Debora este un caz singular în biblie, fiind
singura femeie lider civil, spiritual și militar în
poporul lui Dumnezeu. Funcția civilă de judecător
și-a îndeplinit-o cu responsabilitate, oferind sprijin
celor dezavantajați și făcând dreptate (Jud 4:5, Deut.
17:9, Ezra 7:25, Prov. 31:9), luptând pentru restabilirea
păcii între copiii lui Israel, dovedind maturitate,
discernământ și înțelepciune, știind că Dumnezeu
este autoritatea si dreptatea supremă. În Judecători
2:16 vedem că Dumnezeu ridică judecători pentru
eliberarea copiilor Săi de sub dominația popoarelor
din jur.
Debora are o remarcabilă încredere în
Dumnezeu, o relație specială cu El. Fiind și proroc,
(Jud 4:4), are un curaj deosebit, calități ce provin din
credința ei mare, care o îndeamnă la acțiune. Mergând
alături de Barac în lupta împotriva canaaniților,
Dumnezeu dă victoria într-un mod supranatural
(Jud 5:4-6,20), și astfel se materializează planurile lui
Dumnezeu. Este o femeie foarte influentă, reușind
să schimbe starea spirituală a poporului, îndemnându-
l să binecuvânteze pe Dumnezeu, să Îi aducă
cântări de laudă pentru binefacerile care le-a făcut
lui Israel și să Îl recunoască pe Dumnezeu ca fiind
conducătorul lor (Jud 5:9-11).
Debora se descrie ca fiind o mamă în Israel
(Jud 5:6-8), știind să sfătuiască, să ridice și să lupte
pentru dreptate și eliberare. Prin exemplul Deborei
vedem cum devotamentul, dreptatea și onoarea
puse în slujba lui Dumnezeu aduc biruințe și
binecuvântări (Jud 5:3; 4:24).
În prezent, în acest timp al pandemiei,
probabil că mulți ne confruntăm cu diferite temeri.
Teama de Domnul ne eliberează de temerile și fricile
noastre. Dumnezeu ne-a răscumpărat cu prețul
nespus de mare al sângelui Fiului Său, prin El suntem
mai mult decât biruitori (Rom 8:37). Având pe Isus
Hristos ca Mântuitor și Domn, încrezându-ne în El
din toată inima, crezând în promisiunile Lui avem
pace și bucurie indiferent de circumstanțe (Rom
4:21).
Să vestim mântuirea câștigată la Golgota de
Isus tuturor oamenilor pe care Dumnezeu i-a pus în
jurul nostru. El ne-a promis că va fi cu noi în toate
zilele până la sfârșitul veacurilor. El este sprijin,
ajutor și adăpost în vremuri de nevoi. Numele Lui
este un turn tare (Prov. 18:10). Iubindu-L, ascultându-
L, lăudându-L, creștem în credință și ne bucurăm
de ocrotirea și favoarea Sa. Așteptăm ca Isus, iubitul
inimilor noastre să vină și să ne ducă în patria
cerească. Vino Doamne Isuse! (Apoc. 22:20)

Niculina Cruceru