„Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mâgâiați” Matei 5.4

A doua fericire, ne îndreaptă privirile spre alegerea pe care trebuie să o facă ucenicul, drumul pocăinței. Domnul vorbește omului în suferință, este aproape de el să-i ofere mângâiere, har și ajutor. (Isaia 57:15) Se pare însă, că în această promisiune nu e vorba de plânsul de nervi sau ciudă, nemulțumire sau frustrare, nici măcar de plânsul suferințelor și pierderilor. Ci un plâns născut din motivații mult mai sublime.

1.PLÂNSUL POCĂINȚEI
Domnul nu va primi niciodată o pocăință superficială sau un iartă-mă doar de pe buze. Pocăința fără lacrimi e ca femeia care stă să nască și nu are putere; e ca pământul fără apă. Domnul prin profetul Ioel 2:12 spune: „Întoarceți-vă la Mine, cu toată inima, cu post, cu plânset și cu bocet”. Ucenicul Petru, după ce s-a lepădat, când a realizat grozăvia păcatului lui „a plâns cu amar,…”. Apostolul Iacov 4:8-9, spunea: „Curățiți-vă mâinile păcătoșilor, curățiți-vă inima…, simțiți-vă ticăloșia; tânguiți-vă și plângeți”. Simon Leprosul face un gest de caritate și-L primește pe Domnul cu ucenicii Săi în casa lui. Acolo vine o femeie păcătoasă, care stă la picioarele Domnului și își plânge păcatele. Simon probabil aștepta aprecierile Domnului, dar Domnul, care cunoștea gândurile lui, îndreaptă aprecierea Sa spre această femeie smerită, care plângea. Ce bine e să ne vedem bine păcatele și slăbiciunile, să ne simțim ticăloșia ca să plângem, plânsul pocăinței.
2. PLÂNSUL DIN DORINȚA SFINȚIRII, SAU A RODIRII
David se ruga cu inima mâhnită, „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, că e prea înaltă pentru mine” (Ps. 61:2). Domnul Isus, în Evrei 5:7 „aducea rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte”, lupta în rugăciune să nu păcătuiască. Psalmistul spune „Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând când aruncă sămânța, se întoarce cu veselie, când își strânge snopii.” (Ps. 126: 5-6). Doamne dă-mi lacrimi când strig să fiu mai bun, mai sfânt; când lupt și mă căznesc să ies din ale firii mreje.
3. PLÂNSUL DRAGOSTEI PENTRU SEMENI
Cel ce trăiește o viață în Domnul va sluji semenilor săi — „plângeți cu cei ce plâng” (Rom. 12:15). El va fi alături de cei nenorociți, ca Domnul Isus la mormântul lui Lazăr. „Isus plângea” (Ioan 11:35). Ieremia spune, 9:1 „O de mi-ar fi capul plin de apă, un izvor de lacrimi, aș plânge zi și noapte pe morții fiicei poporului meu”. Domnul Isus a plâns pentru Ierusalim. Apostolul Pavel spunea efesenilor, „Timp de trei ani, zi și noapte, n-am încetat să vă sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare” (Fapte 20:31). Credinciosul matur va înțelege rolul lui de mijlocire prin rugăciune, post și lacrimi pentru starea de împietrire a semenilor și pentru păcatul fraților lui. Dragostea lui Dumnezeu, când umple inima unui om, îl va înflăcăra să nu fie nepăsător, ci să smulgă din foc suflete pierdute.
4. PLÂNSUL DE DOR DUPĂ DOMNUL
Mireasa dorește Mirele. „Dar Maria ședea afară lângă mormânt și plângea…” Ioan 20:11a, „…au luat pe Domnul meu și nu știu unde l-au pus” (Ioan 20:13). Atunci când simțim că suntem singuri, când pare că Domnul s-a depărtat, ce bine e să-L căutăm cu lacrimi. „Cu lacrimi mă hrănesc zi și noapte, […], unde este Dumnezeul tău?” (Ps. 42:3).
Lacrimile spală ochii spirituali și fac inima mai bună. Creștinul alege calea îngustă, cu ispite, suferințe și lupte. Dar „…Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre…” (2 Cor 1:3-4). Și bucuria mântuirii El o toarnă prin Duhului Sfânt în inimile noastre. (Rom 5:1-4). Decât un plâns veșnic mai bine unul vremelnic, decât o bucurie vremelnică, mai bine o bucurie veșnică.
Alege drumul lacrimilor aici, Luca 6:21,25, în Valea plângerii și când Mirele va apărea, „El va șterge orice lacrimă din ochii lor” (Apoc. 7:17; Isaia 25:8-9). Doamne ajută!

Nelu Zlibuț