În momentul acesta, în care scriu, e toamnă-iarnă. O putem numi toamnă târzie, dar nu e, pentru că e decembrie. Am putea-o numi, deci, iarnă, dar nu e, pentru că nu e nici ger, nici zăpadă. Au fost, totuși, câteva zile de iarnă, dar s-a încălzit din nou.

Cu alte cuvinte, suntem la cumpăna dintre anotimpuri și balanța înclină ba într-o parte, ba într-alta. Așa e și când vine primăvara. Aceste două treceri sunt mai evidente: de la toamnă la iarnă și de la iarnă la primăvară, pentru că celelalte două se fac pe nesimțite: de la primăvară la vară sau de la vară la toamnă.

Dar ce e cu așa-zisa cumpănă dintre ani? Simplu: nimic. Dar chiar nimic. Timpul nu poate fi dat înapoi, anii nu pot fi întorși. Aș zice că Dumnezeu ar putea, dar nu-mi dau seama cum ar face-o. Să întinerești s-ar putea, dar cum să întorci înapoi o zi, cu toate evenimentele ei? La rugăciunea (porunca) lui Iosua, s-a oprit soarele pe loc, la rugăciunea lui Ezechia acesta a fost dat chiar înapoi, dar acesta este numai un aspect al problemei.

Timpul e ireversibil. Nu oscilează, nu tatonează, merge înainte, enervant de încet și constant, asta o știu de la ora de matematică, atunci când mă întrebam: se termină ora sau mă scoate la tablă și iau nota 3?
Chestia asta cu cumpăna dintre ani e moștenită. Am scris-o și eu, ca pe o metaforă și din inerție.
La începutul acestui an, am fost solicitat să cânt cântarea „Anii trec ca roua”. Am cântat altă cântare. Când am fost întrebat de ce, am răspuns: pentru că prea e melancolică. Eu îmbătrânesc, e drept, dar nu-mi pare rău – nici nu vreau să-mi pară rău și nici măcar să dau de înțeles așa ceva. De ce să-mi pară rău? Să le pară rău altora, lui Eminescu, lui Dolănescu și altora care cântă: „Îmbătrânesc și-mi pare rău”. Mai sunt și alții, maneliști de tot felul, cărora le pare rău – și îi cred, pentru că ei atâta au, viața asta. Pe mine Dumnezeu m-a chemat la mai mult.

Se agață omul de viață și ar da orice ca să mai trăiască o clipă, o zi, un an. Și, vă rog să mă credeți, asta se întâmplă și printre credincioși, cu toate că toți suntem conștienți că e mai bine la Domnul decât aici, pe pământ. Dar ne luptăm să amânăm clipa plecării – să mai câștigăm o zi, două pe pământ. Dar o zi câștigată pe pământ este o zi de cer pierdută. Și atunci, care e câștigul? Sau, mai bătrânește spus: „Se vede câștigul din pagubă?”

Veneam odată cu una dintre fetele mele spre casă, dinspre St. Pölten spre Thallern, unde locuiesc, când ea mi-a zis: „Tati, ia uite ce frumos apune soarele!” Era un apus printre nori întunecați, ceva de o frumusețe inegalabilă. Am tras pe dreapta și am făcut fotografii. I-am spus:„E atâta frumusețe! O să-mi pară rău când o să părăsesc pământul.” Ea a râs, un râs de genul „Lasă, mai e mult până atunci”. Am venit acasă și am căutat imagini cu planeta noastră văzută în spațiu – și vă provoc să-mi arătați o planetă mai frumoasă decât a noastră. Atâta bogăție de culori, așa de mică, de fragilă, de delicată, de vulnerabilă, dar așa de frumoasă!… Și atunci am înțeles de ce s-au dat atâtea lupte terestre și cosmice pentru planeta asta.
Și nu pot să nu mă gândesc cum trebuie să fi arătat atunci când nu era încă atinsă de păcat… Când „Domnul Dumnezeu S-a uitat… și iată că toate erau foarte bune”. Ce zile trebuie să fi trăit Adam!

Dar noi „așteptăm ceruri noi și un pământ nou” și noi credem că Dumnezeu le poate face. De multe ori m-am gândit că pe acest pământ încă ar mai putea fi frumos, dacă… și urmau niște condiții. Dar pe pământul cel nou nu va mai fi nici un „dacă” și toate vor fi ca la început: foarte bune. Încerc și eu să-mi închipui cum o să fie când fiecare zi va fi frumoasă și nimănui nu-i va trece prin cap să le numere, când anii nu vor mai avea sfârșit… Când va veni dis de dimineață leul să-mi bată-n poartă și să mă roage să-i dau nepoțelul ca să meargă cu el la terenul de joacă… Iar elefantul îl va lua pe trompă și-l va așeza pe coama leului și vor pleca în galop la pădure sau aiurea. Și îmi voi vedea liniștit de treabă, pentru că „nu-și vor face unul altuia nici un rău…”

Doamne, ce frumos va fi! Doamne, ce frumoasă e Biblia! Și nu ni se cere decât ca „fiecare să fie credincios în lucrul încredințat Lui.” „Amin! Vino, Doamne Isuse! Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toți!”

Ioan Mandici