În data de 21 octombrie a acestui an a avut loc
deschiderea noului local al Bisericii Agape din Viena. În cadrul
programului din acea zi a avut loc și actul de cult al ordinării
celor doi frați din biserică: Beneamin Lavu în slujba de presbiter
și Iacob Teoc în slujba de diacon. Invitați la acest eveniment au
fost: pastorii Pavel Riviș Tipei, Ioan Vlas și Eugen Jugaru, care au
slujit din Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu să-i binecuvânteze
pentru slujirea lor.
Cele două evenimente, inaugurarea noului local al
Bisericii Agape și actul de cult al ordinării, au foarte multe
aspecte în comun. Mă voi opri doar asupra unui aspect în articolul
prezent, care în opinia mea este cel mai important – influența.
Daca vei vizita sediul companiei Wal-Mart vei putea citi
„Regula de 3 metri“ scrisă pe unul din pereții clădirii. Regula de
3 metri spune că dacă ești angajat la Wal-Mart și cineva trece
la 3 metri de tine, te duci și îl saluti, îi strângi mâna și îl întrebi
dacă poți face ceva pentru el. Bisericile ar putea crește dacă ar
avea această regulă. Oamenii vor veni, apoi le vom spune despre
Dumnezeu.
„Viața ta este mai semnificativă atunci când îi influențezi
pe ceilalți într-un mod pozitiv.” spune John C. Maxwell.
Influența e asemenea unei lumânări. Când e aprinsă,
face totul mai luminos și mai bine. Dacă nu e aprinsă, nu se
întâmplă nimic pozitiv. Alegerea de a aprinde lumânarea e ceea
ce adaugă valoare altora. Ții lumânarea influenței în mâna ta. Ce
vei face cu ea? O vei aprinde și vei merge prin lume ajutându-i pe
ceilalți să vadă? Când Benjamin Franklin a vrut să le stârnească
interesul oamenilor din Philadelphia cu privire la iluminatul
stradal, nu a încercat să-i convingă vorbind despre asta. El a
atârnat un frumos felinar pe un stâlp din fața casei sale. Avea
grijă ca sticla felinarului să fie mereu foarte bine curațată. În
fiecare seară, când începea să se întunece, aprindea fitilul.
Oamenii au văzut lumina de la distanță și pe măsură ce treceau
prin zona iluminată, au descoperit că astfel puteau să vadă și să
evite pietrele ascuțite din trotuar. Și alții au început să își pună
lumini în fața casei, iar în scurt timp, Philadelphia a recunoscut
nevoia de iluminat stradal.
Întrebarea nu este „Poate influența noastră să facă o
diferență?”, ci „Ce fel de diferență va face influența noastră?”.
Răspunsul este „Aprinde-ți lumânarea și fă lucrurile mai bune
pentru alții.” Influența ta va fi un plus sau un minus în viețile
celorlalți. Valorile tale reflectă ce fel de influență vei avea asupra
altora.
Alege să-ți aprinzi lumânarea influenței pentru tine și
pentru ceilalți!
Dumitrița Lavu