În vremea în care trăim,  dis-de-dimineață ți se umple sufletul și gândul de îngrijorare și teamă. Femeile din jurul nostru au în sufletul lor multă îndoială și frică pentru ziua de mâine. Majoritatea femeilor se întreabă: „Ce va fi cu noi și cu copiii noștri?”
Cum poți ca femeie, ca mamă și ca soție să nu te îngrijorezi, când în fiecare zi știrile sunt tot mai rele? Totuși, femeia din Proverbe 31, de la care trebuie să învățăm, ,,este îmbrăcată cu tărie și slavă și râde de ziua de mâine”. Este posibil să fii încrezătoare în ziua de mâine? Este posibil să crezi și să nu-ți pierzi nădejdea, într-o vreme ca aceasta pe care o trăim noi?
Am o veste bună: ESTE POSIBIL! Putem fi încrezătoare în ziua de mâine dacă alegem să ne trăim viața împreună cu Hristos! Dacă nu avem rădăcinile înfipte în acest pământ, ci înrădăcinate în Dumnezeu, vom putea fi încrezătoare și vom putea chiar să râdem de ziua de mâine. (Prov.31)
Domnul și Mirele meu mi-a promis că se va duce la Tatăl să-mi pregătească un loc și apoi se va întoarce să mă ia la Sine, ca acolo unde este El să fiu și eu. Dacă inima mea ar fi pătrunsă de această promisiune și de această nădejde, dacă aș trăi în fiecare zi cu ochii ațintiți înspre El, așteptându-L, n-aș avea teamă de ziua de mâine.
Eu nu mă tem, căci Dumnezeu mi-a promis că mă va ține în mâna Lui și nimeni și nimic nu mă va smulge de acolo. Nu am de ce să mă tem, pentru că în El nu este ,,nici schimbare, nici umbră de mutare ”(Iacov 1:17).
Dumnezeu a creat toate lucrurile și tot El strânge norii grămadă și face ca ploaia să cadă pe pământ. El ridică și tot El doboară pe împărați. El hrănește păsările cerului și îmbracă crinii din văi. El a atins ochii orbului și ochii au văzut. El a vorbit mării și vântului (,,taci fără gură”) și ele au ascultat de glasul Lui. Dumnezeu este Tatăl meu și a promis că nu mă va lăsa niciodată singură. Cu un așa Dumnezeu, eu pot privi ziua de mâine cu încredere și pot zâmbi, de aceea eu nu mă îndoiesc, nici nu mă îngrijorez. Am toate motivele să râd de ziua de mâine!

Uneori pot veni valuri, dureri, dezamăgiri și lacrimi. ,,Chiar dacă ar fi să trec prin valea umbrei morții nu mă tem…” Știți de ce? ,,PENTRU CĂ TU EȘTI CU MINE! Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie…, Tu mă duci la pășuni verzi și la ape de odihnă, îmi înviorezi sufletul din pricina Numelui Tău.“ (Psalmul 23). Ce ar trebui să fac eu? Trebuie să-mi pun pe inimă promisiunile Lui, să le rostesc cu credință și voce tare pentru mine și casa mea. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să-mi fie hrana zilnică. Așa voi trăi prin credință într-o vreme când lucrurile nu merg bine!
,,Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd! Lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele care nu se văd sunt veșnice.” (2 Corinteni 4:18)
,,Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11:1)
Dacă vrei să scapi de teamă și îngrijorare, te îndemn să proclami peste tine și casa ta promisiunile lui Dumnezeu în fiecare zi. ,,Să nu vi se tulbure inima, aveți credința în Dumnezeu, aveți credința în Mine!”(Ioan 14:1)
Hrănește-te în fiecare zi prin cuvântul plin de dragoste și pace și doar așa vei putea râde de ziua de mâine!

Dorina Zimbru