„De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa, cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.“ 2 Petru 1:5-7

Pentru dezbaterea acestui subiect am ales un text din 2 Petru 1:5-7. Când vorbesc despre disciplină ating anumite puncte sensibile ale oamenilor. La unii interesul pentru ea în sensul bun, pentru că sunt disciplinați și trăiesc o viață disciplinată. La alții le trezesc oroarea față de disciplină pentru că sunt rebeli și liber cugetători. Dar trebuie să știm cu toții că din clipa când am deschis ochii și începem să respirăm aerul acestei planete până închidem ochii și încetăm să mai respirăm suntem sub disciplină. De când a dat Dumnezeu legea prin Moise, oamenii au început să trăiască sub disciplină. Dumnezeu a dat legi pentru toate sferele de viață pe care oamenii le-au mai îmbogățit cu altele născute din necesitate sau necesare unor delicvențe noi săvârșite de oameni pe parcursul existenței lor. Trăim într-o lume care a ajuns coruptă și foarte păcătoasă în toate compartimentele ei și la toate nivelele de vârstă și sociale. Dacă nu ar fi legi și reguli după care să trăim, ar fi un mare dezastru pe lume. Și așa dezastrul este destul de mare pentru că diavolul este la lucru prin fiii neascultării care urăsc să trăiască disciplinați pentru că sunt răzvrătiți, răi și călcători de lege, de aceea oamenii legii au fost nevoiți să înființeze închisorile care sunt pline și multe în toate țările. În ele sunt bărbați tineri și bătrâni, tot așa și femei, sunt închisori și pentru adolescenții care au probleme cu disciplina de la o vârstă fragedă. Părinților fiindu-le interzis să-și educe copiii, în multe state fiind interzis să lovești ușor copilul peste fund când este neascultător, fiind considerată o infracțiune care se pedepsește prin luarea copiilor abuziv de către servicii sociale. Atenție! Ex. Familia Bodnariu din Norvegia.
Când vorbim de disciplină, diavolul se amestecă în educarea creștină a copiilor prin instituțiile statelor mai rău ca în fostul regim comunist. Legile diferă de la o țară la alta și asta depinde mult de cultura țărilor , de problemele pe care le au și de indulgența care există pentru ele. Vedem că Dumnezeu a dat legi după care s-au orientat și oamenii mai târziu în diferite țări, oamenii le-au mai modificat sau le-au îmbogățit.
El a dat legi pe care El însuși le respectă, nu cum dau oameni azi legi pe care le calcă ei înșiși sau legi care le apără interesele lor sau a unei clase sociale și după ce și-au rezolvat afacerile, legile dispar. Așa cum se cere disciplină în viața aceasta tot așa se cere disciplina și în viața de credință. Unii credincioși au probleme cu aceasta pentru că au îmbrățișat concepția și interpretarea greșită pe care o dau Bibliei că este destul să crezi și nu trebuie să mai faci nimic.
Totul este automat, totul vine de la sine. Aceasta vine de la frații noștri americani de la care le primim pe cele bune, cum este și credința noastră cât și cele rele sau greșite cum sunt și cele amintite. Imaginați-vă ce ar fi în lume dacă fiecare ar face ce vrea și ar trăi cum îl taie capul și nu ar trebui să se supună cuiva. Așa este și în credință de multe ori, Dumnezeu trebuie să intervină în viața unora pentru a se disciplina și El apelează la mijloace nu prea plăcute, îngăduie necazul, suferința, pierderi materiale, familiale, și acestea nu se întâmplă accidental în viață, totul are o semnificație și un rol.
