct de vedere spiritual.
Creștinul autentic merge regulat la biserică, el e preocupat de întâlnirea cu Domnul și frații, în cadrul serviciilor divine. Creștinul autentic își organizează timpul ținând cont de slujbele ce au loc în biserica locală, nu doar cele de duminica ci în mod special cele de peste săptămână.
Noi vrem creștere spirituală, așteptăm maturitate, ba mai mult de atât, suntem uneori nostalgici după un trecut plin de prezența Domnului, în mod vizibil, prin mântuirea mulțimilor de oameni (cei 3000 de convertiți din ziua de Rusalii), vindecări de boli incurabile, eliberări de sub puterea demonilor. Nu vom experimenta niciodată așa ceva, dacă noi nu ne facem nici simpla datorie de a participa în mod activ, plini de pasiune, la slujbele bisericii.
Este greu de crezut că cei care nu participă regulat la biserică își fac timp de rugăciune, post, citirea și studierea Sfintei Scripturi pentru un singur motiv: orice creștin care are o viață disciplinată din punct de vedere spiritual nu are cum să stea acasă când e slujbă la adunare.

    Idei greșite despre Biserică

Trece o zi și vine o alta; cu fiecare zi trecută se înmulțesc numărul celor ce contestă biserica. Corul nemulțumiților de pastor, de comitet, de calitatea și cantitatea slujbelor duhovnicești crește.
Mie mi s-a dat ocazia să aud că degeaba mergem la rugăciune, pentru că nu se vede nici o diferență între cei ce merg și cei ce nu merg. Un frate pastor, profesor de teologie spunea că rezultatele ce le vedem le avem din pricina rugăciunii, dar dacă nu ne-am ruga nici cât ne rugăm, nu am avea starea din prezent, am fi mai jos, cu mai puține rezultate. Vreau să întreb retoric, dacă un creștin se roagă și nu vede rezultate, dacă o biserică se roagă și nu vede nici o rezolvare, care e soluția, abandonarea rugăciunii?
În timp ce citești, poate ai vrea să-mi spui că nu-l știu eu pe pastorul tău, pe frații ce compun biserica din orașul tău; dacă sunt probleme în biserica pe care o frecventezi nu uita că la creionarea imaginii bisericii și tu participi, mai mult de atât, la starea generală a adunării locale se adaugă și starea ta, astfel că nemulțumirea față de ceilalți membri ai bisericii ar trebui să îi facă loc pocăinței tale.
Dacă te aștepți ca biserica să fie muzeu de sfinți, te înșeli. Biserica nu este muzeu de sfinți, ci locul unde Dumnezeu lucrează la formarea caracterului celor răscumpărați, având ca scop asemănarea cu Hristos.
Dacă te aștepți ca biserica să fie expoziție de roboți spirituali, de asemenea te înșeli. Vei întâlni greșeli și oameni care cad în ispită, dar care se ridică. Nu se dau bătuți, ci se silesc să depășească nefericitul moment și fac tot posibilul să nu se mai întâmple.
Dacă te aștepți ca pastorul și comitetul să conducă biserica cum vrei tu, realizează te rog că poate mai sunt încă câteva zeci sau sute de persoane acolo și dacă toți ar vrea ce vrei tu, unde s-ar ajunge?
Iertați-mi îndrăzneala, dar am întâlnit mai mulți oameni care au făcut un mod de viață din calomnierea bisericii lui Hristos decât oameni cărora să le pară rău și să intre în post și rugăciune pentru biserică. Să judecăm nu-i mare lucru, să băgăm de vină e relativ ușor.
Idei toți avem, sau majoritatea, și vrem să influențăm mersul lucrurilor prin aceste idei, fiindcă e mult mai ușor să spui decât să faci. Eu mă întreb dacă nu cumva ar trebui să influențez prin viața mea curată, prin sfințenie. Dacă oamenii sunt bârfitori, invidioși, nedrepți oare nu e mai eficient să-i influențezi cu integritatea ta?
Posibil să ne mutăm la altă adunare sau să renunțăm la a mai participa la întâlnirile bisericii. Dar de ce fugim dacă noi suntem mai buni? Isus nu a fugit de păcătoși, ci spre păcătoși.
Scriu aceste rânduri cu premiza că biserica locală, unde te îndemn să mergi cât de des poți, este o biserică unde se interpretează și se predică corect Scriptura.
În bisericile Domnului din Austria, încă se predică Cuvântul curat și vedem rezultatele predicării. Suntem conștienți că se dă o luptă tot mai puternică pentru secularizarea bisericii, dar încă Dumnezeu e cu noi și nu ne-a părăsit. Ne ținem strâns de El și El ne va lăsa.
Stimaților, nu avem o altă alternativă la slujba creștină din Casa Domnului și nici nu vom avea vreodată. Așadar vă îndemn să ne silim să fim prezenți la adunare.

