Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie
puse alături cu slava viitoare care are să fie descoperită față de noi.
(Rom. 8:18)

Suferința sau durerea o trăim cu toții. Nimeni nu poate spune
că nu a avut parte de suferință. Pentru unii e mai mică, la alții e mai
mare, iar unora parcă nu se mai termină, cum zic fiii lui Core: „Un
val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile şi
valurile Tale trec peste mine.” (Ps. 42:7). Cu ani în urmă ascultam un
interviu luat unui medic care spunea: „Cel mai bun prieten al nostru
este durerea. Fără ea noi nu am putea supraviețui. Dacă nu am simți
durerea, când ne-am arde nu am trage mâna înapoi.”
Oamenii de rând pot socoti suferința ca pe o urmare a unor
evenimente naturale, a unor împrejurări politice, a intervenției omului,
a neglijenței etc. Și când apare durerea, ei aleargă la medici, la metode
vechi bătrânești sau la persoane apropiate lor, fără a se cerceta înaintea
lui Dumnezeu.
Noi, creștinii trebuie să privim suferința prin prisma raportării
noastre la Dumnezeu. Înțelegând implicarea lui Dumnezeu în viața
noastră, înțelegem și că suferința vine prin voia sau îngăduința Lui,
și cu un scop anume. „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează
împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele
celor ce sunt chemați după planul Său.” (Rom. 8:28). Spre deosebire de
socoteala oamenilor de rând, credincioșii se cercetează să vadă care ar
putea fi cauza, dar își verifică și relația cu Dumnezeu.
PUTEM SOCOTI SUFERINȚA CA PE UN
EFECT AL PĂCATULUI.
„Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește,
şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.
Suferiți pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi
cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepsește
tatăl?” (Evrei 12:6-7). Un tată nu pedepsește copiii
altora, tot așa și Dumnezeu îi pedepsește numai pe
copiii Lui. Când poporul Israel păcătuia, avea parte
de blesteme. „Şi apoi, dacă părinții noștri trupești
ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu
trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui
duhurilor, şi să trăim? Căci ei într-adevăr ne pedepseau
pentru puține zile, cum credeau ei că e bine; dar
Dumnezeu ne pedepsește pentru binele nostru, ca să
ne facă părtași sfințeniei Lui.” (Evrei 12:9-10). Dacă
suferim pentru că suntem disciplinați de Domnul,
degeaba mergem la medic și cheltuim bani. „Tu ieși
înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor
ce umblă în căile Tale, şi își aduc aminte de Tine. Dar
Te-ai mâniat, pentru că am păcătuit: vom suferi noi
veșnic sau putem fi mântuiți!” (Isaia 64:5).
Am întâlnit o persoană care purta o boală
de șase ani și a alergat la mulți medici. Avea un
păcat ascuns, și doar după ce l-a mărturisit, s-a căit
și a luat o hotărâre, apoi a fost vindecată. „Dacă
ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept,
ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice
nelegiuire.” (1 Ioan 1:9) Iona, omul prin care vorbea
Dumnezeu în urma păcatului neascultării, ajunge să
sufere. Numai în urma suferinței împlinește voia lui
Dumnezeu. Diavolul e cel care ne împinge la păcat
și apoi ne ispitește și ne pârăște. Dar va veni o vreme
când își va pierde puterea. „Şi am auzit în cer un glas
tare, care zicea: «Acum a venit mântuirea, puterea şi
împărăția Dumnezeului nostru, şi stăpânirea Hristosului
Lui; pentru că pârâșul fraților noștri, care zi şi
noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost
aruncat jos.»” (Apoc. 12:10).
PUTEM SOCOTI SUFERINȚA CA PE O
ÎNGĂDUINȚĂ A DOMNULUI PENTRU
A-ȘI PROSLĂVI NUMELE.
Domnul Isus a vindecat un orb. „Ucenicii
Lui L-au întrebat: «Învăţătorule, cine a păcătuit:
omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?»
Isus a răspuns: «N-a păcătuit nici omul acesta, nici
părinții lui; ci s-a născut așa, ca să se arate în el
lucrările lui Dumnezeu».” (Ioan 9:2-3). Era o vreme
când oamenii credeau că suferințele vin numai din
cauza păcatului, și astăzi sunt oameni care gândesc
la fel. Am cunoscut un frate credincios care a fost
greu încercat. Soția murise și rămase cu patru copii.
Niciunul din cei patru copii nu au putut umbla. Pe
rând, fiecare, când au ajuns la vârsta între 14-16
ani, au murit. L-am vizitat de mai multe ori și îmi
spunea: „Vorbele fraților din biserică erau mai grele
ca suferințele prin care treceam”. Acea biserică avea
localul lângă gară. Într-o duminică a avut loc un
accident pe calea ferată, iar un tren accelerat a oprit
în dreptul acelei biserici. Întrucât s-a anunțat că va
staționa câteva ore, doi frați, văzând biserica, au
coborât din tren și au intrat la rugăciune. Prin unul
din ei a venit o prorocie îndreptându-se spre acel
frate greu încercat: „Iată, bărbatule, am hotărât să-ți
vorbesc: suferințele din viața ta nu sunt ca urmare a
păcatului, cum mulți te judecă. Rămâi credincios, că
am pregătit o mare răsplătire pentru tine.” Pentru că
acei doi frați nu mai fuseseră niciodată acolo, biserica
și-a schimbat gândirea. Un exemplu din Biblie
în această direcție este învierea lui Lazăr în Betania.
„Mulți din Iudeii, care veniseră la Maria, când au
văzut ce a făcut Isus, au crezut în El.” (Ioan 11:45)
Un alt exemplu este călătoria apostolului Pavel spre
Roma. În urma unei furtuni, deși Pavel îi asigură pe
cei cu care călătorește că niciunul nu va pieri, numai
în urma încercării cu năpârca pot acei barbari să
creadă cuvintele lui. Numai în urma încercării sau
în veșnicie vom putea înțelege mai bine ce mare
binecuvântare a fost suferința în viața noastră.