Sunt lecții pe care Dumnezeu vrea să ne învețe și dacă nu vrem să învățăm din sfaturi, Dumnezeu ne disciplinează de multe ori prin măsuri pe care le ia după nevoie și cum crede de cuviință. Oricât ai fi de înalt în societate sau în biserică, există un for superior căruia trebuie să i te supui. Ori suntem credincioși ori nu, suntem sub disciplina cuiva. Domnul Isus spune: luați jugul meu că este bun și sarcina mea este ușoară.
Domnul are jug și sarcină, dar diavolul are jug și zgardă. Dacă analizăm bine versetele acestea vedem că apostolul dă niște sfaturi celor credincioși atât din vremea sa cât și celor de azi care par a fi descurajați pe cale pentru că au o propășire precară cu rezultate pe măsura credinței lor. Apostolul vrea să ne învețe prin aceste sfaturi cum putem să facem credința practică și practicabilă și ne arată cum și cu ce să începem. Trebuie să cunoaștem cu toții importanța acestor virtuți și trăirea vieții de credință în ele, pentru că de trăirea noastră depinde ascultarea rugăciunilor noastre, în cunoștința să trăim în dragoste și răbdare cu toți oamenii, făcând fapte vrednice de fii a lui Dumnezeu și fiind evlavioși pentru El. Ne spune în versetul 8 că dacă vom face așa, sau vom urma sfaturile pe care ni le-a dat nu vom fi nici leneși, nici neroditori sau indisciplinați. El ne sugerează prin acesta că lenea și starea de a fi neroditori pot fi cauze ale indisciplinei. Viața de credința este o luptă nu numai cu vrășmașul din afară, ci cu noi înșine, lenea și confortul sunt vrăjmași ai disciplinei. Așteptăm biruințe, dar înaintea biruințelor sunt luptele și ultima oară cununile.
Ne întoarcem din nou la Biblie care trebuie să o citim și iarăși să o citim pentru că în ea găsim toate învățăturile necesare, cum să luptăm ca să fim biruitori nu cu pumnii în vânt ci cu înțelepciunea necesară biruinței. Există învățături și noțiuni greșite despre credință și credincioși: ei s-ar afla tot timpul pe înălțimi, ar avea numai succese în viață, pe ei nu-i ajunge boala și necazul niciodată și sunt învățături ai Evangheliei a bunei stări materiale ceea ce este total greșit. Cei care afirmă așa ceva au o perspectivă greșită asupra creștinismului biblic ori nu sunt creștini, ori nu au o cunoaștere sănătoasa asupra învățăturii Biblice. Oamenii care susțin așa ceva nu numai că nu au cunoștința necesară,ci sunt complet neroditori și nu pot niciodată să dea socoteală de nădejdea care este în ei (pentru că nu au niciuna). Există o așa mare diferență de la un credincios la altul încât vedem cu ochii noștri.
Pentru că, dacă credința este activă prin fapte o văd și cei din jur, faptele nu le facem de ochii lumii, se văd oricum într-un fel sau altul și nu le facem ca să devenim mai credincioși ci pentru că suntem credincioși. Diferența se vede după disciplina însușită și a ordinii din viața noastră. Există niște cauze în viața noastră, poate că nu sunt la toți cei indisciplinați aceleași cauze, sau nu toate cele pe care le voi enumera. Una din cauzele care ne aduc în starea aceasta de lenevie și inactivitate ar fi:
1. O perspectivă greșită asupra credinței. Dați-vă toate silințele să uniți cu credința(versetul 5): adică să suplimentăm și să îmbogățim credința noastră cu fapte și acțiuni.
Noi nu propovăduim o credință prin fapte, dar credința noastră prinde viață dacă o demonstrăm prin fapte dacă nu are fapte este moartă Iacov 2:14-17. (și mântuirea nu este prin fapte spune Biblia ca să nu putem să ne lăudăm cu ele oricât de bune și nobile ar fi, dacă ar fi prin fapte am căuta să facem fiecare fapte care de care mai mari ca să ne asigurăm mântuirea sau un loc înalt în împărăție ca fiii lui Zebedei la dreapta sau la stânga, dar ea se capătă prin credința în jertfa Domnului Isus și prin harul Său.) Rom.3:28, Efes.2:9.