  Preocupări firești

Doctorii ne recomandă să ne ferim de grăsimi și de E-uri pentru că ne riscăm sănătatea. Noi nu consumăm în exces zahăr sau dulciuri, fiindcă ne temem de diabet.

A apărut o vorbă printre noi: spune-mi ce mănânci, ca să-ți spun cât de sănătos ești. Haideți să schimbăm puțin. Spune-mi cu ce îți hrănești mintea, ca să-ți spun cât de sănătos spiritual ești.
Mesajul cred că e de la sine înțeles. Preocupările firești ne scad apetitul pentru cele duhovnicești.

Omul care toată ziua are în vedere doar munca, desfătarea trupului, rezultate de excepție în domeniul educațional sau succes în cel economic, de ce se așteaptă să găsească plăcere în închinarea cu biserica? Cel care e preocupat de luni până sâmbătă de acestea de aici, de jos, nu are cum să simtă îndemn duminica să se ridice din pat pentru a merge la adunare. Asta e o lege naturală, deoarece eu păstrez în minte întreaga săptămână doar perspectiva pământească.

Noi facem unele lucruri pentru că nu avem încotro, dar lucrurile pe care le facem fără să fim obligați, le facem din plăcere. Astfel dar, prezența la biserică ține de plăcere și de dragostea noastră. Cel ce iubește pe Domnul nu se va lăsa nici rugat de cei dragi, nici împins de părinți, ci va alerga la închinare.
Trăim în secolul vitezei, pentru că s-a dezvoltat foarte mult tehnologia. Toți folosim tehnologia din ce în ce mai mult. Unele produse ale tehnologiei le folosim din pură plăcere. Televiziunea și internetul sunt două lumi care ne acaparează viețile pe nesimțite. Astăzi cine predică despre TV și internet e fanatic, e rămas în urmă. Chiar mediile cele mai conservatoare folosesc internetul, deși predică împotriva lui.

Eu nu o să scriu împotrivă, ci o să scriu pentru moderație, pentru autocontrol. Televiziunea și internetul (și jocurile video) ne-au invadat unora casele, mintea și sufletul, pe unii dintre noi ne-au luat chiar prizonieri. Telefonul mobil a ajuns o „prelungire” a noastră, spunea cineva. Astăzi fiul risipitor nu mai e rob la porci, ci rob internetului și televiziunii, și nu numai.

Internetul și televiziunea ne ocupă timpul, e rău dar nu e răul cel mai mare. Răul enorm pe care îl desfășoară asupra noastră este faptul că ne modelează caracterul, fiindcă atât internetul cât și televiziunea au putere formatoare.

Orice text pe care îl citim, orice imagine pe care o privim lucrează în subconștientul nostru. Vizionând și accesând, iar vizionând și iar accesând noi ne umplem de cunoștințe bune și rele, astfel riscăm să nu ne mai fie mintea liberă pentru Cuvântul lui Dumnezeu. De dragul sufletelor noastre vreau să citez versetul din Coloseni 3:16 „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi.”

Vă îndemn, selectați ce priviți, nu vă uitați la orice. Observați că furnizorii de media urmăresc să ne obișnuiască, cu tot felul de obiceiuri contrare naturii umane. Nu le amintesc că îmi e penibil, deși nu ar trebui să ne ferim să vorbim deschis din moment ce ei își cer „drepturile” înaintea noastră fără nici un fel de rușine. Majoritatea emisiunilor și filmelor promovează infidelitatea, lucru contrar Scripturii.

E timpul să alegem. Nu se poate să-L păstrăm pe Dumnezeu în conștiința noastră și în același timp să privim la scârboșeniile împodobite frumos de lumea seculară. Ne mirăm de ce tot mai mulți tineri întorc spatele credinței creștine? Grijă mare cum îi creștem! Influența internetului și a televiziunii e mult mai puternică decât îndemnurile noastre să vină la adunare.

Climatul creștin din căminele noastre nu trebuie pervertit cu mizeriile lumii acesteia, pentru că încet, dar sigur, ele vor lucra în rău, nu în bine, asupra conștiinței noastre și a copiilor noștri.

Nu ne-a plăcut cenzura comunistă, deși era mai bună decât destrăbălările ce le afișează pe tapet televiziunile postcomuniste; acum avem Sodoma și Gomora într-o lume postmodernă.

