Am strâns în piept atâta dor
gândind la slava ce-o să vie,
şi-acum mişcat de un sfânt fior
aştept să te-ntâlnesc pe nor
plecând apoi în veşnicie.

Privesc în zori la bolta cea senină
ştiind căci acolo-I locuinţa Ta.
Aş vrea ca ziua aceea mai curând să vină
să mă ridici de-aici din tină,
zburând spre ceruri spre-a te întâmpina.

Nu ştiu în viaţa mea pribeagă,
s-aştept o zi cu atâta dor,
o zi prin care inima-mi se leagă
de Tine şi de veșnicia–ntreagă
în ţara de dincolo de nori.

O zi pentru care atâta am cântat
zorind să văd cum Te cobori,
o zi ce pentru care, atâta am luptat
veghind să mă păstrez curat
cu ochii în lacrimi de atâtea ori.

Acum nu plâng când inima mă doare,
nu plâng chiar dacă-mi este greu,
nu plâng cand trec prin încercare,
când duc poveri, cu Tine sunt uşoare
dar dacă plâng, Isuse plâng de dorul Tău

Căci mi-e dor să vii în haine lucitoare
înconjurat de zecile de mii,
de sfinţi, de îngeri, o ce splendoare!
întregul univers în sărbatoare
ce izbucneşte-n mii de melodii.

Mie dor să văd cum de pe-ntreg pământ
se-nalţă către Tine în mărire
Biserica îmbrăcată-n alb veşmânt,
împodobită, aşa cum scrie în Cuvânt,
ca o mireasă ce întâmpină pe mire.

Mi-e dor să fiu cu fraţii laolaltă, acolo
sus cântând cu-atâta bucurie,
cântări ce n-am cântat vreodată
dar ştiu că- n slava Ta curată
le voi cânta o veşnicie.

Purtând cununa cea nevestejită
și haina albă după care am tânjit,
să scap de tot ce inima frământă,
să locuiesc acolo în cetatea sfântă,
să fiu cu Tine pentru infinit.

Dar până atunci: cu inima aprinsă în iubire,
cu sufletul ce arde de- al Tău dor,
aşa aştept Isuse-a Ta venire
aşa aştept frumoasa întâlnire
când vei veni zburând pe albul nor.

Petrică Stoian