2. Lipsa silinței.

Petru parcă ar vrea să fixeze în mintea noastră: Dați-vă toate silințele pentru că este nevoie de toate silințele ca să putem ieși din starea de trândăvie și letargie ca să ne putem disciplina. Când este vorba de viața spirituală parcă este nevoie de mai multă silință decât pentru lucrurile care ne pasionează, sau afaceri sau anumite hobby-uri pe care le acumulăm pe parcursul vieții. De exemplu când vrem să citim Biblia parcă nu mai avem atât entuziasm, de aceea este așa de bine să citim Biblia mai devreme, ziua sau chiar dimineața când mintea ne este mai proaspătă, ca să reținem ceva din cele citite și nicidecum când suntem obosiți sau seara înainte de culcare, căci numai prin cunoașterea Cuvântului putem să vedem cu ce virtuți trebuie să unim credința noastră ca să fim roditori și să putem arăta și altora activitatea credinței. Așa de mulți dintre noi avem probleme cu disciplina, cu ordinea și rânduiala în viața noastră. În zilele noastre viața este grea și dificilă, sunt o mare varietate de probleme între noi și lupta pentru supraviețuire este mai mare decât oricând, iar eu cunosc realitatea vieții chiar dacă sunt în starea în care sunt, știu că viața este crudă cu mulți dintre noi, chiar de aceea avem nevoie de multă disciplină în credință, ca să ne putem face rânduială în viață și să o putem și menține avem mare nevoie de ajutorul Domnului și de încredere în El.

Punerea în ordine a vieții depinde mult și de organizarea timpului, care este într-adevăr o problemă pentru mulți. Evenimentele vremii, știrile care sunt multe și îngrijorătoare și evenimentele sportive ne iau mult timp dacă suntem preocupați de ele. Mai este tehnica aceasta modernă care este foarte atrăgătoare, în special computerul și telefonul mobil de care ne preocupăm când avem un minut liber, dacă suntem atenți pe metrou toată lumea, fie tânăr, fie bătrân, sunt cu telefonul în mână, nu mai comunică nimeni cu nimeni ci toți caută nimicuri. Cea mai mare minciună a secolului este „nu am timp”. A cunoaște prioritatea lucrurilor este important căci de aceasta depinde și felul în care ne organizăm timpul. Este o vorbă care spune: ce poți face azi nu lăsa pe mâine; dar dacă sunt lucruri fără mare importanță, lasă-le pe mâine, căci poate nu trebuie făcute.
Lucrurile legate de mântuirea noastră să nu le lăsăm pe mâine căci ziua de mâine nu este a noastră. Petru ne îndeamnă să împodobim credința noastră cu aceste virtuți deosebite. Să unim nu numai cu fapta, ci și cu cunoștința.

Dragostea să crească în cunoștință și aceasta studiind Biblia,
altfel nu ajungem niciodată să cunoaștem credința și puterea ei nici cum să acționăm în ea. Să unim credința cu înfrânarea; înfrânarea înseamnă nu numai abținerea de la anumite lucruri, ci a avea control asupra tuturor aspectelor din viață. Pavel a spus: „…mă port aspru cu trupul meu…”1 Cor. 9:27. Noi suntem foarte indulgenți cu noi înșine și cu alții foarte aspri judecători. Pe noi ne scuzăm că suntem slabi și arătăm cu degetul spre alții care sunt tot în acea stare, dar noi trebuie să ne vedem starea în lumina Cuvântului și să ne corectăm.

Viața noastră trebuie să o trăim după Cuvânt, să nu adaptăm Biblia la un fel oarecare de a trăi. Să fim ca niște sportivi de performanță care sunt foarte disciplinați, disciplină fără de care nu pot să obțină medaliile dorite și nici performanțele râvnite. Să ne îmbrăcăm cu dragoste, o altă virtute pe care trebuie să o aibă credinciosul, fără de care suntem nimic. Să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine, treaptă la care este foarte greu să ajungem. Și să îi iubim pe toți oamenii chiar și pe cei ce ne vrăjmășesc.

Se spune că o femeie credincioasă era mereu bătută și batjocorită de bărbatul ei care venea beat acasă. Ea s-a plâns pastorului, iar acesta a întrebat-o dacă a încercat cu cărbuni aprinși. La care femeia a răspuns că nu, dar a încercat cu apă fierbinte.

