Prin anul 1050 î.H. după domnia curajoasă a lui Iosua şi-a primilor trei judecători, Otniel, Ehud și Șamgar, în Israel era Debora, nevasta lui Lapidot, judecătoare şi prorociță. Poporul Israel se depărtase tot mai mult de adevăratul Dumnezeu şi fiecare făcea ce i se părea a fi bine, iar ca urmare a neascultării lor, Dumnezeu i-a dat timp de 20 de ani în mâinile lui Iabin, împăratul Canaanului. În acest context istoric, Debora rezolva disputele care apăreau între evrei şi era cunoscută ca având capacitatea de a discerne gândurile şi scopurile lui Dumnezeu, avertizându-i pe evrei de consecințele închinării înaintea idolilor şi îndemnându-i să se întoarcă la Dumnezeu.
Deoarece tot mai mulți evrei au început să răspundă îndemnurilor Deborei şi s-au întors la închinarea adevărată, Dumnezeu i-a vorbit Deborei şi a promis eliberarea lor de sub puterea celui ce-i subjuga. Debora a chemat pe Barac, conducătorul armatei Israelului şi i-a dat următoarea poruncă: „Iată porunca pe care a dat-o Domnul Dumnezeul lui Israel: „Du-te, îndreaptă-te spre Muntele Taborului şi ia cu tine zece mii de oameni din copiii lui Neftali şi din copiii lui Zabulon”. (versetul 6). Barac i-a cerut Deborei să meargă şi ea la luptă împreună cu el, știind că șansele de izbândă erau mici, deoarece canaaniții se lăudau cu cele 900 de care de război. Chiar dacă unii consideră în mod greșit că cererea lui Barac a fost o dovadă a lipsei de credință, totuși, Barac nu i-a cerut lui Dumnezeu mai multe arme sau mai mulți oameni cu care să plece la luptă împotriva canaaniților, ci el a înțeles şi a recunoscut importanța prezenței lui Dumnezeu în mijlocul lor, de aceea a cerut Deborei să-l însoțească , ea fiind cea care a primit mesajul victoriei de la Dumnezeu.
Debora a mers cu Barac la Chedes, unde armatele urmau să lupte. Când a început lupta, Dumnezeu a provocat o mare confuzie în armata canaanită, norii au turnat apă cu găleata, aşa că în cele din urmă «toată oștirea lui Sisera a căzut sub ascuțișul săbiei, fără să fi rămas un singur om” (versetul 16).
Totuși, cel mai de temut dușman canaanit reușise să scape. Sisera a fugit pe jos de pe câmpul de luptă şi s-a ascuns în cortul lui Heber, Chenitul, a cărui soție, Iael l-a primit, oferindu-i lapte şi un loc de odihnă. După ce Sisera a adormit, Iael a luat un țăruș de cort şi i-a bătut țărușul în tâmplă, punând astfel capăt domniei lui Iabin.
O femeie a condus în luptă armata Israelului, profețindu-le victoria şi altă femeie a încheiat sarcina de a învinge dușmanul, omorându-l pe generalul Sisera. Este demn de remarcat faptul că Debora n-a invidiat-o pe Iael pentru laudele care i-au fost aduse, dimpotrivă, tot ceea ce a contat pentru ea a fost împlinirea promisiunii lui Dumnezeu, de aceea a numit-o pe Iael în cântarea ei ca fiind „nespus de binecuvântată printre femei”. (capitolul 5, versetul 24) .
Astăzi „războiul” este mai „la porți” decât pe timpul Deborei! Avem belşug de Biblii tipărite, dar o mare sărăcie de Biblii citite! Debora ne-ar putea inspira să citim cu gândul la acțiune. În prezent Dumnezeu nu-şi trimite slujitorii să lupte literalmente, în schimb copiii lui Dumnezeu sunt într-un război spiritual continuu. (2 Corinteni 10:4). Faptul că Biblia menționează locul unde putea fi găsită Debora ne lasă să înțelegem că ea își cunoștea foarte bine locul unde voia Dumnezeu ca ea să stea şi totodată lucrarea pe care o avea de făcut. Ca femei, avem o așa de mare nevoie să cunoaștem care este voia lui Dumnezeu cu privire la noi şi care este misiunea noastră de dus la îndeplinire pe acest pământ.
Astăzi tot mai multe femei creștine sunt ocupate şi preocupate de a face lucruri „bune”, precum Marta, uitând că nu întotdeauna ceea ce vrem noi să facem sau ceea ce ne face plăcere, aceasta este şi chemarea şi voia lui Dumnezeu cu privire la noi. Poate că suntem dispuse să facem multe lucruri pe care Dumnezeu nici nu ni le cere, dar atunci când suntem într-o relație strâns legată cu Cel care ne-a făcut chemarea şi care ne oferă şi toate resursele necesare de a ne-o duce la îndeplinire, vom fi gata să părăsim zona de confort în care ne simțim bine şi în siguranță şi vom accepta să pășim prin credință un pas înainte şi să considerăm voia Lui mai presus şi mai importantă decât voia noastră.
Nu trebuie să fii perfectă sau să aștepți până când te consideri pregătită sau echipată cu tot ceea ce ai nevoie ca să accepți chemarea pe care ți-o face Dumnezeu. Oricum oameni perfecți nu există şi frumusețea lui Dumnezeu stă in faptul că El totdeauna a lucrat prin oameni obișnuiți ca mine şi ca tine. Aceasta este cea mai mare onoare din partea lui Dumnezeu pentru noi. El, care este perfect, desăvârșit şi suveran, vrea să lucreze cu noi şi prin noi, ne ia de la nivelul de unde suntem, ne crește pas cu pas şi ne face mai frumoși, mai plăcuți, mai demni, mai asemeni Lui.
Fiecare dintre noi avem o chemare specială din partea lui Dumnezeu, unele sunt mai vizibile, altele mai puțin vizibile, dar asta nu înseamnă că sunt şi mai puțin importante. Debora este şi va rămâne pentru noi, un model de femeie credincioasă Domnului, care nu se îndoiește absolut deloc ci crede că Dumnezeu poate aduce biruința.
Aceeași credință ne-o dorim şi noi, femeile din secolul XXI, că Dumnezeu poate să ne izbăvească din orice situație, indiferent cât de mulți şi înarmați sunt împotrivitorii noștri, iar la venirea în glorie a Mântuitorului nostru să putem cânta imnul biruinței împreună cu Debora şi cu toți mântuiții Domnului.

Renata Constantin

Lasă un răspuns