Foarte probabil să ne fi cuprins lumea cu mrejele ei, folosindu-se de tehnologie; dacă e așa, avem un al doilea răspuns la întrebarea: de ce nu ne mai găsim plăcerea în casa Domnului? Soluția este să reducem timpul acordat, să selectăm, să renunțăm ca să ne câștigăm sufletul.

    Prea multă muncă

O altă piedică mare în calea participării fraților la slujbele bisericii e prea multa muncă pe care o prestează. Oarecum e de înțeles râvna celor ce se zbat și lucrează foarte mult pentru că au contractat credite, familia trebuie hrănită, copiii crescuți și de ce să nu recunoaștem că ne-am obișnuit cu un nivel de trai destul de ridicat. Nu discut dacă e bun sau rău, dar un lucru e sigur, e foarte greu să te reobișnuiești cu un nivel mai scăzut de trai, să nu-ți mai permiți orice. Mai e și fațeta cealaltă: merită oare să crească bugetul, în timp ce sufletul slăbește? Munca te obosește, își aduce contribuția la îmbătrânirea noastră, pe când câteva ore petrecute în prezența Domnului la închinare, ne înviorează și ne crește dorul după Dumnezeu și împărăția Sa.

Ne face plăcere să vorbim despre nădejdea creștină, rostim cuvinte mari despre veșnicia lui Dumnezeu, ne dorim să fim acolo cu toți cei dragi, dar paradoxul este că atât de mult muncim și suntem preocupați de pământ, încât cine nu ne cunoaște nici nu ar sesiza că noi avem aspirații privind viața eternă. Știm că toate vor rămâne aici, vor arde și totuși noi ne luptăm să agonisim; ne cutremurăm văzând că de lângă noi oameni tineri pleacă în veșnicie, dar nu reducem din muncă pentru a ne pregăti de întâlnirea cu Dumnezeu.

Munca ne răpește timpul care ar trebui investit în creșterea spirituală și în slujirea semenilor. Munca e o necesitate, dar mulți am făcut din ea o obsesie, un scop pentru care trăim. Apostolul spunea despre unii oameni că dumnezeul lor e pântecele, astăzi ar spune despre mulți dintre noi că dumnezeul nostru e banul și implicit munca.
Dacă nu reușim să ne echilibrăm viața în domeniul muncii, e foarte probabil să ne distrugem sufletul și familia. Munca în exces poate oferi soției și copiilor confort, concedii peste concedii, dar cu siguranță că banii câștigați nu pot să le ofere dragostea ta de soț și tată.

Dacă nu ne disciplinăm viața în acest aspect al muncii, cel mai probabil e că ne vom hrăni doar cu satisfacții false provenite din mândria inimii noastre că avem multe și am realizat multe în viață, dar vom fi nefericiți și neîmpliniți pentru că împlinirea vine doar din umblarea înaintea lui Dumnezeu, pe care poate L-am neglijat pentru niște bani în plus.
Riscăm să ne pierdem sufletul. Realizez că e o afirmație îndrăzneață, dar vreau să fiu sincer fiindcă îmi doresc enorm să fim stăpâniți doar de Dumnezeu, nu de muncă. Există o linie de demarcație fină între hărnicie și obsesia de a aduna prin muncă, cei mai mulți dintre noi nu ne dăm seama când o trecem. De obiceiurile rele nu e tocmai simplu să scăpăm, astfel că cel care din tinerețe muncește, cel care a prins gustul banului e greu să-l vezi că-și trăiește bătrânețile liniștit; spre apusul vieții, ne-am gândi, că omul se luptă să se sfințească, cât de dezamăgitor poate fi când constatăm că ultimele resurse de energie le folosește pentru pământ. Nimic nu e întâmplător, totul are o cauză și va avea și un efect.

Îmi doresc să mă fi înșelat în ceea ce am scris, dar sunt convins că nu așa stau lucrurile. Aș vrea să nu am dreptate și toți cei care se cheamă creștini și muncesc mai mult decât e necesar să fie socotiți înțelepți în preocuparea lor, dar nu eu hotărăsc aceasta, de aceea vă chem la cercetare. Înaintea lui Dumnezeu trebuie să ieșim bine, nu uitați că miza e foarte mare, enormă, în joc e sufletul nostru, și al celor dragi nouă.

Rog pe Domnul Dumnezeu să ne schimbe concepția greșită despre întâlnirea bisericii, să depunem tot efortul să fim prezenți cât mai mult posibil, să ne lumineze cu Duhul Lui Cel Sfânt în vederea identificării preocupărilor firești și să ne dea putere să le lepădăm, să ne preocupe tot mai mult Dumnezeu și împărăția Sa și să ne convingă să renunțăm la pământ pentru cer, la efemer pentru veșnic, la bani pentru El.

Samuel Vlad