Aș vrea să vă mai spun o întâmplare pe care am auzit-o direct de la sursă. Un prieten de al meu are doi frați în America și unul dintre ei a fost vizitat de o familie de evrei credincioși, prieteni de-ai lui. Fratele evreu se plângea că la el în casă nu stă nimic, adică era vorba de bani pentru că soția lui dă tot la săraci. Cel din America i-a dat sorei 100 de dolari, ca să vadă ce va face cu banii. Puțin mai târziu, femeia a spus că pleacă în oraș cu treburi, când s-a întors a întrebat-o ce a făcut cu banii, la care femeia a răspuns că și într-un oraș bogat ca acesta în America a găsit un poștaș sărac ca să îi trimită în cer. Este minunat să ne putem împodobi credința cu aceste virtuți deosebite și de-atâta ajutor în viața de credință.         Petru spune să avem din belșug în noi aceste virtuți (Iertați-mă că folosesc mereu acest termen, nu este scris în biblie dar definește așa de bine aceste lucruri, cum le numește Petru.)

Termenul din belșug exprimă bogăție, iar belșugul acestor virtuți care trebuie să împodobească credința noastră nu ne va lăsa să fim „…nici leneși nici neroditori în ce privește cunoștința deplină a Domnului nostru Isus Hristos” 2 Petru 1:8. Dar auziți cum îl caracterizează Biblia / Petru pe credinciosul a cărui credință nu este unită cu aceste virtuți din belșug: „…este orb, umblă cu ochii închiși și a uitat că a fost curățit de vechile lui păcate” 2 Petru 1:9. Viața de credință nu este o viață de stagnare, ci de transformare de la mic înspre mai mare sau mai mult sau mai bine. O viață de creștere și dăruire, nu de acumulare și zgârcenie. Mai mult de-atât, dacă credința noastră o unim cu aceste virtuți, întărim chemarea noastră și alegerea pentru mântuire. Și nu suntem așa ușor expuși alunecării pe cale. De aceea Apostolul îi avertizează așa de stringent spunând că va fi gata totdeauna să le aducă aminte de aceste lucruri celor din vremea lui ca să-i țină treji și după moartea lui și pe noi prin Epistolele scrise în Sfânta Scriptură și păstrate pentru noi și pe viitor pentru cei ce vor mai fi.

3. Lipsa de interes pentru a fi disciplinați.

Eu nu înțeleg scopurile unui om matur care aderă la credință și nu este interesat să se poarte ca un adevărat credincios. Te avertizez, prietene! Poate scopurile ți le-ai atins, dar în ce privește adevărata credință, este greu să trăiești o viață întreagă pe tărâmul îndoielii și incertitudinii. Mulți sunt indisciplinați în credință pentru că nu au credință și atunci nu te poți disciplina în ceva ce nu ai. Credința înseamnă să crezi în lucrurile nevăzute, pe când unii sunt obișnuiți cu lucrurile care se văd. Cel mai greu lucru nu este a te pocăi, ci a crede. Poate unii spun „frate, nu mai cred în vindecarea mea, sau nu mai cred în minuni, cred că totul este zadarnic, pur și simplu sunt un ateu în biserică.” Sunt tineri în biserici care au fost botezați fără să fie născuți din nou, care s-au comportat foarte calculat până au fost botezați, au aderat la credința părinților sau au îmbrățișat cultura creștină și la un moment dat ajung să-și pună întrebarea dacă există Dumnezeu, pentru că merg la școli și în societate, auzind învățături care sunt în contradicție cu cele primite acasă sau în biserică, nefiind născuți din nou ajung să vină la biserică din obicei fără să creadă în Dumnezeu.

Oamenii care au probleme cu disciplina sunt foarte orgolioși și au un ego deformat de mare ce este. Dar ca să te poți disciplina în credință trebuie să renunți la ceva ca să poți să primești altceva, pentru că sunt lucruri care nu pot locui împreună în aceeași persoană. La ce mă refer cu aceasta? Omul disciplinat renunță la orgoliu, care este sinele și aceasta înseamnă multă înfumurare. Să nu mai vorbim de a nu avea o părere prea bună despre noi înșine.

Al doilea este eul nostru la care trebuie renunțat, și aici accentuez faptul de a ne da întâietate unii altora și de a ne vedea mici în ochii proprii. Unii oameni sunt mândri și cred că totul li se cuvine și toată lumea este făcută pentru ei și să slujească intereselor lor. Un om disciplinat știe că Dumnezeu ne-a dat lucruri ca să le folosim și oameni ca să îi iubim, dar diavolul a schimbat prioritățile în viața unora care înțeleg greșit viața de credință adâncă: lucruri să le iubească și oameni să-i folosească. Ei nu au de învățat niciodată de la nimeni nimic, ei știu tot. Dar să citim Cuvântul Domnului de la care avem toți și totdeauna de învățat câte ceva!