PUTEM SOCOTI SUFERINȚA CA PE O
CORECTARE SPRE POCĂINȚĂ
„Totuși acum mă bucur, nu pentru că ați fost
întristați, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la
pocăință. (…) În adevăr, când întristarea este după
voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la
mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată,
pe când întristarea lumii aduce moartea.” (2 Cor.
7:9-10). Pavel scrie aceste lucruri în timp ce el însuși
avea o suferință prin care Domnul îl ținea în smerenie.
„Şi ca să nu mă umflu de mândrie din pricina
strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş
în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să
mă împiedice să mă îngâmf.” (2 Cor. 12:7). Tot Pavel
îi scrie lui Timotei: „De altfel, toţi cei ce voiesc să
trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.” (2
Tim. 3:12). Suferințele în viața noastră ne maturizează
și ne apropie mai mult de Dumnezeu. „Dumnezeul
oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus
la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme,
vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere şi vă va
face neclintiți.” (1 Petru 5:10).
PUTEM SOCOTI SUFERINȚA CA PE O
METODĂ A LUI DUMNEZEU DE MÂNTUIRE.
Opera de mântuire începe cu suferința, prin
jertfa din dealul Golgota. „Disprețuit şi părăsit de oameni,
om al durerii şi obișnuit cu suferința, era așa de
disprețuit că îți întorceai fața de la El, şi noi nu L-am
băgat în seamă.” (Is. 53:3). Tot Isaia, referindu-se la
Domnul Isus, scria: „Iată, chiar suferințele mele erau
spre mântuirea mea.” (Is. 38:17). Am întâlnit multe
persoane în special la cateheză, care mărturiseau
că numai suferința i-a adus la Dumnezeu. A fi un
bun creștin înseamnă a suferi împreună cu Hristos.
Pavel scrie bisericii din Colose: „Mă bucur acum în
suferințele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc
ce lipsește suferințelor lui Hristos, pentru trupul
Lui, care este Biserica.” (Col. 1:24). Domnul spunea:
„Dacă voeşte cineva să vină după Mine, să se lepede
de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.”
(Luca 9:23) Purtând crucea cu credință, putem vedea
cât de mult avem nevoie de sprijinul Domnului:
„Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de
veselie.” (Ps. 126:5) „Să ne uităm ţintă la Căpetenia
şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care,
pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea,
a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului
de domnie al lui Dumnezeu.” (Evrei 12:2)
PUTEM SOCOTI SUFERINȚA CA PE O
METODĂ A LUI DUMNEZEU DE A NE
ÎNCERCA.
Prin suferință Dumnezeu ne încearcă credința,
neprihănirea noastră, dragostea noastră, mila
noastră, dependența de El, caracterul nostru, pentru
că vrea să ne încredem mai mult în El. Și aceasta
pentru că trebuie să înțelegem că depindem de
Domnul. Petru scrie: „Pentru ca încercarea credinței
voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere
şi care totuși este cercat prin foc, să aibă ca urmare
lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos.” (1
Petru 1:7). La Cina Domnului se menționează des
faptul că Dumnezeu lasă suferință peste unii pentru
că-i iubește, și pentru a nu-i osândi odată cu lumea.
Iov era un om bogat dar credincios. Când vine
încercarea Iov pierde totul, iar prietenii îl învinuiesc
mergând doar pe ideea că boala vine din pricina
păcatului. Dar el rămâne credincios și Dumnezeu se
laudă cu el. În urma încercării vine binecuvântarea:
„Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani, şi
a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi până la al patrulea
neam. Şi Iov a murit bătrân şi sătul de zile.” (Iov
42:16-17).
Suferința este un subiect vast. Să nu uităm
că focul curățește aurul de impurități. Prin suferințe
s-au realizat cele mai mărețe opere. Suferințele sunt
comori foarte prețioase, prin care Dumnezeu ne
apropie unii de alții. Marele cărturar Nicolae Iorga
spunea: „Printre lacrimi, ochii văd mai bine.” Cititorul
meu, dacă nu ești acum în suferință, nu uita ce a
spus Domnul Isus: „V-am spus aceste lucruri, pentru
ca, atunci când le va veni ceasul să se împlinească,
să vă aduceţi aminte…” (Ioan 16:4). Ca și creștini,
trebuie să avem nădejdea despre care scrie Pavel: „Şi
nădejdea noastră pentru voi, este neclintită, pentru că
ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de
mângîiere.” (2 Cor. 1:7) Dumnezeu poate să îngăduie
suferințe, dar poate și să ne scape de suferințe. Noi
să înțelegem că suntem în atenția lui Dumnezeu și
să ne facem bine socotelile.

Ioan Varadin