Aș vrea să accentuez că în silința noastră de a uni credința noastră cu aceste virtuți este foarte importantă cunoașterea Cuvântului. Cunoașterea este de asemenea o problemă gingașă. Desigur că întotdeauna după studierea Cuvântului este cunoștința teoretică, dar Biblia ne cere să mergem mai adânc în cercetare și să vedem dacă-l putem cunoaște pe Cel care este personificarea Cuvântului, pentru că teoretic putem cunoaște mult dar să nu cunoaștem pe Domnul personal, să nu fi avut o experiență sau părtașii cu El niciodată. Cunoaștem multe despre El dar nu-L cunoaștem personal. De exemplu cunosc multe despre Barak Obama din ziare, din auzite sau am citit diferite reportaje, dar nu-l cunosc personal. Cam așa este și cu creștinii care îl cunosc pe Domnul teoretic dar nu-L cunosc personal. Dacă am face un sondaj în biserici eu cred că sunt mulți frați care nu pot defini un moment când s-au întâlnit cu Domnul. După această afirmație unii veți spune „frate care este întâlnirea ta cu Dumnezeu, cum te-ai întâlnit tu cu El?” De dorit ar fi înainte de botez, căci atunci ar trebui să se întâmple nașterea din nou, dar cum se fac botezurile în prezent, puțini sunt tinerii care să fie născuți din nou la botez. Dacă suntem sinceri Dumnezeu la timpul potrivit se lasă găsit, dacă Îl căutăm cu dorința sinceră. Când cunoaștem Cuvântul este foarte bine, dar trebuie să fim dornici de mai mult.

Să fim mai adânciți în Cuvânt, mai dornici de a-L cunoștea pe El. Aceste virtuți sunt parte din învățăturile Lui chiar dacă au fost enunțate prin Petru, ca să vedem ce importantă are fiecare virtute în parte, ca să putem realiza cât de mare este puterea credinței creștinului care le are pe toate cele enumerate. În articolul precedent am scris despre sărăcia în credință, aș vrea să vă amintesc că și indisciplina în credință duce la sărăcie în credință. Răbdărea pe care o putem uni cu credința noastră îi mai putem atribui și îngăduință.

Doresc să vă dau un exemplu personal din timpul când eram în câmpul muncii. Între anii 1994-1998 am lucrat la o firmă în Wiener-Neustadt ca lăcătuș mecanic și aveam un maistru mai tânăr ca mine cu 10 ani. Era austriac, dar de origine croată. Mai vreau să amintesc că nu era neapărat penticostal ci evanghelic, dar era un adevărat credincios. În aproximativ patru ani cât am lucrat cu el nu l-am auzit niciodată vorbind urât cu cineva, nici strigând sau având o comportare urâtă. Mie mi s-a întâmplat că în aceeași zi să stric două mașini a căror reparație nu era ieftină; când l-am anunțat de cele întâmplate, mă așteptam la reproșuri, dar nu! El s-a uitat la mine cu îngăduință și înțelegere și mi-a spus să am grijă că diavolul nu doarme, și desigur pentru mine aceasta a fost o mare lecție.

Răbdarea mai este și înțelegere, se poate întâmpla oricui să circulăm în aglomerație și cineva să ne calce pe picior din greșeală, cum reacționăm? Spunem că nu s-a întâmplat nimic sau ne adresăm cam așa: „măgarule, nu te uiți unde calci?” și pe urmă te uiți în jur dacă nu te-a auzit cineva cunoscut. De asemenea să fim tare atenți cum reacționăm la ceilalți participanți la trafic, pentru că este o adevărată luptă pentru un loc în stradă, de asemenea și la pietonii nerăbdători. Răbdarea este și toleranță, la greșeala cuiva să îi spunem, în loc de ceartă, că se poate întâmpla. Petru nu a amintit în Epistola sa toate virtuțile roadei Duhului Sfânt, dar vă rog să citiți și Gal. 5:22 și versetele dinainte și veți lua cunoștință și de faptele firii, de care trebuie să ne disciplinăm prin pocăință.

 

Doru Sătmărean